Recăpătarea demnităţii sau rămânerea la stadiul de colonie; FMI-OMV-Europa vs. România

Anul viitor vor fi dară primele negocieri grele. Iar OMV este doar unul dintre vârfurile de lance de care se va folosi Europa pentru a ne ţine în postura umilă de până acum, fiind evident că recentul şantaj al austriecilor la adresa Guvernului României, prin ameninţarea că nu vor mai exploata zăcămintele nou descoperite în Marea Neagră dacă vom cere modificări ale clauzelor de redevenţe sau alte beneficii (precum asigurarea prioritară a consumului intern, introducerea unei taxe pe veniturile extraordinare ale companiilor din sectorul gazelor, dar şi un nou regim de reglementare şi taxare în domeniul companiilor de petrol şi gaze naturale), nu ar fi avut loc fără acordul celor mari.

Naţiunea:

Preşedintele nu ne spune multe, deşi este evident că veştile de la Consiliu nu sunt bune. Zâmbeşte tainic, cu un uşor aer de superioritate, că doar el este cel isteţ şi „jucător”, şi nu talpa ţării care nu poate înţelege sărmana mecanisme atât de complexe!, dar ne asigură ca va fi bine. Sau că nu ne va fi chiar atât de rău… Desigur, în comparaţie cu ceea ce vor pierde alte state. Şi poate că aşa şi este, dar, care va fi preţul acestui „bine”? Pentru că, ameninţările tot mai nevoalate, presiunile şi jocurile de insinuare în mentalul colectiv al românilor al unui iminent dezastru, prognoze făcute de la nivelul unor instituţii financiare internaţionale, nu pot fi decuplate de ceea ce se negociază acum de către cei mari. De fapt, suntem împinşi într-un cerc vicios în care scadenţele financiare ale anului 2013 vor juca un rol esenţial în desenarea vitorului nostru.

 

Şi nu este o întâmplare că maximul de rambursare al datoriei către FMI se va înregistra anul viitor! Nu este o coincidenţă nici faptul că tocmai acum, şi nu la începutul crizei, Europa s-a trezit să regândească mecanismele de contribuţie şi ajutoarele financiare. Nu este o stranie nimerală nici masiva presiune pentru realizarea regionalizării României în 2013. Pentru că, toate au un singur scop: strivirea noastră financiară pentru a nu avea pretenţia de a „negocia” nici măcar în genunchi. Iar capcana în care suntem împinşi va funcţiona ca un tot unitar doar în clipa în care presiunea financiară determinată de masiva returnare de bani către FMI de anul viitor, se va corela cu reducerea drastică a singurului „venit” pe care ne mai puteam sprijini în 2013, fondurile europene, şi se va închide fatidic prin şi mai puternica decapitalizare a României în urma uriaşelor costuri care vor sta la baza unei eventuale regionalizări a ţării.

Pare că 2013 a fost conturat de instituţiile financiare internaţionale, de stăpânii de la „poarta” europeană, dar şi de trădătorii şi cozile de topor din toate guvernele care s-au perindat la frâiele României ca un an de cumpănă pentru România. Un an în care ni se vor pune de gât zeci de laţuri, câte n-am dus poate în decenii întregi, având drept scop imbolizarea noastră financiară, singura care ne va putea convinge să renunţăm de bună voie la actul suveran al ultimilor decizii care ne mai aparţin. Pentru că, da!, am fi putut traversa anul de cumpănă al rambursării istorice din împrumutul de la FMI pe baza rezervelor Băncii Naţionale. Am fi putut să asigurăm şi o funcţionare de avarie a economiei naţionale, mai ales la nivelul investiţiilor, cu tot ce se putea clădi pe orizontală şi verticală ca locuri de muncă, cu ajutorul fondurilor europene. Dar, acum, tot acest circuit este dezagregat, asistând şi la o presiune autohtonă pentru a pune ţara la o cheltuială şi mai mare pentru sâvârşirea atacului la fiinţa naţională: regionalizarea. Iar dincolo de vulnerabilităţile pe care le vor crea aceste acţiuni la nivelul coeziunii financiare şi economice a Statului Român, la nivelul unităţii administrative şi teritoriale, suntem împinşi şi într-un mecanism de condiţionare a deciziilor noastre.

