15 decembrie 2011

România, 2011



Polițistul de la intrarea instanței unde este judecat inculpatul Năstase Adrian ia poziția de drepți, îl salută cu mâna la șapcă, apoi strânge mâna întinsă de acesta. Primele două mișcări, oare ce justificare ar avea ?

Mă așteptam la asta, îl vedeam cum se tot foiește, în plan secund, în timp ce Năstase vorbea cu ziariștii la intrarea instanței, apoi le împărțea niște dosare în niște plicuri mari. Nu credeam că apar imaginile, dar au apărut, totuși (era filmare în direct, la montaj pun pariu că vor fi scoase).

UPDATE: Năstase a fost ACHITAT.

2 comentarii :

admin spunea...

halal stat de drept, halal justitie. porcu asta are usile deschise din acest moment spre alegerile prezidentiale

Riddick spunea...

Nu m-aș grăbi să trag concluzia asta, Năstase era în cărți prntru funcția de premier (real, nu ce zic PSD și PNL, că Ponta, iar la prezidențiale, Antonescu). Lumea îl percepe drept corupt, "no matter what".


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: