Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Afiş de propagandă al guvernului de la Vichy, condus de Pétain Le 22 août, en début d’après midi, les belges entrent da...
-
"Uniti in lupta !"- afis de propaganda 1914 "Cei trei mascarici internationali" - parodie dupa "Larry, Curl...
-
Wakey, wakey !, PDL ! Omu' cu modernizarea Iar acum , planul : Senatorul Emilian Francu se declara convins ca liberalii v...
-
A apărut acest anunţ incredibil pe siteul Asociaţiei victimelor mineriadelor 1990-1991 din România : COMUNICAT DE PRESĂ ...
-
Olanda se erijează în principala parte vătămată şi pretinde că este investigatorul "autorizat" al incidentului doborârii cursei ...
-
Textele şi link-urile sunt în limba engleză, selectaţi "Romanian" la caseta de traducere de pe coloana din dreapta a blogului...
-
Nicolae Manolescu în Adevărul - Ce nu (vrea să) ştie Herta Müller (I) , despre mesajul nobelistei care nu colecţionează insigne : [...]...
-
M-am liniştit... recunoaşte Năstase că PDL este de dreapta: "S-a arătat foarte clar că nu mai putem accepta colaboraţionismul. F...
-
Deputatul PDL Doru Oprişcan a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că are impresia că preşedintele Traian...
-
Monica Macovei: Comisia trebuie să aplice sancţiuni descurajatoare în cazuri de corupţie şi fraudă cu fonduri europene ( link ) Monic...


7 comentarii :
Vasiliu Lucilius Homepage
http://www.number-theory.eu/
Vasiliulucilius's Blog
http://vasiliulucilius.wordpress.com/
Starea de sanatate mintala a lui Vasiliu Lucilius
http://www.youtube.com/watch?v=_yGEXfdOhbY
Starea mintala a lui Vasiliu Lucilius
http://www.youtube.com/watch?v=vQCUIcJZxRg
nu am intzeles ce vrea sä spunä,
dar pare aläturi cu drumul.
dar cel ce poate stie cel mai bine, este väcäroiu.
de asta nu spune nimeni nimic
VÄCÄROIU , a iscälit cu manutza lui vanzarea, dar se pare cä bosorogul este menajat.
Poporul roman n-are calitati de navlosire :)
Saracul...
Navlu=pretul unui transport pe mare .
A navlosi - a vinde transport pe mare,adica a angaja vase care sa transporte diferite marfuri ( cand ai flota).
Problema era ca flota era veche de peste 50 de ani.
Ce sa transporti cu ea si in ce conditii de securitate?
Basescu a explicat ca navele erau foarte vechi
Omu' e frenetic pe Youtube:
http://www.youtube.com/user/vasiliu10#g/u
Channel Comments (3)
vasiliu10
vasiliu10 (3 months ago)
Vasiliu Lucilius is the nephew of brother of Vasiliu Emil former chief engineer at Electric Net Moldavia,Jassy Romania,European Union.
vasiliu10
vasiliu10 (5 months ago)
vasiliu lucilius cu siteul www.number-theory.eu. is in process of asasination
vasiliu10
vasiliu10 (5 months ago)
That is mathematician vasiliu lucilius who must to be assasinated by his colleagues
Are o chestie tare rezolvată în matematică, nu mai ştiu ce, dar scrie aici:
http://www.number-theory.eu/
M-am uitat nitel mai devreme.
Un matematician dus cu pluta,saracul
Trimiteți un comentariu