05 septembrie 2012

Scurt și la obiect. Realitatea.

 
M. Coșea: Doamnă, zilele trecute s-a refuzat mărirea capitalului social la Hidroelectrica, s-a coborît valoarea, și cine este principalul, care licitează pe primul plan, o societate din Germania. Sînt lucruri pe care trebuie să le punem cap la cap. De ce să nu ne uităm la ele, de ce să ne uităm numai la lucrurile astea de suprafață… 
I. Șerbănescu: Doamnă, să fie foarte clar, americanii așteaptă șisturile, nemții așteaptă Hidroelectrica și ungurii Ardealul. Asta este clar, fără brizbrizuri și parbrizuri.


Concluziile

(din emisiunea 100 de minute3 septembrie 2012)

Ilie Șerbănescu: Băieții ăia din occident au călcat în picioare… povestea pe care o tot pun pe tapet, povestea asta cu democrația, ei au dovedit că sînt mai rău decît sovieticii, sovieticii… au făcut în numele dictaturii, ăștia fac povestea asta în numele democrației, e ceva abject, ceva abject, să fie foarte clar… Băieții ăștia n-au cizme, au pantofi  subțiri, asta-i singura deosebire. În '46, tot așa, au cîștigat partidele istorice, n-a contat, s-a impus un alt partid în care puterea străină s-a bizuit. Despre asta vorbim.

Nu văd nici o deosebire, aceeași presă care pînă acuma a contribuit, aceea din occident, vine acum și cîntă prostii, că stai puțin, să vedem, că nu-i chiar așa, ne mai schimbăm… ce să schimbi, au călcat ca pe o gînganie și s-a terminat. Din punctul de vedere românesc ar trebui să fie foarte clar, n-ar trebui să ne mai afumăm, dar văd foarte mulți că se aburesc în continuare, s-aburesc ei pe ei, că altfel n-are cine să-i aburească.

Mircea Coșea: Noi, ăștia de o anumită vîrstă, trăim o deziluzie extraodrinară…

Alessandra Stoicescu: Coabitarea ar fi posibilă doar dacă ar exista interes pentru România, or dintr-o tabără s-a văzut clar că nu există, pentru că România a fost denigrată…

Petre Roman: A fost îngenuncheată

I. Șerbănescu: Doamnă, n-a fost decît tratată cu ceea ce este ea, o colonie, mă străduiesc de 5 ani să spun acest lucru.

Mircea Coșea: De ce cei din exterior au procedat așa ? Da, sînt de aceeași părere cu domnul Șerbănescu de mult timp, am și scris lucrul ăsta, pentru că ăștia sîntem, nu putem cere mai mult, pentru că sîntem o țară aflată într-o situație de neocolonialism, pentru că n-avem capital autohton, pentru că sîntem legați de o metropolă 70% cu importul și exportul, pentru că nu ne valorificăm în interes propriu resursele, pentru că nu trăim decît din împrumuturi. … Nu putem să avem nici un orizont de timp, nici o expectație pozitivă, toată populația asta e stresată în așteptarea a ceva ce nu se vede.

A. S. … cei care ne-au colonizat, șefii noștri de acolo…

M. Coșea:  Nu sînt șefi, doamnă, sînt stăpîni.

A.S. …de ce au hotărît că România, colonia România, trebuie să fie condusă de Băsescu… ?

I.Șerbănescu: Au de luat un tain de aici.

M. Coșea: Doamnă, dumneavoastră vedeți că Bulgaria e o țară cu succese, între ghilimele, de ce ? Că-i săracă, nu mai are ce da..

I. Șerbănescu: Sigur.

M. Coșea: nu mai are nici sare, nu mai are nici poștă, nu mai are nici cupru, n-are nici aur, n-are nimic și atuncea lucrurile merg “bine”. Dacă e ceva de luat de aici trebuie să existe o presiune  și presiunea am văzut-o acum. Poate să zică oricine ce-o zice, că sîntem nostalgici, că sîntem orice, trebuie să vedem lucrurile în față, ne-am întors la o epocă pe care credeam toți că am depășit-o, este epoca sovrom-urilor, numai că acum se cheamă altfel, adică a societăților mixte sovieto-române prin care se lua tot din România.

A. Stoicescu: Deci să spunem lucrurilor pe nume, lucrurile acestea au fost decise acolo pentru că pe masă mai sînt lucrurile care mai sînt valor… acele bijuterii pe care le mai are încă România, și cine vroia să le ia știa că le ia de la un singur om… asta îmi spuneți?

M. Coșea: Doamnă, zilele trecute s-a refuzat mărirea capitalului social la Hidroelectrica, s-a coborît valoarea, și cine este principalul, care licitează pe primul plan, o societate din Germania. Sînt lucruri pe care trebuie să le punem cap la cap. De ce să nu ne uităm la ele, de ce să ne uităm numai la lucrurile astea de suprafață…

I. Șerbănescu: Doamnă, să fie foarte clar, americanii așteaptă șisturile, nemții așteaptă Hidroelectrica și ungurii Ardealul. Asta este clar, fără brizbrizuri și parbrizuri.