Şi nu trebuie să fim naivi: România se va regăsi în 2013 în miezul intereselor paneuropene! Nu graţie diplomaţiei noastre, nu în urma unor firave şi nepotrivite ameninţări de utilizare a unor mecanisme juridice precum dreptul de veto, ci doar din cauza ajungerii la scadenţă a anumitor alocări de resurse. Căci, de anul viitor, o dată cu expirarea primelor redevențe, Europa va încerca să potrivească lucrurile pentru a ne „convinge” să facem următoarele alocări de resurse după schema celor mari. Alocarea, relocarea și „gestiunea” acelor resurse pe care, ca preţ al supravieţuirii, vom fi presaţi să le dăm.

Şi este suficient să privim doar şantajul făţiş la care s-a dedat OMV! Pentru că, o dată cu expirarea acordurilor dezastruoase semnate de guvernele anterioare care au dat resursele țării pe nimic, 2013 ar putea fi anul în care România îşi va recâştiga dreptul de a decide asupra propriilor zăcăminte. Din 2013, am putea inversa balanţa în sensul în care austriecii să fie ei ce vor trebui să bage mâna mai adânc în buzunar dacă vor să beneficieze de resursele României. Şi nu noi să fim cei care plătim combustibilii la nivel de importatori! Dar pentru asta va trebui să fim suficienţi de siguri pe noi pentru a putea impune noile cote de revedenţe.

Anul viitor vor fi dară primele negocieri grele. Iar OMV este doar unul dintre vârfurile de lance de care se va folosi Europa pentru a ne ţine în postura umilă de până acum, fiind evident că recentul şantaj al austriecilor la adresa Guvernului României, prin ameninţarea că nu vor mai exploata zăcămintele nou descoperite în Marea Neagră dacă vom cere modificări ale clauzelor de redevenţe sau alte beneficii (precum asigurarea prioritară a consumului intern, introducerea unei taxe pe veniturile extraordinare ale companiilor din sectorul gazelor, dar şi un nou regim de reglementare şi taxare în domeniul companiilor de petrol şi gaze naturale), nu ar fi avut loc fără acordul celor mari.

Vom fi însă singuri împotriva intereselor celor mari. Interese care s-au înzecit după descoperirea zăcămintelor din Marea Neagră. Căci, acum nu doar Austria va ţine cu dinţii de ceea ce s-a obişnuit să primească la un cost insignefiant, ci toată acea Europă modernă care se va dovedi cât se poate de barbară când va fi vorba să apere interesele cetăţenilor ei! Şi vom ajunge sub un puternic foc încrucişat. Sub cel al Europei, care va încerca să pună laba şi pe resursele nou descoperite, dar şi sub cel al Rusiei care nu are nici un interes să piardă un client căruia îi vinde gazele la cel mai mare tarif cu putinţă. De altfel, suprinzătoarele reduceri de tarife făcute recent de Rusia către ţări vecine nouă constituie și o încercare de a-şi păstra pieţele de distribuţie a gazelor în cazul în care România va avea controlul exploatării din perimetrul Mării Negre (care nu numai că îi vor asigura consumul intern, dar va mai rămâne suficient şi pentru export!). Să nu uităm că, nu cu mult timp în urmă, Rusia ne „ameninţa”, în termenii jucăuşi ai postului Vocea Rusiei, că ar putea cumpăra OMV pentru a pune mâna pe rezervele noastre. La acea vreme „ameninţarea” a fost privită drept o „strâmbă strategică”! Dar, nu de puţine ori, adevărul este cea mai bună minciună…

Din păcate, România este deja încorsetată în drepturile sale de a vinde cui şi cum vrea viitoarele resurse ale exploatărilor din apele noastre teritoriale (perimetrul „Neptun” şi, în perspectivă, perimetrul „Domino”) chiar de o Europă care, „întâmplător”, a decis să aplice o procedură de infrigement (preventiv, nu?!) împotriva României dacă nu va respecta condiţiile de export, prioritar către UE, pe care le-au semnat capetele seci din fostele guvernări.

Astfel, este evident că Europa nu va fi niciodată de partea noastră! Dar oricât de greu ne va fi, nu va trebui să aceptăm iarăşi firimituri din propria avuţie. Nu va trebui să acceptăm ca la exploatarea resurselor noastre să primim redevenţe de trei-patru procente doar pentru a pune rapid mâna pe nişte bani cu ajutorul cărora guvernele să gestioneze mai uşor situaţiile economice dificile. De aceea, cei ce vor să exploateze pe mai departe resursele noastre trebuie să plătească, aşa cum este firesc, de la 55 la sută în sus! Dacă nu, să plece!