Pregătiţi-vă de o Uniune Europeană împărţită în două

 

Prepare for a European Union Divided in Two

MARCH 21, 2011  By IRWIN STELZER

Douăzeci şi şapte împărţit la doi este egal cu 17, cu 10 daţi deoparte. Asta e noua Euromatematică.

Mai devreme sau mai târziu, criza financiară a euro-zonei va fi depăşită. Creditorii greci, irlandezi, portughezi, probabil şi spanioli vor avea tunsori îngrijite, băncile vor trebui să sprijine cumva capitalurile lor necorespunzătoare, exportatorii germani vor continua să acumuleze profiturile din euro-ul pe care partenerii lor din sud l-au slăbit îndatoritor, iar eurocraţia va găsi alte motive pentru a organiza reuniuni. Dar Europa nu va mai fi la fel.

Aceasta se va schimba în două moduri foarte importante. În primul rând, Uniunea Europeană a celor 27 de naţiuni se va fractura în grupuri separate de 17 şi 10. În al doilea rând, economiile "Bandei celor 17" vor fi gestionate centralizat de către o coaliţie franco-germană, în timp ce naţiunile din rândul "rămăşiţei" celor 10 vor lupta fără şanse într-o bătălie pentru influenţarea politicilor UE, ai cărei membri sunt. Coexistenţa paşnică dintre cei 17 şi cei 10 nu este un lucru sigur.

17 ţări din zona euro au arătat foarte clar direcţia spre care se îndreaptă. Nevoia de a preveni falimentele din partea membrilor săi supraîndatoraţi duce la un sistem omniprezent, de management economic centralizat. Cei 17 vor avea acces la balanţa contabilă a Germaniei, în schimb Germania - destul de corect - va cere să aibe un cuvânt de spus privind modul în care acestea gestionează afacerile lor economice. Nu numai bugetele lor, ci toţi factorii care afectează competitivitatea lor internaţională: metodele de negociere a salariilor; generozitatea statului social, inclusiv calendarul şi condiţiile de pensionare; reglementări privind accesul la diferite ocupaţii, şi, mai presus de toate, ratele de impozitare .

Grecia nu va mai putea să împrumute bani de la ţările puternice din zona euro în timp ce operează cu pierderi şi naţionalizează sistemele de transport; sau ţările din euro-zonă, să indexeze pensiile după evoluţia salariilor ["punctul de pensie" !], mai degrabă decât după preţurile de vânzare cu amănuntul, cu Germania - plătitorul de ultimă instanţă; sau un stat membru să menţină rata impozitului pe profit la jumătate din nivelul mediu al grupului. A devenit clar că o rată a dobânzii unanim agreată trebuie să fie însoţită de mai multe politici fiscale şi cu specific economic, mai uniforme. Bucurie nemărginită la Paris, al cărui obiectiv de mult timp urmărit, "guvernul economic" a 17 naţiuni din euro-zonă se apropie de realizare, marginalizând instituţiile UE.

Naţiunile din afara zonei euro, cele 10 rămase, îşi menţin propriile monede naţionale, şi îşi păstrează controlul asupra ratelor dobânzilor. Valoarea monedelor lor poate fluctua, permiţând deprecierea dacă acestea sunt supra-evaluate, şi aprecierea dacă inflaţia ameninţă. Băncile lor centrale pot ridica sau coborî ratele dobânzilor, ca răspuns la schimbarea condiţiilor economice. Şi într-o oarecare măsură, sunt libere să urmeze politicile economice cele mai liberale pe care le preferă, mai degrabă decât să urmeze linia stabilită de euro-zona celor 17, mai puţin entuziastă în privinţa pieţei libere.

Aceste diferenţe între cei 17 şi cei 10 creează o ameninţare la adresa coeziunii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene. Ţările din zona euro elaborează normele pentru gestiunea economică coordonată, fără consultarea grupului exclus al celor 10. Următorul pas: aplicarea unora dintre aceste norme tuturor celor 27 de state din UE pentru a împiedica ţările non-euro să obţină un avantaj competitiv asupra membrilor zonei euro, precum Franţa şi alţii se plâng că Marea Britanie a făcut-o, permiţând lirei să fluctueze, având piaţa forţei de muncă mai puţin reglementată, şi menţinând la un minim esenţial reglementarea serviciilor financiare.

Cei 10 excluşi sunt conştienţi de excluderea lor de la reuniunile care hotărăsc politicile care îi vor afecta. "Este într-adevăr iritant că ei [Danemarca şi Suedia] nu pot participa la reuniuni politice importante", menţionează The Economist. Adăugaţi Marea Britanie celor din ce în ce mai enervaţi că Bruxellesul face din ce în ce mai costisitoare angajarea lucrătorilor cu fracţiune de normă [part-time] şi ţese o nouă pânză a reglementărilor în jurul sectorului serviciilor financiare din Marea Britanie, şi aveţi un grup de bază, care s-ar putea decide că excluderea de la summit-urile zonei euro face aderarea la UE mai puţin atractivă. La urma urmei, votul majoritar permite blocului de 17 să domine luarea deciziilor în cadrul UE.
 
