01 decembrie 2010

Se putea abţine László Tőkés să nu delireze iar ?!



DECLARAŢIE  În primul rând ne exprimăm ca o naţiune civilizată, europeană, sincerele noastre urări de bine poporului român cu ocazia Zilei lor Naţionale, 1 Decembrie.
Bunăvoinţa şi solidaritatea noastră necondiţionată însă nu poate să dea uitării că sărbătoarea lor pentru noi înseamnă o zi de doliu - acum 90 de ani făurirea României Mari s-a înfăptuit prin dezmembrarea tragică a ţării noastre maghiare. Tocmai din această cauză considerăm regretabil faptul că România liberă, concepută în flăcările Revoluţiei de la Timişoara, sub semnul naţionalismului statului naţional a ales ca zi naţională o dată a cărei bucurie noi, maghiarii din Transilvania, nu o putem împărtăşi cu fraţii noştri majoritari: românii.
(Aha... "noi" şi "ei"... da-da-da... Uită să spună că primii care au cerut oficial separarea de Imperiu au fost ungurii, într-o audienţă la Viena, în toamna 1918; bineînţeles, considerau Transilvania ca fiind parte a viitoarei Ungarii).
Maghiarimea din Ardeal a fost ruptă de patria ei prin decizia nedreaptă a puterilor învingătoare din Primul Război Mondial, împotriva voinţei acesteia. Corectarea şi despăgubirea deciziei de la Trianon a început, însă, deja în cadrul comunităţii popoarelor din Europa unită, care doboară frontierele. Din această cauză privim hotarele româno-maghiare ca pe o realitate existentă şi construim punţile peste ele, pe cale paşnică.[...]
(O fi consumat ciuperci halucinogene, sau este inspirat de magistralul discurs ?) 
Azi după masă, aici, în sala de conferinţe a hotelului Kempinski, avem şansa să schimbăm mesajul memento-ului locaţiei, să 'spălăm ruşinea' pe care ciocnirile de tristă amintire au adus-o asupra naţiunii noastre. Am venit să spălăm ruşinea cu care ne-au mânjit cei de teapa lui Károlyi Mihály şi Kun Béla, Rákosi şi Kádár, Grósz Károly şi Gyurcsány.

2010 - anul de cotitură pentru naţiune. E momentul să intrăm în făgaşul normal al vieţii sociale şi de naţiune - pe drumul apartenenţei la aceeaşi naţiune, precum şi pe cel al cetăţeniei unitare pentru toţi maghiarii din Bazinul Carpatic.[...]
(Pâi parcă de Kun Béla "v-a" scăpat România "agresoare", în coordonare cu aliaţii din Antanta, nu ?).


Delirul, integral, aici (Comunicat de presă - Laszlo Tokes).

Grav mi se pare că a putut fi invitat la o recepţie organizată de Ambasada României în Ungaria (există o confuzie privind numele hotelului, Kempinski/Le Meridien, de fapt este unul şi acelaşi. Rectificare - sunt alăturate: Kempinski - Erzsébet tér 7-8, Le Meridien - Erzsébet tér 9-10).


>> Treaty of Peace Between The Allied and Associated Powers and Hungary

12 comentarii :

Galeata cu Pixeli spunea...

Daca pentru papagalul asta sovin e zi de doliu national, sa boceasca naibii intr-o crasma. Ar trebui cenzurat de toata presa romaneasca, fara exceptie... ca sa vorbeasca singur.

Riddick spunea...

Ce dracu' au în cap ăia de la Ambasadă ? Nu intuiau ce va spune ?

Galeata cu Pixeli spunea...

Suntem prea toleranti cu lichelele astea. Daca ar avea ocazia ne-ar lua gatul. Ar fi trebuit sa i se spuna sec, intre patru ochi: hai sictir... nu ai ce cauta aici!

Riddick spunea...

O să lase urme incidentul ăsta. Va fi atacat PDL că l-a susţinut ca să ocupe funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European (din "cota" PPE, dar nominalizat de Ungaria).

Greşeala mare însă este că PDL mai stă în PPE şi nu trece la conservatori (ECR).

http://www.ecrgroup.eu/

Galeata cu Pixeli spunea...

Nici un partid romanesc nu ar mai trebui sa coopteze la guvernare UDMR. Toate concesiile s-au facut, si de dragul integrarii si de dragul tolerantei.

Riddick spunea...

Tokes nu prea face echipă cu conducerea UDMR (las' că dacă iese preşedinte Borbely sau Kelemen Hunor se sparge sigur coaliţia, ăştia sunt roşii).

PSDNL i-ar primi cu lăutari, ar pune de un ceardaş...

Crystal Clear spunea...

Sunt convinsa ca cei de la Ambasada n-au facut doar o "greseala"...

Riddick spunea...

Ambasador - Ireny Comaroschi, numită de pe timpul lui Tăriceanu (2005), probabil la al doilea mandat (?):

http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=5965&idm=1&idl=1Ireny Comaroschi.

Crystal Clear spunea...

Pentru asa zisa "greseala" ar trebui recemata imediat de la post.
Fara nici o discutie.
Asta nu e greseala ci provocare antinationala

Riddick spunea...

Nu ştim încă cine a aprobat agenda recepţiei, poate ambasadoarea a făcut ce i s-a spus de mai sus... poate consilierii...

Om vedea ce apare în presă...

Crystal Clear spunea...

Tokes asta numai astfel de porcarii face, mereu si mereu...
Cred ca special l-au adus..

Riddick spunea...

De-acum e clară treaba, trebuie evitat.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: