O critică de substanţă

Un articol critic faţă de politica economică a guvernului, pe Contributors.ro, semnat de Cristian Păun. Numai că nu pune punctul pe i: aceste măsuri de austeritate sunt doar aparent haotice; ele urmăresc numai şi numai încadrarea într-un deficit de sub 3%, scopul fiind îndeplinirea unuia dintre criteriile de aderare la zona euro (se lucrează şi la celelalte criterii de convergenţă, dar acesta are impactul social maxim). Alte consideraţii sunt secundare, nici măcar cele electorale par că nu pot opri acest curs.

De ce trebuie neapărat să scadă fiscalitatea în România?

Zilele trecute Ministrul Finanţelor a pus capăt oricăror speranţe cu privire la reducerea fiscalităţii în anul care urmează. Pur şi simplu acest Guvern ”de dreapta” se încăpăţânează să creadă că o să creştem economic din creştere de impozit făcută: (1) pentru a plăti în bună măsură un credit extern pe care l-am luat pentru a-l îngropa în mare parte în conturile Băncii Naţionale fără a produce mare lucru pentru economia românească dar şi (2) a acoperi găurile bugetare produse în continuare de un stat de care nu se lipeşte absolut deloc ideea de reformă (acest Guvern a reuşit contra-performanţa de a nu privatiza nimic deşi are majoritate indiscutabilă). Acest Guvern ”de dreapta” nu a făcut decât să taie pensii şi salarii în sectorul bugetar (lovind direct în consum şi economisire) şi să concedieze oameni din acest sector (pentru a externaliza apoi la costuri imense serviciile celor pe care i-a dat afară). Acelaşi Guvern ”de dreapta” nu a folosit apoi economiile pe care le-a făcut din tăierile produse pentru a elibera fiscal mediul privat ca el să absoarbă rapid pe cei daţi afară din sectorul public ci a lovit şi mai mult mediul privat cu fiscalitate şi mai mare (creşterea de TVA a afectat într-o primă fază pe consumatorul final dar apoi s-a regăsit imediat în vânzările mai mici ale sectorului privat). Adunând bani din două părţi şi continuând să opereze şi pe deficit şi datorie publică, Guvernul a acumulat sume importante pe care apoi a început să le ”risipească” în proiecte publice ale statului ”creator de locuri de muncă”. Economia de piaţă este pur şi simplu călcată în picioare de această guvernare de ”dreapta” care se substituie pieţei în procesul de dezvoltare economică în cel mai socialist mod posibil (socialism = control direct sau indirect al mijloacelor de producţie).

Încăpăţânarea Guvernului ”de dreapta” din România de a aplica reduceri fiscale este absolut halucinantă şi demonstrează cât de puţin înțeleg cei care ne guvernează din modul în care funcționează economia și de unde poate să vină creştere economică autentică (şi nu una monetară produsă în exclusivitate de creşterea cheltuielilor guvernamentale finanţată de la Banca Națională prin eliberare de lichiditate – cam 6 miliarde lei din august 2011 – către băncile comerciale care cumpără titluri de stat). Ne demonstrează că în continuare în România contează echilibrul bugetar, planul de cheltuieli / ”investiţii” al Guvernului şi mai puţin echilibrul bugetar al companiilor private şi al indivizilor. Multe din ”investiţiile” cu care se laudă Guvernul nu sunt investiţii cu adevărat ci risipă neproductivă de resurse (adică simple cheltuieli): borduri şi panseluţe pe marginea drumului nu vor produce prea mare lucru în viitorul apropiat (o investiţie presupune ca ceea ce se consumă în prezent să aducă în viitor valoare).

De ce nu vom creşte în viitorul apropiat cu o astfel de filozofie economică? De ce FMI îşi revizuieşte drastic prognoza de creştere economică pentru a parta oară (a eşuat de fiecare dată începând din 2009)? Foarte simplu…

Să pornim de la următorul exemplu: să presupunem că eu doresc să  mă angajez într-o companie cu un salariu net de 1000 de lei. Pentru ca angajatorul meu privat să îmi plătească acest salariu el va trebui să plătească următoarele impozite pe muncă:

• Angajatorul trebuie să plătească statului din venitul brut acordat angajatului un procent total de 28.75% care include: contribuţia la asigurările sociale (20.8%), contribuţia la fondul de şomaj (0.5%), contribuţia la FNUASS (0.85%), fondul de garantare al salariilor (0,25%), contribuţia la asigurările de sănătate (5,2%), fondul de accidente (0,4% – aici depinde însă de domeniul de activitate) şi comisionul la Camera de Muncă (0,75%).

