Reprezentanţii filialei PNL Gorj susţin reorganizarea administrativ-teritorială prin formarea unei euroregiuni din judeţele Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi şi propun ca viitoarea capitală a respectivei regiuni să fie Târgu-Jiu.
Vicepreşedintele PNL Gorj, Claudiu Săftoiu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că o comasare a judeţului Gorj doar cu judeţul Vâlcea ar însemna un control al resurselor şi al funcţiilor care ar dezavantaja judeţul, în timp ce o euroregiune formată din judeţele Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi ar oferi mai multe posibilităţi de dezvoltare judeţului având în vedere avantajele date de celelalte două judeţe.
"În ceea ce priveşte regiunea din care face parte şi judeţul Gorj, riscul este comasarea judeţului Gorj cu Vâlcea în ideea unui control al resurselor şi unui control al funcţiilor care să dezavantajeze Gorjul. O comasare mai avantajoasă pentru Gorj ar fi Gorj - Vâlcea - Mehedinţi. Marele risc, în condiţiile în care s-ar crea o astfel de reorganizare teritorială, pentru Gorj este ca acesta să rămână pe mai departe într-o zonă de izolare de tip economic, tranzacţional comercial. Ştim foarte bine că avantajul e că prin Vâlcea trece coridorul paneuropean 3, Oltul, va trece autostrada, Mehedinţi-ul de asemenea are deschidere la Dunăre. (...) Promovăm ca propunere pentru capitală a unei viitoare regiuni din cele trei judeţe oraşul Târgu-Jiu", a precizat Claudiu Săftoiu.
Vicepreşedintele PNL Gorj a spus că, în opinia sa, modificarea Constituţiei propusă de preşedintele Traian Băsescu transformă ţara într-un stat împărţit în regiuni care să fie conduse tot de reprezentanţi ai PDL. El consideră că decizia de reorganizare teritorială a ţării este o "manevră electoralistă" a preşedintelui Traian Băsescu. "Suntem cât se poate de deschişi la discuţii privind reorganizarea teritorială a României. Fără consultarea cetăţenilor, a clasei politice în ansamblul ei, aceasta nu este decât o manevră electoralistă cu care preşedintele încearcă de pe acum să lanseze teme electorale în folosul propriu. Nu vă ascund faptul că, mergând mai departe pe acest tip de înţelegere (...), s-ar putea ca această reorganizare să ţină cont de o redesenare a colegiilor pentru viitoarele alegeri în mai anul viitor acolo unde există poziţii puternice de preşedinte de Consiliu Judeţean, primari puternici de reşedinţă de judeţ, redesenarea şi mai cu seamă, între ghilimele, reorganizarea aceasta teritorială prin schimbarea unei legi pur şi simplu, care poate fi trecută uşor de Guvern, inclusiv prin asumarea răspunderii, să ducă la un inevitabil negativ pentru interesele gorjenilor", a susţinut Săftoiu.
http://www.machiavelli.ro/stiri.php?art=32809
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu