Postări
Europe's decline
BERLIN / WASHINGTON / BEIJING -
Controversa asupra viitorului monedei euro este însoţită de
dezbateri asupra declinului global al Europei şi transferului de putere
la nivel mondial. "Declinul Europei"
poate fi detectat la scară globală, afirmă Werner Weidenfeld,
unul dintre experţii politici cei mai influenţi din Germania, care, de
ani de zile, a pledat ca UE să depună eforturi pentru a deveni
o putere mondială. Poate fi
"prezis" că Statele Unite vor pierde poziţia hegemonică, declară fostul
ministru german de externe, Hans-Dietrich Genscher, arătând spre
creşterea continuă a Chinei. Dar
"slăbiciunea Americii" va afecta, deasemenea, Europa, conform
publicistului britanic Timothy Garton Ash. Într-un
interviu dat unui ziar german, Garton Ash consideră că viitoarele
conflicte militare din Asia - războaie proxy [adică între state
susţinute de puteri adverse] între China şi SUA - "nu
pot fi excluse". Pentru a împiedica propriul
declin, Germania, deasemenea, cooperează strâns cu
aliaţii principali ai Washingtonului - Japonia şi India - în lupta
împotriva Chinei.
Scenariul retragerii
Discuţia despre eliminarea euro se intensifică în Germania. Doar cu o jumătate de an în urmă, eliminarea monedei comune ar fi fost de neconceput în ochii publicului, dar astăzi cel puţin trei scenarii de retragere a euro în forma sa actuală, sunt discutate: pe lângă retragerea Germaniei din moneda comună şi reintroducerea D[eutsche]-Mark, experţii estimează avantajele excluderii unor ţări din zona euro sau împărţirea uniunii monetare într-un euro de nord şi unul de sud, orientate după o aşa-numită stabilitate fiscală.[1] Toate cele trei scenarii ar putea, în cele din urmă, pune în pericol existenţa Uniunii Europene - elementul central al politicii Germaniei de putere de nivel mondial.
Noi linii de conflict
Controversa asupra viitorului euro este însoţită de discuţii cu privire la declinul Europei la nivel global. Werner Weidenfeld, unul dintre experţii politici cei mai influenti din Germania a subliniat recent că "Europa este în declin". Weidenfeld a subliniat că prezenta escaladare între Coreea de Nord şi Coreea de Sud este o indicaţie a viitoarelor linii de conflict [2]: "Ambele puteri mondiale, China şi America" susţin, "respectiv, sunt în spatele Coreei de Nord sau Coreei de Sud în acest conflict", observând "liniile cruciale de conflict în Asia şi regiunea Pacificului". După ce a pledat ani de zile că UE ar trebui să facă eforturi pentru a deveni o putere mondială (german-foreign-policy.com [3]), Weidenfeld a declarat cu doar câteva săptămâni în urmă, că de acum înainte, Europa "ar putea scrie un nou capitol al poveştii sale de succes", dacă îndrăzneşte să ia măsurile necesare unor "paşi uriaşi în viitor".[4] Dar ele trebuie să fie luate la nivel european: Numai un continent luat ca un întreg, "pe care 500 de milioane de oameni îşi organizează politic coabitarea", ar deţine "greutatea corespunzătoare" ca să se angajeze într-o politică a unei puteri mondiale.
