Mihai Răzvan Ungureanu. Prețul trădării (Cronica Română .com)

Afacerea Cupru Min a devenit o piatră de moară atârnată de gâtul carierei politice a premierului Ungureanu. După ce un director din cadrul Ministerului Economiei a recunoscut oficial că privatizarea s-a făcut în baza unei evaluări ce nu a inclus valoarea minereului exploatabil, justificările invocate de MRU au devenit inutile chiar și pentru cei mai înflăcărați susținători ai ”politicilor de dreapta”. În cazul dat, firma de evaluare pare să nu aibă vreo vină, deoarece ”a evaluat ceea ce i s-a cerut”, iar vinovați sunt acei decidenți din cadrul guvernului care au folosit această evaluare pentru a vinde întreprinderea la pachet cu dreptul de exploatare a rezervelor de cupru. Declarațiile premierului Ungureanu care susține că ”resursele de cupru nu s-au vândut” reprezintă un exemplu de sofistică pură. Din punct de vedere practic, dreptul de exploatare a zăcământului de cupru este aproape identic cu achiziția dreptului de proprietate permanentă asupra zăcământului propriu zis, în sensul că tot cuprul pe care ”canadienii” vor reuși să-l scoată din pământ în următorii ani va deveni automat proprietatea lor.

Declarațiile lui Sorin Găman, director în cadrul Ministerului Economiei, au mai scos la iveală câteva aspecte extrem de interesante.

Se susține că valoarea teoretică-estimativă a zăcământului de cupru este de 13-14 miliarde de euro, ceea ce indică faptul că estimările care figurau atât în datele companiei cât și în declarațiile oficiale anterioare au fost eronate. Problema este următoarea, însăși directorul Găman recunoaște că masa ”recuperabilă” a minereului este de 750 de milioane tone, ceea ce este echivalentul a 2,36 milioane de tone de metal pur. La prețurile bursiere actuale, adică 8365 dolari pe tonă, numai cuprul din acest minereu valorează 19,7 miliarde de dolari, adică 15 miliarde de euro, ceea ce deja depășește ”estimarea teoretică-estimativă” anunțată de același oficial guvernamental. Dacă luăm în calcul faptul că, pe lângă cupru, procesarea minereului presupune și obținerea a 2 grame de aur per tonă de minereu concentrat, atunci valoarea zăcământului de la Cupru Min devine absolut astronomică. Estimarea cantității de aur recuperabilă dintr-o tonă de ”concentrat” îi aparține aceluiași director din cadrul Ministerului Economiei, care însă a evitat să precizeze câte tone de ”concentrat” se pot obține din acele 750 de milioane de tone de minereu ”brut”. Pentru a estima cât aur s-a vândut ”la pachet” cu Cupru Min, vom recurge la un calcul extrem de conservativ, presupunând că masa ”concentratului” ce poate fi obținut 11,8 milioane de tone (concentrat cu conținut de cupru de 20%). În aceste condiții, cantitatea aurului este de 23,6 tone cu o valoare de 1 miliard de euro. Valoarea totală a resurselor care au fost vândute pentru suma modică de 200,7 milioane de euro unei obscure bănci canadiene este de peste 16,7 de miliarde de euro. Desigur, din această sumă trebuiesc extrase costurile de exploatare și extracție, dar aceste costuri nu pot avea un efect decât marginal asupra veniturilor noului proprietar al Cupru Min. Chiar și în condițiile în care un asemenea minereu s-ar fi aflat în mijlocul junglei amazoniene, fără nici un fel de infrastructură, drumuri etc și costul de extracție al cuprului ar fi fost echivalentul a 2000 de dolari pentru o tonă, oricum exploatatorii acestui minereu ar fi obținut un profit de peste 15 miliarde de euro.

Premierul Ungureanu susține că întreprinderea Cupru Min trebuia privatizată pentru că metalurgia românească este distrusă și minereul concentrat nu poate fi procesat în România. Presupunem că ”investitorii” de la Bayfront Capital Partners au identificat deja opțiuni foarte viabile de procesare, dar în caz de necesitate, ei vor avea posibilitatea să construiască chiar și propria unitate de procesare. Chiar dacă vor avea costuri adiționale de un miliarde de euro, ei vor putea să găsească finanțare pentru un proiect ce va aduce venituri de aproape 20 de miliarde de euro. În cadrul logicii economice normale și oneste, nu există nicio explicație pentru faptul că statul român nu a încercat să facă același lucru.

Întreaga afacere Cupru Min s-a bazat pe minciuni, dezinformări și atacuri informaționale extrem de obraznice la adresa celor care se încumetau să pună întrebări incomode. Premierul Ungureanu, care a girat această afacere și a susținut-o de la început până la sfârșit, nu mai are absolut nicio scuză. Acest ”tânăr intelectual” atât de drag ”intelighenției de dreapta” a demonstrat un comportament în stil securistic, preferând minciuna, sofismele și obrăznicia în locul recunoașterii erorilor comise.

Premierul Ungureanu a mințit atunci când a declarat că întreprinderea Cupru Min nu a avut profit și a fost o ”gaură neagră a bugetului”. În 2011, Cupru Min a avut profit de 7 milioane de euro. Premierul Ungureanu a folosit un sofism ieftin, atunci când a încercat să demonstreze că întreprinderea nu a fost vândută ”la pachet” cu minereul. Dreptul de exploatare a minereului în condițiile în care redevența statului este de doar 4% este aproape echivalent cu un drept de proprietate. Premierul Ungureanu a folosit ca argument teoria lipsei profitabilității mineritului românesc în perioada comunistă, uitând să menționeze faptul că prețul la aur a crescut între timp cu 900%, iar prețul la cupru a crescut cu 350%.

După primele dezvăluiri din presă, MRU avea posibilitatea să spună că a fost indus în eroare de subalterni, dar odată ce a devenit principalul susținător al tranzacției, atât din punct de vedere administrativ cât și din punct de vedere mediatic, el și-a legat inexorabil cariera politică de această tranzacție monstruoasă. Premierul Mihai Răzvan Ungureanu și-a încetat existența ca fenomen politic. De astăzi, România este condusă de ”premierul Cupru Min”, un personaj care a prejudiciat statul cu 20 de miliarde de euro și a încercat să justifice această tranzacție prin dezinformare tipic securistică.

http://cronicaromana.com/2012/04/06/mihai-razvan-ungureanu-pretul-tradarii/