Un citat din ceea ce parlamentarul Michael Fallon a spus odată într-o comisie parlamentară cu privire la fostul ministru pentru relaţia cu mediul financiar (City), lordul Myners, în timpul scandalului "Fred the Shred": "Inducerea în eroare a Parlamentului este o infracţiune gravă, inducerea în eroare a publicului este ceva chiar mai grav. Lucrul onorabil care îi mai rămâne de făcut acum ar fi să demisioneze".
Acelaşi comentariu ar trebui să fie îndreptat acum către subsecretarul de stat de la apărare, şi către ministrul apărării, Gerald Howarth MP, pentru inducerea în eroare a Parlamentului şi a publicului. Pentru a avea o privire de ansamblu, iată acest răspuns scris al lui Howarth pentru Parlament, publicat joi în Hansard:
Rehman Chishti: Adresez o interpelare secretarului de stat pentru apărare privind discuţiile recente pe care le-a avut cu omologii săi europeni cu privire la punerea în comun şi schimbul de active militare.Reuniunea la care s-a discutat punerea în comun şi schimbul de capabilităţi militare a avut loc, de fapt, pe 23 mai, dar nu acesta este modul în care Gerald Howarth a indus în eroare Parlamentul şi publicul. A fost o omisiune a lui Howarth privind detalii importante ale reuniunii, care ar fi trebuit să fi fost comunicate Parlamentului, iar publicul pus la curent cu această problemă.
Dl Gerald Howarth: Secretarul de stat pentru Apărare, onorabilul meu prieten, [parlamentar] din colegiul North Somerset (Dr. Fox), are discuţii regulate cu omologii săi europeni privind punerea în comun şi partajarea. Noi credem că este important ca Regatul Unit să caute să exploateaze toate posibilităţile pentru a promova un mai mare schimb de sarcini şi o cooperare mai strânsă, în scopul de a optimiza dezvoltarea capacităţii din Europa.
Mai precis, am participat la Consiliul Afaceri Externe al UE în formatul miniştrilor apărării, la 24 mai 2011, care a inclus punerea în comun şi partajarea printre subiectele de discuţie. Marea Britanie a folosit la discuţii oportunitatea de a reitera punctul de vedere după care angajamentele naţionale referitoare la orice iniţiative de punere în comun şi partajare trebuie să fie voluntare, în concordanţă cu faptul că fiecare membru al Consiliului este un stat naţional şi suveran.
Esenţa problemei este că iniţiativele de punere în comun şi partajare, în acest context militar, nu sunt voluntare. Ele sunt dirijate de către Uniunea Europeană. Chestiunea este voluntară doar în măsura în care UE va fi în apropiere pentru a oferi sprijin, şi pentru a favoriza punerea în comun şi partajarea, şi numai atâta timp cât statele membre se ocupă efectiv cu realizarea acestora. Formulat în limba înflorită diplomatic "garblespeak", acest mesaj este clar în concluziile adoptate de reuniune:
Deci, cum apar toate acestea comparate cu ceea ce pretinde Howarth - că angajamentele naţionale privind orice iniţiative de punere în comun şi schimburi trebuie să fie voluntare, în concordanţă cu faptul că fiecare membru al Consiliului este un stat naţional şi suveran ? Comentariul lui este complet lipsit de sens. Alegând să omită informaţii de la concluziile reuniunii, aşa cum s-a arătat mai sus, Howarth s-a angajat în mod deliberat într-un efort de înşelare a membrilor parlamentului şi a alegătorilor.
Realitatea este clară. UE "dă un ghiont" - o vorbă de-a lui David Cameron - statelor membre, către o poziţie care face uşoară implementarea unui eşalon de comandă şi control la nivelul UE. Statele membre ştiu acest lucru, dar nu se sinchisesc, fiindcă se potriveşte scopului lor de uniune tot mai strânsă, indiferent de ceea ce naţiunile lor ar putea crede.
Trebuie o concluzie finală. Unde este mass-media? Care este, de exemplu, scopul unui interviu din Telegraph cu şeful marinei franceze, care îndrugă o poveste despre partajarea unui portavion de către Marea Britanie şi Franţa, atunci când se pierde sau ignoră adevărata poveste din spate, care ar fi trebuit să fi fost spusă publicului ? "Inutilă" este un cuvânt insuficient pentru a descrie presa noastră naţională.
>> Anxietatea SUA faţă de armata UE, tratată cu reuniuni NATO (2003, arhiva europeana.ro)
5 comentarii :
Eram sigura ca asa este.
Pe ascuns, fara sa stie populatia nomenklatura UE comploteaza sa schimbe structura geopolitica a Europei de dupa WW2.
Ne asteapta vremuri foarte grele, in sensul diminuarii libertatii !
Democratia deja este diminuata.
La noi nici măcar nu se discută aşa ceva, semneaza "ai noştri" toate foile pe care le pun ăia pe masă.
Nu-mi explic cum nu de l-au mirosit conservatorii britanici pe Cameron din vreme, de l-au lăsat la conducere (a scos "tories" din PPE în 2009, dar asta ca să se camufleze mai bine).
Ai sesizat exact !
Asta ma nedumireste si pe mine cel mai mult !
Intrebarea care se pune : cum a fost posibil ca sa-i pacaleasca pe englezi si pe americani(Obama) ,in asa hal ?
Uite, ca dupa 66 de ani de la WW2 rusii+nazistii au reusit acest lucru.
Au mers pe spalarea creierelor, au schimbat tactica aplicand metode pshihologice care distorsioneaza si degenereaza gandirea si actiunea naturala, spontana a fiintei umane . Se apropie insa scadenta. Omenirea va plati pentru neglijenta si lipsa de vigilenta asupra celui mare de pret lucru pe care l-am putut avea vreodata : libertatea
Nu cred că le iese, cel puţin NU în America, poate prin UE.
Da, si eu cred la fel.
America se va salva
Trimiteți un comentariu