Franţa are o soluţie pentru ţările non-euro sub-reprezentate: scăpaţi de monedele voastre naţionale, adoptaţi moneda euro, şi veţi ajunge să aveţi un cuvânt de spus - unul mic în comparaţie cu al Germaniei şi al nostru, dar cu toate acestea, un cuvânt de spus - privind normele elaborate pentru a pune în aplicare noul sistem de management economic la nivel european. Este de slab interes pentru mulţi membri dintre cei 10 excluşi. Motivele economice ale Marii Britanii pentru refuzul de a cumpăra un loc la masă prin renunţarea la moneda proprie îşi au originea în diferenţele de bază faţă de ţările din zona euro - o economie mai sensibilă la rata dobânzii, o dependenţă mai mare de serviciile financiare, nevoia unei monede care se adaptează la schimbarea condiţiilor economice. Acestea rămân un factor de descurajare la fel de puternic pentru aderarea la euro-zonă ca atunci când au au fost menţionate de către cancelarul de atunci al Trezoreriei, Gordon Brown, şi de către "shadow chancellor"-ul curent, Ed Balls.

Între timp, Suedia subliniază că economia sa are cea mai rapidă creştere din UE, electoratul danez crede că ei nu sunt Irlanda, deoarece coroana [krone] nu este euro, iar membrii din zona euro, Grecia şi Irlanda, se intreabă dacă prietenii în nevoie ar trebui să plătească rate cămătăreşti ale dobânzilor prietenilor lor cu posibilităţi.

Coloniile americane au intrat în război ca să se rupă de Marea Britanie, şi au luptat sub steagul: "Impozitarea fără reprezentare este tiranie". Cei 10 excluşi vor trebui să decidă cât de mult vor să tolereze marginalizarea înainte de a decide că reglementarea fără reprezentare este la fel de tiranică.

http://online.wsj.com/article/SB10001424052748704433904576212331884145752.html



>> Ce a înţeles din articolul din WSJ Mircea Marin, de la Standard.ro:

[...] Aşa cum consideră Stelzer, zona euro nu va fi “ţara unde curge lapte şi miere” pentru ţările mici. Sunt de acord cu asta (altfel nici nu îl citam). Nu vom pierde doar libertatea pe care o avem acum de a ţine cursul în zona care să ne aducă cele mai multe beneficii pentru exportatori şi consumatorul intern, vom pierde şi mult din libertatea de alegere la nivelul opţiunilor de politici publice. Asta va însemna ceva.

Intrând în zona euro vom vedea redus aprope la stadiu decorativ poate singura instituţie de decizie care a funcţionat decent în ultimii douăzeci de ani – banca naţională. Nu cred că urmaşul Domnului Trichet (cel mai probabil Draghi) va fi dispus să ne fabrice un curs care să ne convină nouă, indiferent de evoluţia preţurilor. Şi s-ar putea ca în aceste condiţii moneda euro să devină o povară destul de incomodă pentru noi toţi – consumatori sau exportatori.

Dar, din fericire vom vedea redusă şi marja de manifestare a incopetenţei istorice a decidenţilor români. Vă şochez? (vă mai indic odată cartea scrisă de Bogdan Murgescu – “România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)) De o jumătate de mileniu elitele noastre nu ştiu să producă şi să pună în aplicare gândirea care să ne scoată din subdezvoltare şi înapoiere. Nici în dinamicul secol XIX când se duceau să studieze la Paris, nici în minunatul interbelic – deci nici când am trimis oameni să ne aducă ştiinţă din Occident – nu au reşit nimic. În schimb privim cu admiraţie spre ce au făcut austriecii în Bucovina, Transilvania şi Banat (Poate ar trebui să acceptăm odată şi o dată că guvernându-ne după capul nostru ne facem rău singuri).

Nu cred de aceea că trebuie să ne speriem de noul regim pe care Germania (mai ales ea) şi Franţa îl vor impune statelor mai mici care vor intra în zona euro. Avem nevoie de gândirea germană ( britanicii şi suedezii nu au – pentru ei întradevăr pierderea libertăţii băncilor naţionale i-ar face să se lege la cap fără să îi doară, dar noi nu suntem în situaţia lor, noi avem nevoie de gândire germană  – avem nevoie să fim făcuţi un pic nemţi).

Pentru asta noi trebuie să alegem varianta intrării în zona euro.

>> România nu-i acolo

>> România nu-i nici aici (dar nici Ungaria): Nine EU countries set out post-crisis growth plan

>> Danemarca iese din "grupul celor 10" : Denmark embraces euro-pact

>> În sfârşit, un articol corect: România și pactul de competitivitate