Postări
Așa-zisa ”intelighenție de dreapta” nu contenește să ne uimească prin ideile aberante pe care reprezentanții acestei ”pături elitiste” le susțin, iar o parte dintre concetățenii noștri nu contenește să ne uimească prin faptul că tratează aceste aberații lansate de niște pigmei intelectuali cu o reverență absolut nemeritată. În mod normal, unicul tratament pe care îl merită acești troglodiți ai spiritului este ignorarea totală, dar în cazul recentului interviu al lui Traian Ungureanu (alias TRU) merită să fie făcută o excepție. Destinsul ”intelectual” a atins câteva subiecte destul de sensibile și a reușit să formuleze un excelent exemplu de gândire specifică celor care timp de două decenii au clocit apologii intelectuale pentru procesul de autodistrugere națională.
Cel mai interesant fragment din interviu (textul integral: http://www.hotnews.ro/stiri-politic-11990121-spune-tru-despre-sansele-lui-mru-raspuns-intrebrea-vota-2012.htm ) este următorul:
Din punctul nostru de vedere, acest fragment trebuie invocat de fiecare dată când vreun ”intelectual” băsist are pretenția de a fi o persoană a cărei opinie este relevantă pentru decizii ce afectează economia națională. Construcția cognitivă prezentată de ”intelectualul” Traian Ungureanu merită analizată și demontată punctual:
- Bogățiile României sunt măsurabile prin metode unanim acceptate în sfera practicienilor din sfera economiei aplicate sau a contabilității. Vorbind concret despre cazul Cupru Min, avem un zăcământ de cupru ce valorează peste 15 miliarde de euro. Aceasta nu este o speculație sau o opinie subiectivă, ci o constatare de fapt. Dacă TRU nu este de acord, atunci trebuie să demonstreze fie că evaluarea geologică a zăcământului de Roșia Poieni este incorectă (mult succes!), fie că gradul de recuperabilitate a cuprului din halta da la Roșia Poieni este altul decât cel menționat de către președintele Băsescu, fie că prețul cuprului este altul decât cel pe care îl putem găsi în raportul oficial al London Metal Exchange. Ar fi extrem de util, dacă în discuția publică referitoare la modul optim de gestionare a resurselor țării, ”intelectualii de dreapta” ar începe să utilizeze faptele reale și nu aberațiile confortabile din punct de vedere ideologic. Faptele sunt următoarele: premierul Mihai Răzvan Ungureanu, beneficiind de complicitatea expresă a președintelui Băsescu, încearcă să înstrăineze pentru 200 de milioane de euro un activ al statului român ce valorează peste 14 miliarde de euro. Din aceste fapte, se poate deduce că premierul Ungureanu și președintele Băsescu acționează contrar intereselor naționale. Discuția despre ideologie nu-și are rostul în acest caz, deoarece toate aprecierile pot fi făcute în baza logicii elementare. Cupru Min nu este un caz singular, ci un singur episod dintr-un lung șir de trădări ale intereselor naționale, trădări materializate prin înstrăinări la prețuri vădit subevaluate ale resurselor minerale și ale altor active ce aparțineau statului. Din punctul nostru de vedere, în asemenea situații ”intelectualii” ar trebui să tacă, iar vorbitorii trebuie să fie experții-contabili și procurorii de caz.
- Destinsul ”intelectual” susține că ”bogăția nu mai înseamnă ca pe vremuri, în clasa a șaptea, în fața manualului de geografie, bogățiile solului și ale subsolului.”, demonstrând astfel o totală lipsă de pricepere economică. Desigur, bogăția unei țări înseamnă și altceva decât resursele solului și ale subsolului, însă existența unor altor clase de active ce ar putea fi considerate componente ale ”bogăției naționale” nu devalorizează cu nimic activele și resursele tangibile menționate în manualele de geografie. Opiniile exprimate în fragmentul analizat provoacă numeroase întrebări despre lumea imaginară în care trăiește Traian Ungureanu. În lumea reală, petrolul este cauza unor războaie monstruoase, gazoductele devin arme în lupta geopolitică, fluctuațiile prețului grâului pe piața internațională provoacă panică, iar fondurile de investiții cumpără ”la foc continuu” terenuri agricole în toate colțurile planetei. Înainte să se apuce de invocarea teoriilor economice post-moderniste, ”intelectualul” TRU ar trebui să citească cu luare aminte lucrarea clasică a lui Adam Smith despre bogăția națiunilor și atunci, poate, va fi capabil să discute despre economie măcar în termenii acceptabili pentru un intelectual din secolul XVIII. Cât despre adaptarea cunoștințelor ”intelectualului” Ungureanu la rigorile secolului XXI, credem că așa ceva este imposibil.
- Traian Ungureanu invocă o listă de țări ce sunt ”din punct de vedere fizic, sărace”, dar ”dau un standard de viață înalt cetățenilor lor”.
Pentru un economist, lista este extraordinar de interesantă și confirmă
fără echivoc teoria conform căreia cunoștințele economice ale acestui
”intelectual” sunt nule. Lista este formată din trei țări: Olanda,
Austria, Elveția. În limbajul economic specializat există un termen
aparte pentru descrierea situației în care abundența de resurse naturale distorsionează economia unei țări. Acest termen este ”boala olandeză” (Dutch diseasse, http://en.wikipedia.org/wiki/Dutch_disease
). La originea termenului stau problemele cu care s-a confruntat Olanda
după descoperirea imenselor resurse de gaze naturale din Marea
Nordului. Olanda a rezolvat problema ”bolii olandeze” nu prin ”rețeta
Ungureanu” care constă în transferarea tuturor resurselor minerale în
proprietatea unor obscure companii ”canadiene”, ci prin direcționarea
banilor obținuți din exploatarea resurselor de către companiile olandeze
în investiții productive care să stimuleze dezvoltarea unor alte
sectoare ale economiei naționale. Se poate spune că Olanda este
contraexemplul perfect pentru demontarea aberațiilor economice enunțate
de Traian Ungureanu.
Cazul Austriei este, la fel, destul de util pentru continuarea demontării. Austria nu este o țară bogată din perspectiva resurselor naturale, dar datorită trădătorilor ce au vândut austriecilor petrolul României nici nu are nevoie să fie. Statul austriac, prin compania de stat OMV, și-a utilizat resursele financiare și politice pentru a cumpăra Petrom, obținând astfel dreptul de proprietate asupra unor însemnate rezerve de hidrocarburi din România și din alte țări unde Petrom avea licențe de exploatare. Raportat la prețul petrolului din 2004, Petrom a fost vândut pentru echivalentul a doar 7% din valoarea totală a rezervelor de petrol pe care le deținea la acel moment și asta fără a lua în calcul o rată pozitivă de reînnoire a rezervelor. Raportat la prețul de astăzi, Petrom a fost vândut la un preț echivalent cu 1,61% din valoarea resurselor de petrol ale companiei. Se pare că ”intelectualul” Ungureanu nu și-a pus niciodată problema referitoare la proveniența banilor din care statul austriac își poate permite să ”ofere cetățenilor un standard de viață înalt”. Prin acest exemplu îi aducem la cunoștință că una dintre aceste surse este petrolul care a aparținut românilor și această situație nu este un caz singular, ci expresia unei strategii multidimensionale practicate de toate guvernele de la Viena, începând din timpuri imemoriale.
Invocarea exemplului elvețian provoacă zâmbet. Elveția și-a construit grandiosul sistem financiar pe baza facilitării evaziunii fiscale, elvețienii fiind cei care au transformat evaziunea fiscală din sport național în industrie națională. Elveția este destinația numărul unu pentru banii oligarhilor și demnitarilor din diverse colonii economice (de genul României) care și-au construit averi din corupție și vânzarea en gross a bogățiilor naționale. Dintr-o anume perspectivă se poate spune că și România contribuie la bunăstarea cetățenilor elvețieni, deoarece renumitele companii ale ”băieților deștepți”, adică Energy Holding, EHOL Distribution, Alpiq și altele sunt ”domiciliate” în Elveția. Din nou, nu este vorba despre cazuri singulare, ci despre o strategie de dezvoltare națională a Elveției. - ”Intelectualul” Ungureanu nu se limitează la demonstrarea incompetenței în privința modului real în care anumite țări vestice își asigură bunăstarea economică. El își continuă pledoaria în favoarea înstrăinării resurselor statului prin invocarea unei liste de țări care, în opinia sa, demonstrează faptul că bogăția minerală este cvasi-incompatibilă cu un standard ridicat de viață al cetățenilor. Exemplele invocate sunt absolut halucinante: ”Țările arabe, Rusia, mare parte a Asiei Centrale”. Ideologul portocaliu susține cu nonșalanță că ”… fără excepție, bogăția atestată a solului și subsolului corespunde matematic unui grad de subdezvoltare absolut terifiant printre cetățeni.”, însă aserțiunea este făcută fără a menționa vreun calcul, vreo cifră sau vreo formulă. Este ușor să întocmim o listă de contraexemple. Ne referim la: Norvegia, Canada, Australia. Aceste țări au un nivel ridicat de viață, asigurat inclusiv prin valorificarea judicioasă a resurselor naturale de care dispun. ”Corespondența matematică” invocată de ”intelectualul” portocaliu nu are nicio legătură cu matematica sau realitatea economică, nefiind altceva decât o expresie a unei minți bolnave de băsism în formă avansată.
- Faptul că Traian Ungureanu invocă Rusia în calitate de exemplu al unei țări ”insuportabil de bogate” din perspectiva resurselor naturale, dar care nu oferă cetățenilor săi un ”înalt standard de viață” merită să fie analizat aparte. Termenul ”standard de viață”
denotă o noțiune foarte abstractă și lipsită de specificitate. Noi,
spre deosebire de ”intelectualul” Ungureanu, preferăm să operăm cu
noțiuni concrete și ale căror obiecte sunt cuantificabile. Din aceste
considerente, vom analiza un fenomen cuantificabil, adică salariul mediu
pe economie. Conform statisticilor referitoare la anul 2011, salariul
mediu în România a fost de aproximativ 1424 de lei, adică aproximativ
325 de euro. În Rusia, salariul mediu pe economie a fost de 21 069 de
ruble, adică aproximativ 544 de euro. Din punct de vedere matematic,
este evident că un salariu mediu de 544 de euro este mai mare decât un
salariu mediu de 325 de euro și veridicitatea acestei afirmații intră în
contradicție flagrantă cu iluziile ”intelectualilor” portocalii. Pentru
a înțelege dimensiunea reală a diferenței între ”standardele de viață”, trebuie
luat în calcul faptul că nivelul prețurilor din Rusia (cu excepția
Moscovei și municipiului Sankt-Petersburg) este mai redus decât cel din
România. Un aspect semnificativ pentru evaluarea perspectivelor
civilizaționale ale Rusiei constă în faptul că salariul mediu al unui
cadru didactic angajat în învățământul gimnazial și liceal este de
aproximativ 516 euro. Înainte de a critica Rusia pentru lipsa unor ”standarde ridicate”,
ar fi bine ca președintele și premierul pe care îi sprijină
”intelectualul” Ungureanu să asigure un nivel comparabil de salarizare
în economia românească și, mai ales, să asigure un salariu decent pentru
cei care educă și instruiesc copiii noștri.
În perioada Elțîn, bugetarii ruși trăiau cu un salariu incert și plătit intermitent din cauza problemelor economice ale statului care utiliza ”rețeta Ungureanu”, cedând străinilor drepturile de exploatare a resurselor minerale. Salariul mediu pe economie se situa la nivelul de 80 de dolari. Vladimir Putin a declanșat și a finalizat cu succes procesul de renaționalizare explicită sau implicită a resurselor minerale și a transformat sectorul extractiv în motorul dezvoltării economiei naționale, inclusiv a ramurilor industriale și celor care operează cu tehnologii de ultimă generație (detalii: http://cronicaromana.com/?p=179659 ). Popularitatea de care se bucură președintele-ales al Rusiei se datorează într-o mare măsură acestei creșteri colosale a bunăstării individuale a fiecărui salariat din Rusia. Știm că ”intelighenția” băsistă caută cu disperare o nouă ”soluție” pentru ca gașca portocalie să câștige alegerile viitoare. Le sugerăm să aplice ”rețeta Putin” și să direcționeze către populație măcar o parte dintre beneficiile de pe urma exploatării resurselor minerale și energetice ale țării. Din păcate, suntem absolut siguri că această sugestie este absolut incompatibilă cu modul de gândire a liderilor portocalii și a ”intelighenției” portocalii.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu