Am mai scris că Sulfina Barbu a început să devină o problemă pentru PDL ca partid de dreapta. Sper să nu fie uitată la congres.
Alături de politicieni din opoziţie şi de ONG-ul Green Revolution, a creat proiectul Green Politics – ,,Laboratorul ideilor verzi”, adică o platformă de propagandă stângist-ecologistă:
Ieri, 9 februarie 2011, Raluca Fiser, președinte Green Revolution, Sulfina Barbu (deputat PDL), Carmen Moldovan (deputat PSD), Adriana Săftoiu (deputat PNL) și Attila Korodi (deputat UDMR) au lansat Green Politics – ,,Laboratorul ideilor verzi”, prima platformă de comunicare și acțiune eco comună, realizată de un ONG de mediu împreună cu reprezentanții clasei politice.
Green Politics reprezintă o soluție de eficientizare a dialogului dintre clasa politică, ONG-uri, societatea civilă, companii și organizații profesionale, în vederea promovării ecologiei și adoptării unor inițiative legislative care vizează responsabilitate față de mediul înconjurător.
5 comentarii :
Un ONG ecologist devine stangist,de extrema dreapta sau "pur si simplu" cand isi anunta programul,asa ca este cazul sa-i asteptam sa se exprime.
Nu asta-i problema, ci colaborarea unui vicepreşedinte PDL cu oameni de la PSD şi PNL într-o structură care e pe linia stângii ecologiste.
Ecologismul este noul socialism:
"Această afirmare a puterii executive vaste în numele protecţiei mediului este împlinirea perfectă a predicţiei preşedintelui ceh (şi economist) Vaclav Klaus, că ecologia devine din ce în ce noul socialism, adică, idealul totemic în numele căruia guvernul preia punctele strategice ale economiei şi societăţii.
Socialismul eşuând atât de spectaculos, stânga a fost în derivă până când a lovit cu un gambit genial : metamorfoza de la roşu la verde. Elitele culturale s-au dus direct de la parastasul socialismului la altarul ecologismului. Obiectivul este acelaşi : o foarte centralizată putere, dată celor mai buni şi mai străluciţi, noua clasă de experţi, manageri si tehnocraţi. De data aceasta, totuşi, justificarea invocată nu este abolirea opresiunii şi inegalităţii ci salvarea planetei".
http://riddickro.blogspot.com/2009/12/noul-socialism-de-la-copenhaga.html
Ecologismul,ca orice miscare ,devine periculos sau nu cand se transforma in partid politic.Daca elevii din Sibiu strag gunoaiele lasate de turisti in timpul lor liber,nu mi se pare ca vor deveni intr-o zi niste socialisti feroce.Iar prezenta alaturi a unor politicieni de diferite culori mi se pare nociva cand se duc la furat.( si o fac de multe ori ).
Strânsul gunoaielor e ceva, propaganda contra centralelor nucleare (poluante doar în caz de accident ori sabotaj), cum face Greenpeace, e altceva. Am dat doar un exemplu, dar fac propagandă şi în scoli, contrar legii învăţământului, dând drept certitudini ştiinţifice "datele" privind încălzirea globală:
(o postare mai veche de-a mea)
Cu ce se mai ocupă ministerele lui Borbely şi Funeriu
http://riddickro.blogspot.com/2010/11/cu-ce-se-mai-ocupa-ministerele-lui.html
Am mai scris aici că Funeriu doarme-n post, permiţând, împotriva legii, propaganda politică în şcoli şi în licee făcută de activiştii Greenpeace.
Se pare că m-am înşelat. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nu asistă doar pasiv, ci încurajează, împreună cu Ministerul Mediului şi al Pădurilor aberaţiile propagandei aşa-zisei "încălziri globale":
În perioada 17 septembrie - 29 octombrie 2010 elevii de gimnaziu au trimis aplicaţii constând în obiecte, materiale audio sau video, machete, desene etc., ce îşi propun conştientizarea fenomenului schimbărilor climatice. În cadrul concursului ajuns în acest an la ediţia a treia, am primit peste 400 de aplicaţii din 14 judeţe ale României şi Bucureşti. O selecţie preliminară a avut loc, astfel încât, pentru fiecare grupă de vârstă din fiecare judeţ, a fost selectată câte o lucrare. Aceste lucrări sunt acum disponibile pe http://www.adevarul.ro/tinerii_ambasadori_impotriva_schimbarilor_climatice/ pentru ca publicul să desemneze un câştigător. Lucrările finale vor fi analizate din nou de un juriu care va decide cei 4 Tineri Ambasadori împotriva schimbărilor climatice. Din juriu vor face parte reprezentanţi ai Ministerului Mediului, Ministerului Educaţiei, Ambasadei Germaniei, Adevarul, Fundaţiei TERRA Mileniul III, ALMA-RO şi RAC-RO şi Didactica Publishing House. "Tinerii Ambasadori impotriva Schimbarilor Climatice" este un proiect al Fundatiei TERRA Mileniul III si al Asociatiei ALMA-RO, implementat cu sprijinul financiar E.ON Romania si in colaborare cu Ambasada Germaniei la Bucuresti si Reteaua de Actiune pentru Clima Romania (RAC-RO).
http://www.adevarul.ro/tinerii_ambasadori_impotriva_schimbarilor_climatice/
Trimiteți un comentariu