Folosirea ultimei ocazii
Admonestări similare de la diferiţi politicieni din mai multe ţări europene îşi fac loc în dezbaterea germană. Având în vedere China, "se poate prezice", spune Hans-Dietrich Genscher, fostul ministrul german de Externe, că Statele Unite nu vor continua să fie "cea mai puternică naţiune". Genscher l-a citat aprobator pe fostul preşedinte al SUA, Bill Clinton, care a cerut acum câţiva ani ca poziţia curentă [a SUA] să fie utilizată "pentru a crea o ordine mondială, în care noi, ca americani, ne-am putea încă simţi confortabil", chiar dacă o altă putere - China - ar ajunge pe prima poziţie. [5] Săptămâna trecută, fostul prim-ministru britanic, Gordon Brown, a scris într-un articol în presa de afaceri germană, că în acest moment are loc "o schimbare istorică de putere, influenţă şi de prosperitate dinspre Vest spre Est şi dinspre Nord spre Sud". "Asia şi restul lumii produc deja mai mult decât Europa şi Statele Unite ale Americii la un loc" a scris Brown; în 2020, Asia va fi probabil, deasemenea, "consumatoarea a 40 la sută din mărfurile produse în întreaga lume, spre deosebire de doar patru la sută consum în Germania". Eforturi enorme comune în politica economică şi financiară a UE sunt necesare pentru a împiedica acest declin.[6]
O modernitate alternativă
Aspectele centrale ale schimbării de putere la nivel mondial au fost elucidate weekend-ul trecut în discuţia dintr-un important ziar german cu publicistul britanic Timothy Garton Ash. Potrivit lui Garton Ash, "Renaşterea Asiei" este evoluţia cea mai decisivă din ultimii ani: "De 200 de ani, noi, aici, în Occident, ne-am bucurat de bogăţie şi putere, acum se pare că există o modernitate alternativă în altă parte". Acest deceniu "va rămâne în istorie ca deceniul risipit pentru Statele Unite": "Cu războiul din Irak, cu capitalismul de credit şi cu datoriile", Washingtonul a "risipit" inutil puterea sa deosebită. [7] "Slăbiciunea Americii ne va afecta şi pe noi, deasemenea", spune Garton Ash: "creşterea lumii non-occidentale" are loc pe cheltuiala Europei.
Proxy Wars
Garton Ash prevede conflicte serioase în acest proces. "De-a lungul istoriei, au existat întotdeauna conflicte armate, atunci când o putere hegemonică în declin se confruntă cu o putere hegemonică în creştere", a explicat publicistul. Singura excepţie paşnică de la această regulă a fost "trecerea de la hegemonia Marii Britanii la cea a SUA, în secolul 20". [8] Cu siguranţă, SUA şi China sunt, în mare măsură, dependente din punct de vedere economic una de alta, dar "pe de altă parte, naţiunile europene, înainte de 1914, au fost, de asemenea, foarte bine interconectate din punct de vedere economic". Garton Ash nu aşteaptă "implicit" un "război major chinezo-american", dar consideră "mici conflicte în Asia", ca "nefiind excluse", caz în care Washingtonul "probabil se va alia cu Japonia şi India, ca să facă faţă Chinei. Face deja acest lucru, într-o anumită măsură".
Pregătirea conflictului
De fapt, Germania a fost de mult timp implicată în construirea alianţei anti-chineze, atât cu Japonia cât şi cu India. [9] Cu toate că Berlinul continuă să încerce să îşi consolideze poziţia în raport cu Washingtonul - de exemplu, prin înţelegeri secrete cu Moscova - lucrează în strânsă colaborare cu Washingtonul pentru a limita creşterea puterii Beijingului. Campaniile cele mai recente împotriva Chinei - în perioada premergătoare Jocurilor Olimpice din 2008, în timpul revoltelor din Xinjiang din 2009 şi cu ocazia acordării Premiului Nobel pentru Pace în 2010 - sunt menite pregătirii opiniei publice ca să accepte conflicte grave cu Republica Populară [Chineză] - dacă Berlinul le-ar considera necesare, pentru a împiedica sau opri propriul declin [10].
Scenariul retragerii
Discuţia despre eliminarea euro se intensifică în Germania. Doar cu o jumătate de an în urmă, eliminarea monedei comune ar fi fost de neconceput în ochii publicului, dar astăzi cel puţin trei scenarii de retragere a euro în forma sa actuală, sunt discutate: pe lângă retragerea Germaniei din moneda comună şi reintroducerea D[eutsche]-Mark, experţii estimează avantajele excluderii unor ţări din zona euro sau împărţirea uniunii monetare într-un euro de nord şi unul de sud, orientate după o aşa-numită stabilitate fiscală.[1] Toate cele trei scenarii ar putea, în cele din urmă, pune în pericol existenţa Uniunii Europene - elementul central al politicii Germaniei de putere de nivel mondial.
