"Un veritabil democrat şi disident" preferă un Egipt condus de Frăţia Musulmană în locul regimului Mubarak

Aprecierea "un veritabil democrat şi disident" este a lui Cristian Ghinea, directorul think-tank-ului europeist CRPE şi editorialist la România liberă:

Problema e că un asemenea regim este blocat într-un cerc vicios, nu duce nicăieri. De unde şi marea dilemă a Occidentului. Tactic vorbind, asemenea dictatori sînt convenabili. Pot ţine în frîu extremismul islamic, cum au reuşit dictatorii din Algeria, Egipt, Tunisia. Cum a reuşit, pentru o vreme, şahul Iranului. Şi tot Iranul arată cealaltă faţă a monedei: republica islamică – nu democraţia –  poate veni după răsturnarea dictatorului. Se tot spune în aceste zile că democraţia a adus regimul islamic în Iran. Este un fals: iranienii nu l-au adus pe Komeini la putere prin alegeri, s-a instalat el singur în contextual haosului şi şi-a încălcat promisiunea de a se retrage. Avem însă un caz în care islamiştii au înlocuit dictonul democratic „un om – un vot“ cu practica „un om – un vot – o singură dată“: Hamas-ul instalat la putere în Fîşia Gaza a omorît pluralismul politic acolo.

Aşadar, cu cine să ţii? Acum trei ani, am publicat în Dilema veche un interviu cu Saad Eddin Ibrahim (se ajunge uşor căutînd în Google titlul „Trădarea democraţilor din lumea arabă“). Un veritabil democrat şi disident, Ibrahim îmi spunea atunci că tendinţa Occidentului de a susţine dictatori laici de frica islamismului este o trădare a adevăraţilor democraţi din ţările arabe. Reproduc mai jos un fragment din acel interviu, unde dezbatem exact dilema dictatori vs islamişti: „C.G.: Aţi prefera un Egipt condus de Frăţia Musulmană, unuia condus de Mubarak? S.E.I.: Da; Este o afirmaţie foarte hotărîtă; Absolut. Şi am spus-o în mod public. Am văzut ce poate Mubarak de 26 de ani încoace. Nu a făcut nimic. Aşa că… Nu că ar fi preferaţii mei, dar dacă ei cîştigă alegerile, sînt gata să-i accept; Spuneaţi undeva că Occidentul v-a trădat. M-am întîlnit cu preşedintele Bush recent la Praga. Eu am o tactică. De cîte ori mă văd cu o figură importantă, scriu înainte în articole de ziar exact ceea ce îi voi spune. Pentru ca lumea să ştie ce am de spus, să nu existe discuţii. Am publicat deci, înainte să mă văd cu preşedintele Bush, părerea mea, anume că Occidentul ne-a trădat, s-a speriat de Hamas şi de Frăţia Musulmană, şi acum se teme de democraţie. Nu mai vorbeşte de promovarea democraţiei, şi eu consider asta o trădare. Occidentul s-a întors la politica de susţinere a unor dictatori ca Mubarak, l-au relegitimat pe Qaddafi. Toate acestea sînt trădări ale democraţilor din lumea arabă. Am scris asta într-un articol pe care l-am publicat. Evident, consilierii i-au spus lui Bush care era părerea mea şi ce urma să îi spun. Cum m-a văzut, mi-a spus: nu v-am trădat, sînt şi eu un disident la Washington. Sînt în minoritate, birocraţia din subordinea mea, Departamentul de Stat, Pentagonul mă subminează, preferă stabilitatea schimbării. A început să se plîngă de situaţia lui. A fost foarte interesant. Eu i-am spus: Domnule preşedinte, luaţi-vă după modelul Helsinki. A funcţionat. A dărîmat comunismul“.

Dilema veche - Dictatori vs islamişti?

Adică, nu e bine dacă Gaddafi/Qaddafi este legitimizat (de UE, trebuie spus), dar pot fi consideraţi frecventabili cei de la Frăţia Musulmană.