31 martie 2012
Un alt indiciu despre direcția spre care este împinsă România
Propaganda globalistă și ecologistă este promovată de guvernul "de dreapta", de instituții ale statului, centrale și locale, de partide și de ong-uri. Azi - Ora Pământului.
Guvernul:
Guvernul României a transformat deja în tradiţie participarea la campania 'Ora Pământului', dedicată conştientizării problemelor legate de mediul înconjurător.
Astfel, sâmbătă, 31 martie, între orele 20,30-21,30, la Palatul Victoria vor fi stinse luminile exterioare şi interioare şi vor fi deconectate echipamentele electronice care nu sunt esenţiale desfăşurării activităţii curente sau protecţiei clădirii.
Totodată, Executivul salută implicarea unui număr din ce în ce mai mare de cetăţeni, organizaţii şi instituţii, din România şi din lume, în desfăşurarea acestei manifestări menite să conducă la creşterea gradului de responsabilitate în interacţiunea omului cu mediul.
Camera Deputaţilor:
Camera Deputaţilor este, şi în acest an, partener al evenimentului 'Earth Hour - Ora Pământului în România', patronat de Organizaţia Internaţională 'World Wide Fund for Nature'. Pentru a marca această acţiune voluntară de protejare a mediului, iluminatul festiv al Palatului Parlamentului va fi întrerupt temporar sâmbătă, 31 martie, între orele 20.30 - 21.30.
Jandarmeria:
Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a demonstrat în timp că este sensibilă la nevoile societăţii şi a cetăţenilor săi, iar jandarmii bucureşteni vor reduce consumul de energie electrică în locuinţele lor şi la locul de muncă, prin stingerea luminilor şi deconectarea aparatelor cu alimentare electrică, sâmbătă, 31 martie a.c., în intervalul orar 20.30-21.30.
(Jandarmeria a planificat acest gen de activități în mai multe județe, dacă nu chiar în toate: Alba, Constanța, Dolj, Maramureș...).
PGMB:
Primaria Municipiului Bucureşti, prin Direcţia de Mediu, susţine şi în acest an campania Earth Hour (Ora Pământului) şi îi îndeamnă pe locuitorii Capitalei să stingă luminile şi să decupleze echipamentele electronice sâmbătă, între orele 20.30-21.30. Primăria Capitalei se alătură campaniei Ora Pământului şi va fi în beznă o oră! Municipalitatea va marca acest eveniment prin stingerea luminii la sediul instituţiei timp de o oră. Odată cu această campanie, va fi organizată o expoziţie de desene realizate de elevi ai Şcolii nr. 2, "Sfânta Maria"', cu tema "Ora Pământului", în holul Hotelului Howard Johnson.
Alte orașe (peste 50) participă la mascaradă.
PnL:
Sâmbătă, între orele 20:30 şi 21:30, PNL va stinge luminile la toate sediile sale pentru a atrage atenţia asupra impactului negativ pe care îl are viaţa noastră de zi cu zi asupra globului şi a resurselor naturale. “Partidul Naţional Liberal nu poate rămâne indiferent la această agresiune. Fără conştientizarea acestor probleme şi nevoi, fără asumarea unei schimbări de comportament şi atitudine, fără un sprijin şi implicare largă a cetăţenilor, demersul strict politic este sortit eşecului. De aceea PNL se alătură efortului global de comunicare şi conştientizare a problemelor de mediu".
PDL Alba:
Tineretul Democrat Liberal din Alba organizează sâmbătă, 31 martie, începând cu ora 18.00, în Parcul Unirii din Alba Iulia (zona fântânii cinetice), un eveniment menit să marcheze Ora Pământului din acest an.
"Suntem perfect constienţi că existenţa durabilă a Umanităţii presupune gândirea în alte culori decât griul şi negrul caracteristice poluării: transformarea simultană a mentalităţilor. Schimbarea suntem noi. Fiecare, eu, tu, împreună", a declarat Bogdan Păunescu, prim-vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene de Tineret a PDL Alba.
Etichete:
Agenda 21
,
AGW
,
globalizare
,
ONG
,
ONU
,
propagandă
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Iniţiatorii referendumului pro familia normală demască impostura politicienilor, care doar simulează sprijinul pentru normalitate (şi în g...
-
Naţional : Ai noştri ca brazii, cu mucii pe piept, au apărat legile represiunii Ati vazut, cum sa nu vedeti mitingul tefelistilor! Ai n...
-
PDL, în ultima vreme, este reprezentat în platoul Realitatea TV de... Oajdea şi de Paleologu.
-
- Trezirea, PDL ! - Evenimentul zilei are azi un articol - PDL face planuri de excludere a lui Preda - din care aflăm că "exclu...
-
În artele vizuale se numeşte fundal. În imagologie, mesaj subliminal * . Care vizează statul naţional unitar român. Aşa, ca de Centenar ....
-
Şi eu care ziceam că disidenţii din PSD, care perfect previzibil vor pierde congresul , ar face bine să sară din mers în PAN. Din 4000 de...
-
Nici unul dintre motivele invocate obișnuit în campaniile de ațâțare a popoarelor nu m-ar fi putut face să lupt cu ură și cu dorința de a u...
-
Procesul antidemocratic aflat în desfășurare - şi tolerat de partidele politice standard - aparent nu poate fi oprit prin mijloacele democr...
9 comentarii :
"Le dă la țigani paltoane
Și-i trimite la raioane"
(Păstorel Teodoreanu)
Augustin Buzura: Desantul stalinist si desantul globalist
Spre exemplu, inainte ca razboiul ultim sa se fi terminat, „Marea noastra sora de la Rasarit“ ne-a trimis pe tancuri, pe lânga tancuri, cu avioane si cu „trenurile fratiei“, un escadron de profesori de teroare, umilinta si crima, iar in schimbul ideologiei pe care eram obligati sa ne-o insusim, ei se ingrijeau ca tot ce producea solul si subsolul nostru sa ajunga la eliberatori sub forma de datorii de razboi, datorii ce trebuiau insotite obligatoriu si de dragostea noastra: „Du-te pasare-n zbor lin/La fereastra lui Stalin/ Si-i spune ca noi muncim,/Planul sa-l indeplinim…“ Desigur, profesorii pomeniti venisera sub incapatorul drapel al internationalismului proletar, care, astazi, in zodia libertatii si a reformelor vorbite dar nu facute, si in limbajul foarte utilizat al acestor zile, s-ar traduce, fara sansa de a gresi prea grav, prin globalizare. Pe atunci, lumina venea de la Rasarit, acum, ea vine de la celalalt licurici, din Apus, dar rezultatele nu sunt prea diferite. Nu ne-a reusit comunismul, dar globalizarea isi face simtita prezenta. „Profesorii“ pomeniti, tanchistii sau desantul stalinist si-au dovedit in scurt timp eficienta: au luat din fabrici sau de la sate oameni fara nici o pregatire, dar cu ambitii mai mari decât si-au imaginat chiar creatorii lor, le-au dat pistoale, masini, frazele ce trebuiau rostite in diverse imprejurari, paltoane de piele si listele cu cei sortiti Canalului, lagarelor de munca, inchisorilor, umilintei si mortii. Pentru a le face o vaga legatura cu alfabetul si cu cartea, in general, partidul a infiintat facultatile muncitoresti care tineau loc de scoala primara, liceu si facultate la un loc, caci pe la noi, prin Ardeal, taranii erau convinsi ca singurii analfabeti din sat erau cei ce venisera sa forteze colectivizarea. Mai târziu, dupa ce „socialismul a invins definitiv la orase si sate“, activistii au renuntat la pistoale, la paltoanele de piele, acele Willis-uri negre au fost inlocuite cu pobede si volgi, pentru a se transforma intr-un soi de vatafi care fortau si supravegheau industrializarea tarii.
(continuare)
Stalin a murit, au murit de batrânete si urmasii sai, fostii tovarasi de lupta, dar indemnurile sale, si practicile, au ramas valabile. Bunaoara, mi-e imposibil sa uit modul in care sintetizase un taran din Maramures ultimul Congres al Agriculturii: „S-au inscris multi la cuvânt, unii au zis : Asa si asa; alti, dimpotriva, au zis: Si asa si asa! Pâna la urma, a venit unul mic si nervos care a zis: Numa asa. Si asa a si ramas!“ Acum, cel care zice „Numa asa!“ este la fel de nervos, de statura mijlocie si chel. Pentru a fi tot mai in pas cu vremea, activistii si-au procurat diplome adevarate, dar nu studiind, ci intimidând prin functiile pe care le aveau. Diplomele erau necesare caci la orizont se profila societatea socialista multilateral dezvoltata si comunismul, iar viziunea era mult mai generoasa, cum de altfel scria si un fost coleg de-al meu care, la colectivizarea unor localitati din vestul Transilvaniei, contribuise nu numai cu pistolul, ci si cu versul mobilizator: „Sa fii român, maghiar, evreu,/Tu sa te unesti mereu!“ Din pacate, in ultimul deceniu prerevolutionar, a invins saracia : „Nu mai am grâu de coliva,/Ca l-am dat la colectiva. /Mi-au luat si paiele/ Si-am ramas cu c…!“. De unit am reusit sa ne unim, pentru foarte scurt timp, abia in zilele Revolutiei, dupa care, au aparut zeci de partide, de toate orientarile posibile si imposibile. Tara a ramas tot in seama activistilor sa conduca folosind metodele predecesorilor, atâta doar ca acestea au devenit mult mai dure. Vechii activisti avusesera inteligenta ca la nivelele 2 si 3 sa aduca specialisti adevarati, oameni cu carte, pe când cei de azi se ingrijesc doar ca subalternii, de jos pâna sus, sa aiba aceeasi culoare politica. Altfel, au vândut cam tot ce au construit predecesorii lor, au schimbat pobedele si daciile cu mercedesuri.