M. Coșea: Dacă nu se spun lucrurile astea de către cineva, chiar dacă o să fim condamnați de nu știu ce… dar lucrurile astea trebuie spuse, e evident că sîntem în situația în care putem pierde lucruri vitale pentru țara asta.
N-am ajuns încă la o întrebare pe care eu mi-o pun și nu am răspuns, cei de la Bruxelles dau dovada că guvernul Ponta este un guvern care nu va ceda, nu?

I. Șerbănescu: Eu nu am decît indicii că el cedează la tot, a început făcîndu-se preș în fața FMI-ului, păi toate nenorocirile economice vin de la programul FMI. Vine Ponta și zice că ăsta este cel mai bun, îl vom continua. După care s-a dus la Bruxelles cu părerea lui și a venit cu părerea altora. Eu mă întreb altceva, cu ce s-a legitimat guvernul Ponta ca fiind un pericol pentru ăia ?

M. Coșea: Exact, asta mă întreb și eu. Și cu ce domnul Băsescu, ce garanții a dat că se va întîmpla ceea ce vor ceilalți.

I. Șerbănescu: și pe care nu le-ar fi dat domnul Ponta ?

M.Coșea: Exact. … Dacă domnul Băsescu nu mai are puterea, pentru că guvernul este cel care face reglementările astea, pentru privatizări sau altceva, de ce acest guvern nu a putut să intre într-un dialog, să zicem, între ghilimele, constructiv cu UE, ce garanții n-a putut să dea ?

I.Șerbănescu: Hai să nu ne mai amăgim, comisia de la Bruxelles este o biată agenție de vînzări a marilor corporații vest-europene. Asta face, nu face altceva decît să toace interesele marilor corporații.

Cum văd eu chestia cu Schengen-ul, nu va lăsa UE, respectiv cu Germania în frunte, 2000 și ceva de kilometri de graniță exterioară a UE pe mîna, economică și de emigrare, românilor. Această chestiune este întîrziată special pentru a aduce aici polițiști și vameși europeni. … Dar chestiunea nu-i așa simplă, de ce i-ar aduce aicea și nu i-ar aduce și în Scoția? Pentru că Scoția nu ar accepta. Și se așteaptă așa, să se ajungă la disperare, că proștii ce să facă, stau acolo în mocirlă și mai ridică și ei capul și-atunci le pui talpa și-i bagi în noroi.

4 comentarii :

Riddick spunea...

Coșea ne crede idioți, de parcă nu el ar fi participat la "grupul de lucru van Rompuy", care a schiţat aşa-zisul "semestru european".



http://riddickro.blogspot.ro/2011/12/cosea-ne-ia-de-prosti.html 



 Mircea Coșea, 2002: "În cartea de care vă spuneam, pe care nu am mai publicat-o, aminteam de mitul “industriei constructoare de mașini”. Vreau să spun că acest mit s-a perpetuat și există și astăzi într-o formă foarte periculoasă, care este, așa cum spuneau colegii mei, un fel de asimetrie sau defazare față de Europa. E vorba de “Fabricat în România”, care a apărut acum, sub o formă atemporală și absolut condamnabilă, prin pancarte care spun: “Vreți să aveți locuri de muncă ? Cumpărați în România!”. Toate acestea sunt anti-europene, anti-globalizare, anti-orice. Mitul, îmbrăcat într-o altă formă, dă românilor speranța că într-adevar noi putem să creăm, așa cum Ceaușescu spunea, “de la creioane până la reactoare”, dar nimeni nu și-a pus problema calității și a costurilor unor diversificări a producției. Este un mit care face rău și care este foarte grav, pentru că e o perversitate față de așa numita clasă muncitoare".



http://www.fundatiahoriarusu.ro/mituri-simboluri-manipulare-istorie-economie-si-politica-in-romania-de-astazi.html

Anonim spunea...

Ceva nu e în ordine cu citatul respectiv. L-am văzut cu ochii mei pe Coșea susținînd cumpărarea de produse românești.

Aici sînt 2 idei, prea amestecate ca să nu am suspiciunea că au fost scoase din context. Una ar fi cea a autosuficienței (și la un nivel de calitate bun) care e frumoasă dar irealizabilă, mai ales împotriva unor presiuni care vor să impună interdependențe peste tot. Cealaltă ar fi a produselor fabricate în România (nu neapărat, de fapt mai deloc, a unor firme românești) cumpărate de către consumatorii români. În principiu nu e rău, dar o piață internă solidă ar fi bine să fie cît mai românească și în partea de profit la producător.

Că se sucește Coșea e limpede, n-ar fi singurul. De cîtva timp însă, e adevărat că nu prea îndelungat, au început să se spună mai răspicat și de mai mulți niște adevăruri bruiate masiv altădată. Nu mă miră dacă indivizi mai în vîrstă recunosc, în sfîrșit, lucruri pe care le pasau cînd se aflau "în plină glorie". Pe de altă parte, dacă nu există măcar un mic grup care să-și asume solidar riscurile unei poziții antiglobaliste, nu găsești mulți "nebuni" gata să se expună. Așa sînt oamenii.

Riddick spunea...

Eu zic că s-a ieșit din perioada romantică și din cea a pudibonderiei political correct.

Trebuie spart monopolul opiniei (că e doar una, so far...).

Riddick spunea...

Am urmărit și eu cam 3/4 din emisiunea de aseară, intrasem acolo tocmai când spunea Ilie Șerbănescu de brizbrizuri și parbrizuri.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: