Dar Lucilius a revenit:
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
..pentru care este bine că nu avem la guvernare coaliţia roşie PSDNL : Ion Iliescu : Eu aş fi împotrivă Iliescu a fost întrebat cum c...
-
"Eu sunt motanul Dănilă / Sunt cel mai straşnic motan !" Zvon, nezvon, se cam coace o alianţă cu acte-n regulă PSD-PNL-(PC)...
-
La Poiana Brașov, are loc Colegiul Director al PDL. În aceeași stațiune are loc Conferinţa Ligii Aleşilor Locali ai PNL. Să sperăm că nu v...
-
"Extremism" - cuvântul-clişeu folosit de stânga pentru a defini ideile de dreapta. Next time Dem...
-
De ceva vreme a început o campanie mediatică pentru susţinerea lui Marius Oprea, directorul IICCR (Institutul pentru Investigarea Crimelor C...
-
Hey lucky people, North and South This is your leader, I'm called "the mouth" We're gonna play a game that's funny ...
-
Premierul Emil Boc demontează speculaţiile media privind noua lege a pensiilor, într-un interviu acordat agenţiei Mediafax. În interviu ma...
-
"Sanieee, cu zurgălăăăăiii...vine reforma peste noi !" Tupeul acestui individ este din ce în ce mai enervant. Dup...
6 comentarii :
Ceva tot este adevarat din ceea ce spune Lucilius privind teoria matematica.
A deranjat pe cineva.
Sa speram ca nu i se intampla ceva mai rau
A fost olimpic la matematică, probabil cu 10 pe linie (de aici denumirea contului Youtube spart - Vasiliu10 ? ) Lucilius (!) Vasiliu.
A fost bătut, dar asta mai demult.
Inteleg ca i-au murit si parintii..
Da, tatăl lui, tot profesor de matematică, maică-sa inginer.
NU va dati seama ca este un schizofrenic? Cei care-l iau in seama sunt sau tampiti sau mai nebuni decat el.SAracul ar fi de compatimit daca nu ar fi agresiv.Asa ca este de fapt un nebun violent care i-ar sta mai bine intr-un odspiciu.
Ei, ba știu bine că e nebun cu acte, are și pensie de handicapat, iar în unele postări mai recente a proferat amenințări cu moartea. Am postat cu el doar pt entertainment. Nu mai există ultimul lui canal YouTube, nu știu de ce.
Trimiteți un comentariu