(continuare)
Ei, in buna traditie comunista, striga ca sunt saraci lipiti, in vreme ce familiile lor au devenit foarte bogate. Mai mult, isi cumpara câte diplome, masterate si pitipoance doresc pentru ca tara, practic, a devenit un spatiu al nimanui, o adunatura de triburi conduse dupa cum ii taie capul pe liderii acestora, trecatori, de care nimeni, din visatul Occident, nu mai are nevoie nici macar ca slugi ordinare. Crimele vechilor activisti comunisti au fost cât de cât evaluate, pe când ale anticomunistilor de azi isi asteapta rândul si nu am nicio indoiala ca sunt mult mai grave, mai numeroase. Si de neiertat. Am prea multe argumente in sprijinul ideii ca acestia stiu foarte bine ce fac si ca nu prostia ii mâna in lupta, ci ura, nerusinarea si lipsa de caracter. Caci au atentat la fibra intima a fiintei nationale desfiintând si comasând mai bine de doua mii de scoli, lasând fara instructie peste 350 de mii de copii, eliminând din carti tot ce leaga un popor de traditie si de drumul lui prin istorie. Au desfiintat spitale, ajutoare de orice fel, condamnând la moarte nu numai sutele de mii de bolnavi, nu numai cancerosii si bolnavii cronici, ci vârsta ultima, prin saracie si umilinta. Si inca ceva: 48% din populatia României traieste la tara, dar copiii celor ce alaltaieri se chemau tarani, ieri colectivisti iar azi fermieri, nu au nici o sansa sa urmeze studii inalte, desi marea majoritate a oamenilor nostri de valoare sunt fii sau nepoti de tarani. Acum, aproape orice speranta, in stiinta, in cultura etc., ia drumul universitatilor occidentale, tara ramânând pe mai departe la cheremul activistilor. Multi intelectuali au fost cumparati la pret de nimic. Odata cu Revolutia au aparut anticomunistii creati si organizati tot de fostii comunisti, atâta doar ca anticomunismul este o masca, asa cum este Anonimous pentru hackerii de azi. Ei traiesc laudând contra-cost si suportând, la rândul lor, laudele voluntarilor care, doritori de glorie ieftina, ii urmaresc precum puricii blana unui câine. Se intelege de la sine ca stiu sa-si negocieze pretul deoarece fac parte din „societatea civila buna“ si traiesc mereu cu valizele pregatite pentru a sari in barca altui sarac in laude si in admiratie.“ Ei exista pentru ca tacem, si tacem pentru ca stim ca o vor sfârsi in ridicol, ca atâtia altii inaintea lor
The Daily Bell: Every Day a New Elitist Fairy Tale – Now 'Earth Hour'
Foarte bun articolul lui Buzura !
L-am preluat si eu
Dacă eliminăm aluziile stîngiste, restul e valabil.
Eu nu vad prea multe aluzii stangiste nici antisemite.
Ce treaba are antisemitismul lui Stalin cu tradarea intelectualilor ?
Asta, asa doar ca sa incerci sa te aperi atacand...
"Crimele vechilor activisti comunisti au fost cât de cât evaluate, pe când ale anticomunistilor de azi isi asteapta rândul si nu am nicio indoiala ca sunt mult mai grave, mai numeroase. Si de neiertat. "
Am înţeles ce ai vrut să spui, e despre un comentariu la postarea mea pe FB cu Buzura.
Una din tacticile stângii e acuzaţia de antisemitism, deşi stânga are antecedente serioase în domeniu.
Buzura e duplicitar, iar fata lui, Daniela Zeca-Buzura, a programat un documentar despre Iran la TVR Cultural (unde lucrează ca director)tocmai pe 11 septembrie 2011, la 10 ani de la 9/11.
http://riddickro.blogspot.com/2011/09/tvr-face-propaganda-pentru-iran-chiar.html
Vezi asta este problema : mlastina in care parintii sunt duplicitari ca sa aiba unde lucra copii...
Toata situatia de acum se datoreaza tradarii intelectualilor din ultimii 22 de ani .Sper sa plateasca la un moment dat pentru asta.
Nu l-am urmarit pe Buzura.
Eu apreciez articolul de fata , asa cum le-am apreciat si pe cele ale "stangistului" Paul Everac ... :)
Trimiteți un comentariu