Radu Golban: R. Moldova, curiozitate ştiinţifică la Leipzig

 
Îl cam laudă pe Assange ("cele mai recente dezvăluiri pe platforma Wikileaks a australianului curajos Julian Assange"), dar...  that's not the point here.

Cele mai recente dezvăluiri pe platforma Wikileaks a australianului curajos Julian Assange confirmă, prin publicarea corespondenţei electronice a renumitului institut american de geopolitică Stratfor, intenţia Germaniei de a-şi împărţi R. Moldova cu Rusia. În ordine alfabetică, avântul german tehnico-ştiinţific aplicat cunoaşte sub litera "M" Mercedes, MAN şi mai recent şi R. Moldova. Ştiinţa Germaniei şi spiritul iscoditor al oamenilor de ştiinţă germani şi-au găsit prin înfiinţarea Institutului Moldova (MIL) pe lângă Universitatea din Leipzig în 2005 un nou punct culminant în buna tradiţie a geopoliticii germane din sud-estul Europei. Această perlă în lanţul laboratoarelor ideologice şi propagandistice pentru articularea şi implementarea intereselor germane peste hotare, deghizată în institut ştiinţific pe lângă una din cele mai reputabile universităţi germane, este graţie Berlinului eticheta moldovenismului ştiinţific din zilele noastre.

Profilul interdisciplinar al MIL înscrie în cadrul studierii moldovenismului palierele istorice, socio-lingvistice, politice, economice, cultural-antropologice şi mass-media, toate vizând o aplicare practică. Conducătorii institutului au considerat drept necesară, datorită "adevăratei babilonii" a conceptelor-cheie precum naţiune, limbă, identitate din R. Moldova, editarea unui lexicon intitulat "Naţiune, Identitate, stat de drept în Republica Moldova, noţiuni istorice şi social-politice". Printre zecile de autori germani, moldoveni şi români ai acestei lucrări copertate se numără şi Domnul Iulian Chifu, astăzi Consilier Prezidenţial la Cotroceni. Efortul de a constitui o limbă şi un popor nou, deosebit de cel român, este cel mai bolşevist angajament al zilelor noastre. Acest proiect al oamenilor de ştiinţă care este echivalentul implantării unei amintiri false în percepţia de naţiune a moldovenilor, dar şi românilor indică cadranul politicii externe a Germaniei din R. Moldova. Printre publicaţiile ştiinţifico-separatiste românofobe se numără şi mistificarea hărniciei şi colonizării germane a Basarabiei în jargonul secolului al XIX-lea, europenizarea lui Dimitrie Cantemir, dezbateri geopolitice, dar şi pentru liniştirea spiritelor, prelegeri despre boli infecţioase pe urma migraţiei în R. Moldova. 

Europenizându-l pe Dimitrie Cantemir, se pierde şi originea sa moldo-valahă demolând astfel sistematic o bază culturală română în favoarea unei noi idei nenaturale şi pseudo-naţionale europene. Pe cât are la Berlin argumentul oricărei politici europene la bază o interpretare destul de unilaterală şi germanocentrică a noţiunii unui "principiu natural", pe atât să ni se îngăduie şi nouă o explicaţie firească a colaborării coautorilor români şi moldoveni, că nici o inimă de român nu ar elogia moldovenismul fără a fi angrenat într-un proiect politic şi remunerat, de talia lexiconul moldovenesc finanţat de Berlin.

În mod special mi-a atras atenţia simpozionul de la data de 21-23 august 2009 odată cu împlinirea de şaptezeci de ani de la semnarea Tratatului Molotov-Ribbentrop. Broşurica evenimentului organizat de MIL arată pe verso steguleţe hitleristo-sovietice, de parcă - fără a citi mai cu atenţie - am crede că este invitaţia la o serbare de ziua mămicii la grădiniţă. Pentru cei care îşi mai amintesc din copilărie sau din povestiri nedreptatea, ostilitatea şi segregarea naţională pe urma acestui tratat, textul editat de MIL de pe broşurica evenimentului pune accentul pe diferenţa interpretatorie între est şi vest a tratatului, căutând prin diferitele prelegeri cu ocazia simpozionului să asigure o mai bună înţelegere a istoriei. Chiar dacă după tradiţia românească mortul se spală de străini, pentru români acest tratat este în consecinţele sale secesioniste şi după şaptezeci de ani cât se poate de viu şi reprezintă un sentiment sumbru în amintirea colectivă naţională, ca să permită unui Dietmar Müller o cuvântare indiferentă şi nesensibilă intitulată "Consecinţele Tratatului Hitler-Stalin ca discurs al victimei în România". 