• Angajatul trebuie să plătească statului din venitul brut un procent total de 32.5% format din: contribuţia la asigurările sociale (10.5%), contribuţia la fondul de şomaj (0.5%), contribuţia la asigurările de sănătate (5.5%) şi impozitul pe venit (16%).

În realitate procentul total plătit este de 45,5% (chiar dacă suma celor două este de 28,75% + 32,5% = 61,25%, procentul e mai mic pentru că angajatorul plăteşte întâi contribuțiile de 28,75% și apoi 32,5% se plătesc pe ceea ce rămâne). Ideea este că pentru a plăti 1000 de lei net se plătesc 834 lei impozite la stat mascate foarte inteligent în impozite plătite de angajat şi impozite plătite de angajator (în mare parte aceste impozite plătite de angajator sunt de fapt suportate tot de angajat). Dintr-un venit brut de 1834 lei statul ia din start angajatului suma de 834 lei (corespunzând unu procent de 45,5%).

După ce voi fi angajat, la sfârşitul lunii voi pleca cu suma de 1000 de lei în buzunar (după ce am plătit 45,5% statului impozit). Mă duc în primul magazin să cumpăr ceva de aceşti bani şi voi mai lăsa imediat un procent de 24% aferent TVA-ului. Deja am ajuns la un procent infernal de 45,5% + 24% = 69,5% = 1275 lei pe care îl plătim statului (noi am rămas cu doar 760 lei, semnificativ mai mică decât ce am plătit statului).
Durerea şi mai mare este că din cei 760 lei plătim şi alte impozite statului: accize în combustibil, taxele pe proprietate, asigurarea obligatorie de locuinţă care este tot o taxă inventată de acest Guvern de ”dreapta”.

Procentul ajunge fără nici o îndoială undeva aproape de 80% (adică din 1834 lei pe care i-aş primi salariu lunar plătesc statului cumulat impozite în valoare de 1467 lei). Dacă mai adăugăm la acest tablou şi inflaţia de circa 8% (cea mai mare din Europa) pe care am avut-o anul trecut situaţia se arată cât se poate de sumbră.

Consecinţele acestei fiscalităţi excesive sunt evidente pentru economia românească:

• Creşterea economică va întârzia să apară pentru că în PIB regăsim: consum intern (s-a prăbuşit total), investiţii private (se încăpăţânează să crească pe fondul prăbuşirii consumului intern dar şi pentru că populaţia nu se implică în proiecte de viitor fiind tot mai sărăciţi), cheltuielile guvernamentale sunt singurele care au crescut dar din păcate foarte puţin din aceste cheltuieli înseamnă investiţii şi valoare adăugată şi exportul net (diferenţa dinte exporturi şi importuri) chiar dacă s-a îmbunătăţit în ultima perioadă (exporturile au crescut) perspectivele nu sunt prea optimiste iar orice creştere de exporturi în România se face pe o creştere a importurilor de completare în egală măsură;
• Investiţiile străine sunt în stagnare şi companii străine încep să plece din România pentru că piaţa internă e în stagnare şi fiscalitatea pe muncă sufocantă (pentru 1 salariu mai plăteşti aproape încă un salariu statului). Mai mult, ţările din jur au un cadru fiscal mult mai bun (cotă unică mai mică);
• Nimeni nu se apucă de o afacere privată iar cele care mai supravieţuiesc îşi închid încetul cu încetul porţile (numărul companiilor în lichidare şi în insolvență este în continuare mare);
• Consumul va întârzia să crească în următoarea perioadă;
• Economisirile nu se produc în economie în ritmul necesar (doar 2% din români mai au ceva bani să mai şi pună deoparte conform statisticilor).

Este clar că  optica de ”dezvoltare” a actualului Guvern este complet greşită şi concentrată pe măsuri care nu au nimic de a face cu mediul privat de afaceri (Programul Rabla, Programul Prima Casă, Programe antreprenoriale de creare de afaceri care să creeze locuri de muncă fără însă a se face o analiză ce tip de afaceri se crează etc. – vezi aici programul de relansare economică pentru 2012). De fapt Guvernul actual ”de dreapta” a înlocuit dezvoltarea pe credit privat (care presupunea falimentul celui care greşeşte dacă nu s-a împrumutat corect) cu dezvoltarea pe credit public. A înlocuit crearea de locuri de muncă în privat cu crearea de locuri de muncă de către stat. A înlocuit afacerile private cu afaceri cu statul livrate de la centru cu comisionul de rigoare pentru cel care împarte banii. Am înlocuit un socialism populist (bani către asistenţa socială) cu un socialism corporatist (bani către companiile conectate politic). Acest tip de dezvoltare nu are cum să producă prosperitate fiind complet întors cu spatele la capitalism şi piaţa privată. Acum şi niciodată.