Președintele Senatului Mircea Geoană s-a întâlnit, miercuri, cu șeful Parlamentului Greciei, Philippos Petsalnikos.
Cei doi oficiali au discutat și despre stabilirea unor mecanisme prin
care Parlamentul Greciei și Senatul României să elaboreze și să
implementeze programe de înfrățire. În acest sens, Philippos Petsalnikos
a propus implementarea unui astfel de program între cele două
instituții și Parlamentul Albaniei. Mai mult, Mircea Geoană a susținut
că acest proiect trebuie să includă și forul legislativ din Serbia.
”România și Grecia trebuie să învețe din lecțiile crizei și să găsească
un echilibru între soluțiile pentru redresare economică și necesitatea
regândirii structurii de organizare și funcționare a statului. În
același timp, trebuie să ținem cont de faptul că problemele economice și
sociale la nivel intern în majoritatea statelor membre ale Uniunii
Europene creează un risc real de renaționalizare a politicilor, ceea ce
ar aduce daune majore proiectului european. România și Grecia au o
relație naturală și este important să continuăm și să intensificăm
cooperarea bilaterală, dar și cooperarea cu aliații și partenerii noștri
europeni. Aceste programe de înfrățire instituțională, care
funcționează deja la nivel european, ar trebui gândite atât în vederea
întăririi relației noastre bilaterale, dar și pentru a promova proiecte
comune care să vina în sprijinul unor state din regiunea Balcanilor de
Vest, cum ar fi Albania și Serbia, zona de interes reciproc pentru
România și Grecia”, a afirmat Geoană.
Geoană: România și Grecia trebuie să găsească un echilibru pentru redresare economică (e-politic.ro)
8 comentarii :
Ce sa zic !
Sa ne "infratim" cu falimentul Greciei !
"Proletari din toate tarile, uniti-va !"
Cam asa stau lucrurile :
Belgia care n-are guvern, nu mai are nici armata , se preda Olandei, de buna voie si nesilita de nimeni :
http://www.presseurop.eu/ro/content/news-brief-cover/636241-o-armata-comuna-pentru-infrunta-criza-bugetara
Grija lor este "proiectul european", nicidecum România sau românii.
Da, toti,puterea si opozitia la un loc, uniti in cuget si-n simtiri vorbesc numai despre "proiectul european" . Noi , romanii ramanem mana de lucru ieftina, dispretuiti, umiliti, storsi de taxe, impozite ,platind preturi aberante la benzina, gaze, mancare...
Dacă suntem fraieri şi răbdăm, aşa ne trebuie. Aş vrea să văd proteste ale agricultorilor în faţa Reprezentanţei UE în România (ca în alte ţări), nu în faţa Ministerului Agriculturii.
Agricultorii inca n-au priceput ca deja UE decide si nu Min Agriculturii..
Printre miniştrii pe care Piticu' ar vrea sa îi remanieze după congres ar fi şi Valeriu Tabără. I-au "găsit" recent ("România curată") o pseudo incompatibilitate. Dar planul era deja croit să se scape de el.
Eram sigura !
Tipul lupta pentru romani, pentru agricultura noastra.
E foarte nasol !
Trimiteți un comentariu