08 decembrie 2011

Coloana oamenilor muncii din eurobișniță începe defilarea



Scandări, urale, ovații &all.


Confederaţia Naţională a Patronatului Român (CNPR) lansează un apel în care subliniază necesitatea menţinerii obiectivului de adoptare a monedei euro în anul 2015. 

CNPR consideră ca menţinerea obiectivului de adoptare a monedei euro în 2015 reprezintă un program important penru mediul de afaceri. Pentru realizarea unui consens naţional şi predictibilitatea acţiunilor BNR şi ale Ministerului de Finanţe, oamenii de afaceri cer adoptarea unui plan de acţiuni economice şi tehnice care să transparentizeze şi să concretizeze declaraţiile politice.

Evenimentul zilei


Patronatul european a făcut apel la liderii zonei euro, înainte de summitul UE de la sfârşitul săptămânii, să urmeze rapid drumul unei uniuni bugetare, al înfiinţării unui fond monetar european şi al emisiunilor comune de obligaţiuni în zona euro, cerând de asemenea ca Banca Centrală Europeană să intervină decisiv pentru stabilizarea euro, scrie La Tribune.

"Liderii zonei euro trebuie să se grăbească cu deciziile privind protejarea euro. Aceşti lideri trebuie să consolideze arhitectura uniunii monetare şi să ia calea unei uniuni bugetare", se arată într-o scrisoare adresată de federaţia BusinessEurope preşedintelui Consiliului European Herman Van Rompuy. Federaţia reprezintă 20 de milioane de firme din 35 de state. BusinessEurope notează că firmele şi companiile fac tot posibilul să sprijine angajările şi investiţiile în pofida climatului tot mai nesigur creat de criza datoriilor suverane.

Ziarul Financiar

3 comentarii :

Crystal Clear spunea...

In ce hal au ajuns cu propaganda europeista....!

Riddick spunea...

E clar că e pe muche soarta euromafiei.

Crystal Clear spunea...

Corect.Au mobilizat tot ce se putea mobiliza..


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: