Noi ce aşteptăm ?
Noi ce aşteptăm ? Aşa pot supravieţui ei, ca guvernanţi, preşedinte şi prim-ministru, dar noi ca ţară putem supravieţui doar prin muncă, nu prin împrumuturi. Când vor pricepe toţi faptul că împrumuturile la FMI, politica FMI şi a UE, nu ne salvează ci ne îngroapă?
Tăpălagă se teme că ne trezim
- "Cealaltă parte" din eurocartel a putut lansa această propagandă fiindcă contrasta cu servilismul total al PDL faţă de Bruxel şi Berlin, tendinţă menţinută acum şi de USL, după ce s-a văzut cu sacii-n căruţă.
Cobaii nu au voie să crâcnească
Sugestiile, aproape nişte porunci, din MCV, referitoare la presă, dovedesc că Băsescu a acceptat din nou ca şi din acest punct de vedere românii să fie folosiţi pe post de cobai. Băsescu, Macovei şi ceilalţi nu au fost decât nişte executanţi, nişte cărători ai pianului la care Merkel şi liderii celorlalte state cu virusul colonizării implantat adânc se pregătesc să interpreteze simfonia imperiului. Dacă aceasta nu este încă terminată, se datoreşte doar faptului că nu s-au înţeles pe împărţirea prăzii.
Da' cei de la România "Curată", ai cui interpuşi sunt ?
- Reprezentanţii non-USL din CNA au votat (iar) pentru suspendarea licenţei OTV. Aşa că să n-aud că (doar) USL atacă libertatea presei.
Casa Duda se implică în propaganda revizuirii Constituţiei
Cititor de serviciu: Un istoric la modă
Mii de intelectuali frustraţi, de la Sabin Gherman care a exclamat cu ani în urmă „M-am săturat de România” şi până la Mircea Badea, care îşi numeşte ţara, în bătaie de joc, „Românica”, formează publicul relativ numeros care jubilează la apariţia cărţilor lui Lucian Boia.Cea mai recentă dintre ele − şi cea mai tendenţioasă – are un titlu care ar putea fi folosit ca material didactic la o lecţie despre discriminare: De ce este România altfel? Autorul ţine să explice, într-un prolog, că nu este vorba de un „altfel” inocent, care poate fi aplicat oricărei ţări, ci de un altfel de „altfel”.
- Boia este un agent al disoluţiei identitare, morale şi statale. Nu ştiu cum să-i calific pe admiratorii lui, nu toţi îi propagă ideile cu bună-ştiinţă (despre scopul lor). L-a susţinut pe Căcărău în 2009 (prezidenţiale), acum e adoptat printre "intelectualii lui Băsescu" (pe care-l mai critică, pentru propria credibilizare).
Un comentariu :
Titlul e inspirat din isprava lui Steven Tyler:
Dude Looks (a bit) Like A Lady! Steven Tyler makes his return to American Idol... dressed as a woman for secret audition
And Keith Urban seemed to be the first to click that all was not what it seemed as he laughed and clapped.
'What the, what?' said Randy Jackson as he looked up.
Tyler, 64, in a blonde wig, black tights and heels and showing off a large bust - said in a husky voice: 'My name is Pepper. I'm going to sing a song called 'Tell Your Ma, Tell Your Pa, Our Love Going to Grow, Wah Wah'.
http://www.dailymail.co.uk/tvshowbiz/article-2271685/Steven-Tyler-makes-return-American-Idol--dressed-woman-secret-audition.html#axzz2JiwKmNtO
Trimiteți un comentariu