România este o victimă a politice germane hitleriste dat fiind faptul că Tratatul Molotov-Ribbentrop nu doar a ciopărţit frontierele ţării, dar ne-a şi împins în braţele fascismului, după ce tot Hitler a acceptat tacit ruperea Basarabiei de România. România este o victimă în sensul cel mai propriu al cuvântului şi nu se victimizează precum sugerează titlul Domnului Dietmar Müller. De preferat ar fi ca MIL măcar să se fi distanţat de spiritul duşmănos al tratatului dacă Germania nici până în zilele noastre nu a condamnat oficial cel mai ostil tratat la adresa României din ultimii 100 de ani, precum a procedat Rusia sub Yeltin.

Lipsa de sensibilitate politică la adresa unei naţiuni divizate o exprimă şi ultimul ministru de Externe al Germaniei Răsăritene, Markus Meckel, care la rândul său a îndeplinit ca membru al comisiei pentru afaceri externe a Bundestagului (până în 2009) o misiune nenaturală a Germaniei la Chişinău şi care până în zilele noastre prin forumul moldo-german este printre cei mai vestiţi pretorieni ai Berlinului la Chişinău. Este totuşi de neînţeles faptul cum ultimul ministru de Externe al Germaniei Răsăritene, care a fost printre promotorii unificării Germaniei îi lipseşte cu desăvârşire spiritul unionist cu aplicare directă în Moldova, influenţând politica Moldovei doar spre Bruxelles şi nu spre Bucureşti. De ce nu a căutat să integreze Germania Răsăriteană în UE dacă şi în spaţiul român are astfel de viziuni politice nenaturale? Germania, ca stat naţional care şi-a cerut dreptul cuvenit la unificare, nu are mai mare vechime decât statul naţional român, fiind ambele înfiinţate în anii şaptezeci ai secolului al XIX-lea.

Printre teoreticienii nenaturali ai noului europenism sub egida ruso-germană conturat la Meseberg se află şi Domnul Holger Dix, directorul altei fundaţii germane cu deziderat ştiinţific geopolitic, Konrad Adenauer. Se impune întrebarea cum ar fi reacţionat Berlinul dacă la Bucureşti s-ar fi înfiinţat un institut pentru cercetarea Germaniei Răsăritene încă după 1990. Pentru mulţi cititori căderea Cortinei de Fier dincolo de Prut a însemnat şi sfârşitul unei politici de moldovenizare a Uniunii Sovietice, care timp de câteva secole a încercat să-şi justifice pretenţiile asupra Basarabiei prin nişte teorii românofobe, punând bazele unui moldovenism pseudo-ştiinţific. Deoarece căderea Cortinei de Fier a dus şi la o prăbuşire a Uniunii Sovietice, vidul de influenţă politică într-o zonă cheie la periferia Europei a dat curs unui nou avânt moldo-ştiinţific în Germania.

Această implicare nenaturală a Rusiei şi Germaniei în R. Moldova va continua atât timp cât România nu umple un vid politic cu un avânt cultural legitim, explicând astăzi breslei geopolitice germane că istoria şi cultura română la fel ca şi cea germană nu s-au format în graniţele unui singur stat. Cultura română nu poate fi explicată după gustul şi preferinţele puterilor europene, nici la Moscova şi nici la Berlin şi nu necesită mediatori culturali. Precum Rusia avea pretenţii ca R.S. S. Moldovenească să aparţină Uniunii Sovietice are şi Germania ambiţia ca R. Moldova să aparţină într-un viitor cât se poate de apropiat Uniunii Europene.

Aceşti reputabili oameni de ştiinţă ar trebui să realizeze că unei ţări care acordă un premiu Mihai Eminescu şi nu Goethe nu-i va putea nimeni în lume răpi avântul firesc, unionist şi natural, traducându-l în europenism ştiinţific. Cert este că precum s-a prăbuşit colonialismul şi a căzut Cortina de Fier, nici o implicare nenaturală nu va ţine la nesfârşit. Aşadar firesc dacă după sute de ani de la colonizarea Africii, lideri africani răspund albilor rătăciţi ca replică la elogierea mitului eurocentric al dezvoltării şi civilizaţiei simplu şi la obiect: "whity go home".

http://www.cotidianul.ro/r-moldova-curiozitate-stiintifica-la-leipzig-177339/