24 septembrie 2010

TRU: Coşmar comitologic

Coşmar comitologic

 Nu toate logiile și loghiile își merită soarta. Însă comitologia are șanse mari să rămînă, pe veci, una din temele din care se nasc fie cele mai reușite schițe umoristice, fie cele mai crîncene romane horror.

Comitologia e un cuvînt folosit cu mult orgoliu și poftă de aleșii sau funcționarii Instituțiilor Europene. Nu e clar de ce era nevoie de apariția acestui cuvînt care încearcă să acopere cast munca de comisie (în engleză, committee). Termenul sugerează existența unei științe a procedurilor și tehnicilor de lucru în comisii (din care există, întotdeauna și pe toată suprafața birocrației europene, nenumărate variante și subvariante). Cîtă vreme comitologia rămîne un cuvînt aruncat ici colo din lipsă de inspirație situația e sub control: sîntem, adică în prezența unui tic nevinovat de colecționar sau amploaiat cu mînecuțe care se alintă și vrea să se simtă bine, înconjurat de propriile jucării. Dar nu! Comitologia e mai mult decît atît.


Discuțiile despre munca de comisie în Comisia care se ocupă de munca de comisie sînt un adversar feroce. Comitologia are două ținte: limbajul și gîndirea. Ea încearcă să le deșire pe amîndouă, folosindu-se de chiar elementele de bază ale limbajului și gîndirii: cuvintele și raționamentele. Cine asistă la o demonstrație de comitologie are o singură șansă: să pună capăt percepției, după primele 5-10 minute. Asta fac majoritatea parlamentarilor atrași în asemenea ambuscade.

În caz contrar, comitologia începe să-și facă efectul și macină pînă la nonsens toate formele articulate ale limbii și ultimele repere de siguranță ale gîndirii. În cursul unei ședințe de comitologie, asistența poate constata uluită că nu mai înțelege de ce e acolo și despre ce vorbește cel ce vorbește. Lămpile din sală se depărtează, pupitrele se micesc sau lărgesc, cuvintele trec din ecou în ecou și se deformează în mintea amețită care începe să doarmă în vreme ce își închipuie că gîndește. Un bun comitologist poate demonta pînă la ultimul nerv mecanismele care leagă mintea de zona sensului clar. După 20-30 de minute, o dală trecută printr-o cură de comitologie, victima fumegă fără fum. Incendiul mocnit înaintează spre centrul intern al fiecărui parlamentar și răvășește acolo ultimele amintiri ale lumii coerente. În a doua jumătate de oră, comitologul vorbitor are, practic, în față o sală răpusă și poate spune orice sau poate impune orice.

Din fericire, comitologia nu urmărește niciodată să obțină efecte politice. Victoria asupra gîndirii și limbii e suficientă și se soldează, de regulă, cu nimic. Mai clar, oratorul comitolog nu are nimic de spus la sfîrșit, pentru că finalul a avut deja loc. Rațiunea comitologiei e să se învîrtă în cerc și să continue așa, fără să-și dorească nimic, în afara unui coșmar calm și fără șir.

http://www.europalibera.org/content/blog/2167024.html


Neocoms:

3 comentarii :

Crystal Clear spunea...

"Din fericire, comitologia nu urmărește niciodată să obțină efecte politice. Victoria asupra gîndirii și limbii e suficientă și se soldează, de regulă, cu nimic. "

Aici nu sunt de acord cu TRU.Doar aparent comitologia nu vrea nimic.
In realitate vrea TOT ,ne vrea pe noi toti in postura de dominion

Exemplu : guvernanta economica de care tocmai vorbeste Presedintele Basescu si pentru care am inteles ca se va plati ceva la bugetul UE.


"European Voice reports that Commissioner Olli Rehn’s plans for economic governance, to be presented next week, will include a proposal requiring eurozone member states to place an interest-bearing deposit equivalent to 0.2% of their GDP with the Commission if, for example, their spending grew significantly faster than their economy"
European Voice

http://riddick2.blogspot.com/2010/09/press-summary-archive-17-former.html#links

Riddick spunea...

Ei, TRU ştie că are cititori inteligenţi. ;-)

Crystal Clear spunea...

Hope so


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: