Iar propagandă prin şcoli, contrar legii. Şi "reformistul" Funeriu, închide ochii, ca de obicei.
Asociaţia Komunitas - home, despre, proiecte.
Asociaţia Komunitas lansează duminică, 27 februarie 2011, în clubul Green Hours primul număr al revistei 'Feminitate, Egalitate, Solidaritate'. Revista face parte dintr-un proiect mai amplu, de educaţie non-formală, care implică eleve cu vârste între 10-15 ani de la şcolile 136 şi 148 din cartierul Ferentari, alături de studente de la facultăţi de stat din Bucureşti.
În cadrul proiectului, elevele celor două şcoli şi grupul de studente au lucrat împreună pentru realizarea revistei 'Feminitate, Egalitate, Solidaritate'. Interviurile şi fotografiile sunt realizate, în mare parte, de elevele beneficiare ale proiectului, iar articolele sunt redactate de studente. În afara proiectului editorial, acestea participă împreună şi la ateliere de educaţie non-formală şi stimulare a potenţialului creativ.
La evenimentul de lansare vor fi, de altfel, organizate câteva ateliere creative, realizate de eleve: un atelier de fotografie, unul de film, unul de pictură şi proiecţii de filme. Invitaţii sunt aşteptaţi să îşi facă portrete în cadrul unui mini studio foto, având la dispoziţie diverse accesorii (pălării, măşti, pene), să simuleze interviuri în faţa camerei de filmat şi să picteze împreună cu elevele.
'Feminitate, egalitate, solidaritate' este un proiect al Asociaţiei Komunitas şi are ca scop orientarea tinerelor din Ferentari catre educaţie, cultură şi dezvoltare personală. Acesta combină educaţia non-formală cu sesiuni de consiliere psihologică şi solidarizare prin lucru colectiv cu studente de la facultăţi de stat, aflate la începutul unei cariere de succes. Proiectul este sprijinit de studenţi şi profesori de la Masterul Gen, Politici şi Minorităţi din cadrul SNSPA şi Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti şi este finanţat de Fundaţia Soros, prin Programul Fondul de Urgenţă.
'Feminitate, egalitate, solidaritate' se desfasoară pe o perioadă de nouă luni la Şcolile 136 şi 148 din cartierul Ferentari, timp în care tinerele beneficiare ale proiectului participă la ateliere creative de film, fotografie, pictură, muzică, dans şi teatru, alături de studente de la facultăţi din Bucureşti. În următoarele trei luni, elevele şi studentele vor participa la ateliere de teatru, dans şi muzică, urmând ca la finalul acestor ateliere să fie lansat al doilea număr al revistei.
Evenimentul de lansare este găzduit de Green Hours, Calea Victoriei nr. 120. Intrarea este libera.
3 comentarii :
Propaganda tipic comunista de ocupare a timpului liber al copiilor.
Pe vremea pionierilor ma trimisesera la "cercul de apicultura" la Palatul Pionierilor
Sunt curios dacă ar admite activişti pro-guns (la clasele mari) eurosceptici, antiaborţionişti, stuff like that... La 14 ani trăgeam cu puşca cu aer comprimat la orele PTAP ("Pregătirea tineretului pentru apărarea patriei"), la 16 ani şi după (în liceu), cu "Geco" (.22) şi cu AKM47 (ne ducea la poligon o dată pe an, primăvara).
Exista pregatire pentru apararea patriei si pentru fete.Si pe noi ne-au dus la poligon de cateva ori in liceu si am invatat nitel cum sa ochim si sa tragem cu pusca.
Acum probabil ca o multime de sclifositi s-ar opune .
In schimb te lasa sa devii victima cand intra hotii in casa sau iti sparg geamul de la masina ca sa te fure...Tin minte episodul cu Doina Melinte pe care au atacat-o intr-o statie de benzina si i-au rupt mana
Trimiteți un comentariu