Postări
Nicu Ţîbrigan: Quo vadis UNIRE?
Romanian Global News
A parasi o lupta din cauza ticalosiei mediului e tot una ca si cum ti-ai taia gâtul fiindca e noroi afara.”
(Nicolae Iorga)
O noua revolutie identitara se anunta în Rep. Moldova! Dat fiind faptul ca spatiul public a asistat în cei 20 de ani de (in)dependenta la o modificare succesiva a discursului (pro)românesc unionist, de la „Unire cu Patria Mama!” la „Sa ne tinem de neamuri”, acum, în 2011, a aparut – nu foarte explicit deocamdata, mai degraba insinuat si nu recunoscut ca atare în mod direct – un alt tip de discurs, pe care l-am putea denumi discursul (pro)românesc anti-unionist, fratele geaman al moldovenismului europenist.
Dar înainte de a-i cerceta valentele, sa mai facem o scurta incursiune în istorie, sa vedem contextul în care s-a realizat UNIREA din 1918. Chestiunea trebuie tratata atent. Nici la începutul anilor ’90, nici acum, problema unirii cu România nu a fost mai complicata decât în anul 1918. Acum imaginati-va ca Republica Moldova ar fi împânzita de anarhisti bolsevizati, indisciplinati si insubordonati, care distrug totul în calea lor. În Basarabia aceste unitati de dezertori erau destul de mari uneori pâna la nivelul unor armate. Gânditi-va doar ca RUMCEROD-ul (Comitetul Central Executiv al Sovietelor Frontului Românesc, al Flotei Marii Negre si al districtului militar Odessa) planuia un puci comunist la Iasi îndreptat împotriva regelui Ferdinand I al României si a unor actiuni militare. Sfatul Tarii al Republicii Democratice Moldovenesti a fost alcatuit din niste oameni „pragmatici” si au solicitat interventia imediata a armatei române. Mai mult decât atât, acestia au adoptat „varianta” unirii cu România. Se pare ca ar trebui sa ne uitam cu „suspiciune” la Pantelimon Hallipa, Ion Inculet, Constantin Stere, Ion Pelivan…!
Marea tragedie a cetatenilor Rep. Moldova este ca întreprind actiuni conjucturale…se pare ca acest flagel se extinde si la nivel jurnalistic. Acum a devenit la moda sa pozezi în „patriotul pragmatic” (un fel de „mai catolic decât Papa”), care „iubeste atât de mult România” încât este pregatit sa renunte la ea pentru ca relatia este una delicata si poate chiar amenintata de rutina tensiunilor care o coplesesc, preferând sa se refugieze în pesimism, euroscepticism, românoscepticism etc. Bunaoara, tocmai aceste ”consolari” determina o versiune statica a democratizarii Rep. Moldova, slabiciune speculata de anumiti factori de decizie sau lideri de imagine pe scena politica de la Chisinau. Chiar a doua zi dupa ce premierul Vlad Filat anunta, dupa publicarea declaratiei finale a summit-ului Parteneriatului Estic de la Varsovia, ca nu a fost stabilit un termen pentru liberalizarea regimului de vize si ca acest proces este conditionat de anumite actiuni ale Executivului, presedintele PCRM Vladimir Voronin a precizat în cadrul unei conferinte de presa ca SOLUTIA pentru iesirea din acest impas politic, dar si economic în care se afla Rep. Moldova este integrarea acesteia în noua structura propusa de prim-ministrul Federatiei Ruse Vladimir Putin, anume ,,Uniunea Eurasiatica”, o reformulare a URSS-ului. Astfel, omului de rând care si-a însusit expresia de „integrare” de-a lungul ultimilor doi ani, îi va fi usor sa o alature notiunii de ,,Eurasia”… Omul de rând este receptiv la variante, lui îi place sa aleaga, îi creeaza impresia ca liberul arbitru functioneaza. El este convins de legitimitatea alegerilor sale. Succesiunea proiectelor identitare care se intersecteaza în spatiul public si privat din Rep. Moldova dezvaluie, însa, o constructie fara fundament.
Acum, mai mult decât oricând, nu putem fi pesimisti. Deoarece România, în cei 20 de ani de la declaratia de (in)dependenta a Rep. Moldova, a facut mult mai mult pentru basarabeni decât România din perioada interbelica. Ne lamentam fara niciun motiv ca republica ar fi „plina cu ochi de antiromâni”, uitând în acelasi timp de faptul ca în 1918 România a avut forta necesara sa „absorba” o regiune a Moldovei istorice cu o populatie româneasca care de-abia atingea 56% si orase neromânesti. Ori, cine ar putea contesta faptul ca problematica identitara a populatiei românesti era mult mai precara atunci decât în prezent? Regimul sovietic a fost în esenta si un proiect identitar care nu a adus „modificari” în profilul autodeterminarii etnice a populatiei dintre Prut si Nistru, ci a speculat pe baza identitatii moldovenesti, canalizând-o prin dezinformare într-o directie anti-româneasca. Astfel, UNIREA nu poate deveni „varianta”, „proiect”, „destin”, „euroviziune” etc. dintre doua tari, ci este un mod de a fi al unui popor, care trebuie sa actionam precum UNIREA ar fi deja realizata. Trecerea Prutului nu mai este un obstacol „de sârma ghimpata”. Perspectiva UNIRII s-ar putea crede ca este una dobândita, ei bine, ea este una înnascuta istoric. Perspectiva neuniirii, în schimb, este una învatata, iar costurile acesteia sunt mari si foarte mari pe termen lung.
Voi încheia cu un citat memorabil din discursul lui Mircea Druc în Parlamentul României în 1991. Acest citat are acum o valenta profetica:
„Niciodada, dar niciodata, timpul nu a fost mai favorabil pentru România ca în prezent. Si mai avem de dat o lupta. Ultima si decisiva. Va fi mai curând o încercare. Un test, la scara nationala. Ca un proces de selectie naturala. Produsul acestei selectii vom fi chiar noi, generatiile de români în viata. Si ne vom împarti treptat în doua semintii: una, de români care se vor lamenta mereu, cedând în fata raului, ca si ciobanul moldovean din balada „Miorita”. Pe acestia îi vom numi români mioritici si vom încerca sa-i recuperam. Cea de a doua semintie va fi a românilor încrezatori în viitorul natiunii si în Dumnezeu. Acestia nu vor ceda niciodata.”
* * *
De citit şi:
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu