Cum se putea rezolva la Cupru Min în interes național

Ce au făcut sârbii cu cuprul lor: l-au ajutat cu fonduri de la buget. Dacă Serbia era în UE, ar fi țipat ăia: "ajutor de stat !!!". Să-i văd pe 6 mai cât de deștepți sunt la vot, sper să nu mai țină amăgirea cu cioburi de oglindă și mărgele colorate.

Sârbii au fost într-o situație foarte asemănătoare cu cea în care este acum România. Compania de stat RTB Bor a fost scoasă la privatizare în 2007, însă demersul a eșuat. Primii doi cumpărători, Cuprom din România și A-TEC din Austria, nu au reușit să plătească prețul asumat la licitație, iar cel de-al treilea, SMR din Rusia, nu a mai fost interesat de companie.

Situație RTB Bor a continuat să se înrăutățească până în 2009, când Guvernul de la Belgrad a hotărât să se implice în salvarea societății, acordând o finanțare de 40 de milioane de euro și garanții de stat pentru o finanțare de 135 de milioane de euro de la Export Development Canada. În 2010, profitând și de creșterea prețului metalelor pe care le extrage (cupru, aur și argint), RTB Bor a reușit să revină pe profit după o lungă perioadă de pierderi consistente. Producția de cupru a ajuns în acel an la 21.300 de tone, după ce în anii precedenți scăzuse până la câteva mii de tone. Anul trecut, compania a reușit să ajungă la zi și cu plata datoriilor către furnizorii de electricitate și către bugetul de stat și cele locale.

Evenimentul zilei

Nota de fundamentare la Hotărârea Guvernului nr. 1226 din 1 octombrie 2008.

UE insista ca nu cumva statul să facă să funcţioneze capacităţile sortite vânzării (text din nota de fundamentare; în 2009 a făcut același lucru când s-a intenționat recapitalizarea CEC Bank):

Ca răspuns la solicitările noastre, prin scrisoarea nr.D/52058/23.05.2008, Comisia Europeană, atrage atenţia asupra anumitor aspecte privind procesul de privatizare al societăţilor care activează în sectorul minier, chiar şi după schimbarea metodei de vânzare a pachetului de acţiuni, realizată prin HG nr.347/2008.

Comisia precizează că metoda de privatizare aleasă de autorităţile romane în cele două cazuri este cea a licitaţiei, iar câştigătorul este cel care face cea mai mare ofertă, ceea ce asigură în principiu un proces de privatizare fără elemente de ajutor de stat.

Totuşi, după o analiză preliminară a materialelor transmise de partea romană, în speţă, draftul contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, experţii comunitari au identificat anumite aspecte, care creează suspiciuni privind eventuala implicare a ajutorului de stat, întrucât :

- prevede obligaţia cumpărătorului să „menţină obiectul de activitate” minim 10 ani după privatizarea societăţii;

- induce ideea existenţei unor datorii ale societăţii faţă de terţi;

- condiţionează privatizarea de existenţa contractului de cooperare încheiat cu Consorţiu, nepermiţând cumpărătorului să intervină în acesta, ceea ar putea conduce la reducerea preţului şi implicit la existenţa unor elemente de ajutor de stat în cadrul privatizării, care ar putea fi incompatibile.

În plus au fost solicitate explicaţii privind motivelor care au stat la baza deciziei de a introduce aceste condiţionări şi cum ar putea aceste condiţionări să fie aplicabile unui contract încheiat în baza unei licitaţii.