Noi linii de conflict
Controversa asupra viitorului euro este însoţită de discuţii cu privire la declinul Europei la nivel global. Werner Weidenfeld, unul dintre experţii politici cei mai influenti din Germania a subliniat recent că "Europa este în declin". Weidenfeld a subliniat că prezenta escaladare între Coreea de Nord şi Coreea de Sud este o indicaţie a viitoarelor linii de conflict [2]: "Ambele puteri mondiale, China şi America" susţin, "respectiv, sunt în spatele Coreei de Nord sau Coreei de Sud în acest conflict", observând "liniile cruciale de conflict în Asia şi regiunea Pacificului". După ce a pledat ani de zile că UE ar trebui să facă eforturi pentru a deveni o putere mondială (german-foreign-policy.com [3]), Weidenfeld a declarat cu doar câteva săptămâni în urmă, că de acum înainte, Europa "ar putea scrie un nou capitol al poveştii sale de succes", dacă îndrăzneşte să ia măsurile necesare unor "paşi uriaşi în viitor".[4] Dar ele trebuie să fie luate la nivel european: Numai un continent luat ca un întreg, "pe care 500 de milioane de oameni îşi organizează politic coabitarea", ar deţine "greutatea corespunzătoare" ca să se angajeze într-o politică a unei puteri mondiale.
Folosirea ultimei ocazii
Admonestări similare de la diferiţi politicieni din mai multe ţări europene îşi fac loc în dezbaterea germană. Având în vedere China, "se poate prezice", spune Hans-Dietrich Genscher, fostul ministrul german de Externe, că Statele Unite nu vor continua să fie "cea mai puternică naţiune". Genscher l-a citat aprobator pe fostul preşedinte al SUA, Bill Clinton, care a cerut acum câţiva ani ca poziţia curentă [a SUA] să fie utilizată "pentru a crea o ordine mondială, în care noi, ca americani, ne-am putea încă simţi confortabil", chiar dacă o altă putere - China - ar ajunge pe prima poziţie. [5] Săptămâna trecută, fostul prim-ministru britanic, Gordon Brown, a scris într-un articol în presa de afaceri germană, că în acest moment are loc "o schimbare istorică de putere, influenţă şi de prosperitate dinspre Vest spre Est şi dinspre Nord spre Sud". "Asia şi restul lumii produc deja mai mult decât Europa şi Statele Unite ale Americii la un loc" a scris Brown; în 2020, Asia va fi probabil, deasemenea, "consumatoarea a 40 la sută din mărfurile produse în întreaga lume, spre deosebire de doar patru la sută consum în Germania". Eforturi enorme comune în politica economică şi financiară a UE sunt necesare pentru a împiedica acest declin.[6]
O modernitate alternativă
Aspectele centrale ale schimbării de putere la nivel mondial au fost elucidate weekend-ul trecut în discuţia dintr-un important ziar german cu publicistul britanic Timothy Garton Ash. Potrivit lui Garton Ash, "Renaşterea Asiei" este evoluţia cea mai decisivă din ultimii ani: "De 200 de ani, noi, aici, în Occident, ne-am bucurat de bogăţie şi putere, acum se pare că există o modernitate alternativă în altă parte". Acest deceniu "va rămâne în istorie ca deceniul risipit pentru Statele Unite": "Cu războiul din Irak, cu capitalismul de credit şi cu datoriile", Washingtonul a "risipit" inutil puterea sa deosebită. [7] "Slăbiciunea Americii ne va afecta şi pe noi, deasemenea", spune Garton Ash: "creşterea lumii non-occidentale" are loc pe cheltuiala Europei.
Proxy Wars
Garton Ash prevede conflicte serioase în acest proces. "De-a lungul istoriei, au existat întotdeauna conflicte armate, atunci când o putere hegemonică în declin se confruntă cu o putere hegemonică în creştere", a explicat publicistul. Singura excepţie paşnică de la această regulă a fost "trecerea de la hegemonia Marii Britanii la cea a SUA, în secolul 20". [8] Cu siguranţă, SUA şi China sunt, în mare măsură, dependente din punct de vedere economic una de alta, dar "pe de altă parte, naţiunile europene, înainte de 1914, au fost, de asemenea, foarte bine interconectate din punct de vedere economic". Garton Ash nu aşteaptă "implicit" un "război major chinezo-american", dar consideră "mici conflicte în Asia", ca "nefiind excluse", caz în care Washingtonul "probabil se va alia cu Japonia şi India, ca să facă faţă Chinei. Face deja acest lucru, într-o anumită măsură".
Pregătirea conflictului
De fapt, Germania a fost de mult timp implicată în construirea alianţei anti-chineze, atât cu Japonia cât şi cu India. [9] Cu toate că Berlinul continuă să încerce să îşi consolideze poziţia în raport cu Washingtonul - de exemplu, prin înţelegeri secrete cu Moscova - lucrează în strânsă colaborare cu Washingtonul pentru a limita creşterea puterii Beijingului. Campaniile cele mai recente împotriva Chinei - în perioada premergătoare Jocurilor Olimpice din 2008, în timpul revoltelor din Xinjiang din 2009 şi cu ocazia acordării Premiului Nobel pentru Pace în 2010 - sunt menite pregătirii opiniei publice ca să accepte conflicte grave cu Republica Populară [Chineză] - dacă Berlinul le-ar considera necesare, pentru a împiedica sau opri propriul declin [10].
Note:
[2] Werner Weidenfeld: Startschüsse zum Korea-Krieg; Focus 48/2010. See also Disastrous for China
[3] see also The Will to World Power and Potenzial zur Weltmacht
[4] Werner Weidenfeld: Die ratlose Dame Europa; Financial Times Deutschland 10.11.2010
[5] Hans-Dietrich Genscher im OÖN-Interview: "Politik verlangt Überzeugungskraft"; www.nachrichten.at 07.12.2010
[6] Die neue Weltkarte; Handelsblatt 07.12.2010
[7], [8] "Ich frage mich: Sind die USA reformierbar?" www.tagesspiegel.de 12.12.2010
[9] see also Alte Freunde and China's Rival
[10] s. dazu The Olympic Torch Relay Campaign, The Future of "East-Turkestan" and Federal Republic of China
http://www.german-foreign-policy.com/en/fulltext/57897
6 comentarii :
pacat ca noi am intrat acum la spartul targului cand se destrama uniunea, fara sa fi beneficiat de mai nimic de pe urma aderarii...pai atunci in ce mai intram daca ue dispare? CSI? sigur hoitul de ilici ar fi extrem de bucuros daca ne-am indrepta spre est...hai si la mine pe blog...
Te pomeneşti că elveţienii ăia or fi niste proşti, de votează constant NU la referendumurile (rare, ce-i drept) când sunt întrebaţi dacă vor să adere la UE.
Noi - hop! Din CAER-ul de Est în CAER-ul de Vest.
De asta a fost de acord PSD sa intram in UE.
Stiau ca-i cacialma
In ceea ce priveste ascensiunea Chinei- este doar de fatzada.
Toata cresterea economica este rezultatul unei dictaturi, oamenii sunt exploatati.
Acolo nu este democratie si capitalism.
Este comunism si lipsa de libertate cu puterea concentrata in mainile unor baroni locali
Acolo nu este prosperitate pentru populatie ci pentru "elitele bogate"
Politica UE vrea s-o imite pe cea chineza.
Cu cat populatia care munceste si plateste taxe este mai multa cu atat se pot ascunde mai usor furturile si privilegiile celor numiti ( nu alesi) care s-o conduca
În China creşte inflaţia, şi au început să ceară si salarii mai mari. Criza este şi acolo, doar că nu ies pe străzi ca în Europa.
Bineinteles.
Acolo, daca face cineva demonstratie il omoara imediat.
Anul trecut a fost masacru în Xinjiang (uigurii musulmani contra chinezilor aduşi acolo de autorităţi - şi invers, dar şi forţele de ordine şi armata).
Trimiteți un comentariu