UPDATE (27 martie 2012) - A venit.
26 martie 2012
Preşedintele Romanian - Chinese House trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă
Va mai avea loc ceremonia de inaugurare din 27 martie a Romanian - Chinese House ? Nicolae (Nicu) Vasilescu este membru PSD, ex-PRM, fost parlamentar, acum este şeful Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor şi preşedintele ong-ului The Romanian-Chinese House.
Şeful Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor, Nicolae Vasilescu, având statut de înalt funcţionar public, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa pentru trafic de influenţă. Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni AGERPRES, în acelaşi dosar au mai fost deferiţi justiţiei, pentru aceeaşi infracţiune, Eugeniu Mija, în stare de arest preventiv, şi Realini Lupşa, persoane fără calitate specială. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în noiembrie 2011, inculpaţii Mija, Lupşa şi Vasilescu au pretins de la reprezentantul legal al unor societăţi comerciale (denunţător) suma de 2.000.000 lei, reprezentând 40% din valoarea totală a unor lucrări de construcţii efectuate în anii 2008 şi 2009 de firmele denunţătorului în beneficiul a cinci primării din judeţul Constanţa.
The Romanian-Chinese House, a non-governmental association which
gathers under the same umbrella more than 40 Chinese forms of
organization in Romania, from various domains such as business, sports,
culture or education, will be inaugurated on March 27 at the Parliament
Palace.
The Romanian- Chinese House was created after the model of the
Chinese-American House at the initiative of Nicu Vasilescu, who is now
president. The house has offices in Shanghai and Beijing.
Business Review UPDATE (27 martie 2012) - A venit.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Textele şi link-urile sunt în limba engleză, selectaţi "Romanian" la caseta de traducere de pe coloana din dreapta a blogului...
-
După cum am scris aici , ROMÂNIA TREBUIE SĂ RIPOSTEZE ! Prima măsură - ieşirea din Mişcarea Francofoniei. Ciudat - anunţată de Adria...
-
Ce nu este clar aici ?! Militari care au depus jurământ faţă de statul român şi Constituţia sa , dau consideraţie unor inşi dintr-o organiz...
-
Trump's success as the "Not-Hillary" candidate was based on an anti-establishment insurgency. Representatives of that insurge...
-
În ultima vreme s-a tot scris şi discutat despre noua Constituţie a Ungariei, folosindu-se termeni precum "fundamentalistă", ...
-
1. Ianukovici a acţionat permanent la indicaţiile/ordinele lui Putin ? 2. Vroia sau nu să finalizeze semnarea acordurilor cu UE ? 3. ...
-
În Africa de Sud lucrurile merg din ce în ce mai rău. Deşi democraţia era pusă sub semnul întrebării în timpul regimului de apa...
-
A apărut de câteva zile, dar abia acum am "pescuit-o". Apologia monarhiei în ziarul Azi , fost cotidian al FSN, acum oficio...
-
"Falimentul energetic" din Cuba, adică blackout -ul total (căderea totală a sistemului energetic, în mod repetat şi pe durate ...
-
La National Vanguard . "A doua venire/aducere a Îmbârligăturii "... cum ar veni. The Second Coming of Trumpery, part 1 link T...


Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu