Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că în PDL "se simte nevoia de o schimbare, fie la Guvern aşa cum a propus şeful statului, fie la partid", pentru că "e nevoie de un suflu nou care să ţină partidul şi coaliţia împreună".
"În acelaşi timp, PDL are obligaţia să păstreze această majoritate împreună cu aliaţii săi astfel încât o eventuală schimbare de premier să asigure menţinerea reformelor din anul 2010 şi continuarea proiectelor în 2011 şi 2012 printr-o majoritate unită şi puternică . În PDL se simte nevoia de o schimbare fie la Guvern aşa cum a propus preşedintele, fie la partid, pentru că e nevoie de un suflu nou care să ţină partidul şi coaliţia împreună ", a apreciat Cristian Boureanu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la Realitatea TV, că, dacă se pierde majoritatea în Parlament, soluţia pe care o va propune clasei politice va fi un premier independent, rămânând de văzut dacă partidele vor accepta.
Mediafax
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu