Andrei Marga predică "Europa Unită"

Omul care apare pe lista scurtă de premieri propuşi de PNL după ce a avut o întrevedere privată cu Angela Merkel la Cluj comentează cartea lui Hans Magnus Enzensberger Ach, Europa!: Wahrnehmungen aus sieben Ländern (1987) şi ne dă nouă poveţe:

La două decenii de la acest “imn închinat multitudinii europene (Lobgesang auf die europäische Vielfalt)” Jürgen Habermas spune că “din Ach Europa! a rămas numai tonul de suspin (der seufzende Ton)”, căci Europa se află, destul de dramatic, în faţa unei alegeri cruciale: alegerea între abordarea neoliberală, care a urcat pe scenă în anii optzeci şi a dominat-o până astăzi, şi replasarea Europei “în mâinile popoarelor ei (in die Hände ihrer Bevölkerungen)”, care se conturează ca unică şansă de evitare a unei “prăbuşiri ameninţătoare a Uniunii Europene (der drohende Rückfall der Europäischen Union)”.

Ce are în vedere, de fapt, Habermas? Ca bază factuală (în volumul Ach Europa, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2008), el a avut în vedere situaţia de “indecizie (Nichtentscheidung)” care a apărut în Uniunea Europeană după ce referendumurile din Franţa şi Olanda au fost negative pentru Constituţia europeană. “O indecizie în această situaţie este o decizie cu lungă bătaie (von großer Tragweite)” (p. 85) Pe un plan mai general, pentru Uniunea Europeană se pune problema “finalităţii (finalité)”, care pretinde o decizie. Dacă nu se ajunge “să se facă din unificarea europeană obiectul unui referendum la scară europeană, viitorul Uniuni Europene, în sensul ortodoxiei neoliberale, este hotărât” (p. 85).

Acum se pune în fapt “problema absenţei capacităţii de acţiune a Uniunii Europene” din trei direcţii. Prima constă în aceea că, în condiţiile globalizării, ale evoluţiei demografice şi ale imigraţiei sporite, “fără politici fiscale convergente, fără armonizare pe termen mediu a politicilor economice şi sociale abandonăm destinul modelului european de societate în mâini străine” (p.86). A doua constă în faptul că în lume s-a revenit la politica hegemonială de mare putere, perspectiva ciocnirii cu Islamul s-a întărit, unele structuri statale se destramă, urmările colonialismului au rămas, toate acestea “semnalizând o situaţie a lumii extrem de riscantă” (p. 86). În această situaţie, Uniunea Europeană este solicitată să-şi asume un rol distinct de SUA, China, India şi Japonia şi alături de aceste puteri mondiale.

A treia constă în împrejurarea că, în condiţiile “scindării Vestului (Spaltung des Westens)”, Uniunea Europeană trebuie să-şi consolideze profilul şi să se înzestreze cu “forţă militară”. Problema a atins asemenea dimensiuni încât Europa unită trebuie să se reformeze “pe baza unui referendum” la scara ei însăşi.

Pâi tocmai de referendumuri fug monomaniacii europeişti, după ce le-au ignorat pe cele din Franţa, Olanda, Irlanda...

* destinul modelului european de societate - care destin? care model ?

* sintagma "scindarea Vestului" a fost lansată în 2003, subiectul său fiind războiul din Irak:

Welt am Sonntag: În perioada premergătoare războiului din Irak din 2003, filozoful Jacques Derrida a anunţat împreună cu Jürgen Habermas faţa rezistenţei europene, renaşterea Europei. Se creează o identitate în Europa doar dacă este împotriva Americii? 

Glucksmann: Derrida a fost naiv. El nu ştia situaţia din Germania. Şi Habermas a fost mulţumit cu reunificarea germană şi a vrut să o pună ca un reper.

(restul aici: Criza europeană este creată de axa Moscova-Berlin)