Tineretul "partidului de dreapta" este instruit de eurokomisarii Fundaţiei Adenauer şi de politrucii aferenţi asupra "priorităţilor". Puteau lipsi "schimbările climatice" ?!
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
(la momentul 14:14; de văzut şi confruntarea lui Troţki cu Stalin/Koba, de pe la 43:04) "Care Ucraină?" - Max Hoffman , şeful de...
-
Textele şi link-urile sunt în limba engleză, selectaţi "Romanian" la caseta de traducere de pe coloana din dreapta a blogului...
-
Alegerile au fost câştigate de USL datorită unei uriaşe maşinării de propagandă, dar şi datorită tembelismului "centrului-dreapta...
-
LINK 1 LINK 2
-
Preiau articolul apărut pe siteul Presseurop , traducerea articolului apărut la Spiegel Online ( Romanian Passports For Moldovans / En...
-
A devenit un tabu să critici America sau Administraţia Obama, chiar şi în cazuri de amestec grosolan în afacerile interne ale României. Ex...
-
partea a II-a partea a III-a partea a IV-a partea a V-a Propaganda şi substanţa Nu cred să greşesc spunând că lumea d...
-
Ziarul Financiar: Şocurile din industrie se ţin lanţ: Oltchim, Arpechim, Mechel, iar guvernul nu găseşte soluţii. Unde este ind...
-
"Site comunist" ? Puţin îmi pasă, câtă vreme le zice verde-n faţă ! CriticAtac : Ramón Grosfoguel: “Capitalul financiar germ...
-
Nu-i bine nicicum. Dacă face, de ce face... dacă nu face, de ce nu face... Se speculează că Traian Băsescu şi-a asigurat majoritatea ...


10 comentarii :
Când o avea de gând PDL - de o avea vreodată - să oprească otrava asta, care pe parcurs va tria cadrele şi va dicta obiectivele ? Sincer, cred că deja partidul e mort la nivelul ideilor (şi va muri şi electoral), a ajuns cutia de rezonanţă a axei Bruxelles-Berlin-Moscova.
Despre excrocheria certificatelor verzi nemtii tac malc
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-10974686-proces-economic-mamut-frankfurt-evaziune-fiscala-230-milioane-euro-din-comertul-certificate-emisii-co2-realizat-prin-deutsche-bank.htm
Mi-e scârbă când aud "argumentele" diverșilor miniștri în legătură cu întreaga problematică a încălzismului, nu se găsește unul să zică: "Bă, gata ! Pân' aci ! E o escrocherie !".
SE vede de la o posta !
Nu mai ai cu cine sa votezi..
Să vedem dacă ies "pă ștrasse" Noua Republică sau Partidul Naționalist pe care-l scoate (cică...) Noua Dreaptă. Dar dacă NR va vrea (euro)regionalizare, iar PN se va declara anti-NATO (pentru "neutralitate"), ei bine, atunci e chiar nasol-nasol.
Astea două ar fi alternativele, momentan.
Noua Republica cred ca ar fi un proiect interesant. Depinde si de ce resurse dispun ca "sa iasa pa strasse". Dar repet, pare un proiect serios. Cat despre Partidul Nationalist pe care ar vrea sa-l scoata (cica) Noua Dreapta, poti sa intri pe site-ul lor, www.nouadreapta.org sa vezi ce si cum. Presupun ca manifesta opozitie fata de statutul de membru al NATO.
In ceea ce priveste "partidul de dreapta" ca "a ajuns cutia de rezonanţă a axei Bruxelles-Berlin-Moscova". Pai nici nu ar fi avut cum altfel. Face parte din Partidul Popular European. Daca au intrat intr-un astfel de grup, evident ca doresc sa urmeze linia lor. Pe de alta parte, nici nu sunt acolo "de capul lor". Ca-i ia mama drecu daca ies din front. :-)
Mă aștept ca Fidesz-ul lui Orban să iasă din PPE.
Viktor Orban asediat și de UERSS, și de Nobama, dar nu se lasă (oricum, va mai fi premier și după ce se va căra Nobama). A apărut aceeași retorică europeistă demolatoare folosită în perioada când în Polonia guvernau gemenii Kaczynski.
Ei mizează pe ațâțarea populației contra lui Orban prin provocarea unei crize interne majore, dar nu-i cunosc pe unguri...
Hungarian Spectrum: Euro-Atlantic assault on the Hungarian government's undemocratic ways, Part I
http://esbalogh.typepad.com/hungarianspectrum/2011/12/euro-atlantic-assault-on-the-hungarian-governments-undemocratic-ways.html
Euro-Atlantic assault on the Hungarian government's undemocratic ways, Part II
http://esbalogh.typepad.com/hungarianspectrum/2011/12/euro-atlantic-assault-on-the-hungarian-governments-undemocratic-ways-part-ii.html
Blogul e o goarnă Soros, deci lectura trebuie făcută în această "cheie".
Ungurii au cel mai puternic guvern de dreapta din Europa in momentul de fata. Oricum Viktor Orban.. e alta stofa. Se pisha pe PPE-ul lor. Nu-i deloc exclus ca FIDESZ sa iasa din PPE si sa adere la ECR sau chiar EFD daca le sare mustarul. Cat despre Nobama, mai mult ca sigur ca e un presedinte de un singur mandat. Nu-l ia pe-al doilea. Foarte multi Americani sunt nemultumiti de prestatia lui ca Presedinte al SUA.
Trimiteți un comentariu