Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
..pentru care este bine că nu avem la guvernare coaliţia roşie PSDNL : Ion Iliescu : Eu aş fi împotrivă Iliescu a fost întrebat cum c...
-
"Eu sunt motanul Dănilă / Sunt cel mai straşnic motan !" Zvon, nezvon, se cam coace o alianţă cu acte-n regulă PSD-PNL-(PC)...
-
La Poiana Brașov, are loc Colegiul Director al PDL. În aceeași stațiune are loc Conferinţa Ligii Aleşilor Locali ai PNL. Să sperăm că nu v...
-
"Extremism" - cuvântul-clişeu folosit de stânga pentru a defini ideile de dreapta. Next time Dem...
-
De ceva vreme a început o campanie mediatică pentru susţinerea lui Marius Oprea, directorul IICCR (Institutul pentru Investigarea Crimelor C...
-
Hey lucky people, North and South This is your leader, I'm called "the mouth" We're gonna play a game that's funny ...
-
Premierul Emil Boc demontează speculaţiile media privind noua lege a pensiilor, într-un interviu acordat agenţiei Mediafax. În interviu ma...
-
"Sanieee, cu zurgălăăăăiii...vine reforma peste noi !" Tupeul acestui individ este din ce în ce mai enervant. Dup...
10 comentarii :
Ai uitat un link: http://patrasconiu.ro/?p=7651
Bye. You're offline from now on.
"Plângeam când îi vedeaaam îîîmpreuuună
Plângeaaaam când îi vedeam ţinâââându-se de mână...' :))))
Starea "Sectei" :
Soc anafilactic !!!
Deadly.....
RIP
Stam cu ochii pe ei ca pe butelie in continuare....:)))))
Ce mult imi place cand faci rezumate !
Clar, concis si la obiect .
Extragi esentialul !
:))
E doar începutul. The saylor rocks !
Nu stiu daca ai vazut asta:
http://www.romania-actualitati.ro/romania_nu_va_fi_in_afara_south_stream-2617
"Până la urmă, poziţia noastră, poziţia americană şi Bruxelles-ul au readus Nabucco în actualitate. V-aş putea spune că, la Consiliul din iarnă, Nabucco fusese scos de pe agenda priorităţilor Comisiei Europene, iar poziţia României a blocat scoaterea Nabucco de pe lista de priorităţi", a subliniat el
A proceda in acest fel si a reusi sa pastrezi scazut pretul gazului este o dovada de mare abilitate politica !
Multi nu realizeaza acest lucru .
Bulgaria il are cu vreo 100 mai mare,cred
riddick, chiar nu va 'ntzeleg veselia !
tu chiar l'ai crezut pe ciutacu ca era sa ia bataie ?
io crez c'o fo taman invers, tzinind cont de ce simtz in nervozitatea exacerbata din jur.
base isi pierde busola din ce in ce mai evident, si imi pare rau sa zic asta, da' directzia atacurilor confirma asta.
si nici nu prevad vreo solutzie miraculoasa pe car' s'o scoatza din minecutza.
sa vedem...
(apropo: ai tu alte date car' sa'tzi justifice veselia ?)
@Crystal Clear: părerea mea este că Nabucco are dificultăţi mari, mai ales dacă mai ramân mult timp la putere Berluskonin şi Sarkozin. Ar fi o prostie sa nu "profităm" daca SS se face şi Nabucco nu.
@niku_elektriku: E război psihologic. Americanii au o vorbă: "the last man standing". În Vestul Sălbatic, după ce se trage.
Am inteles..
Tocmai aici mi se pare o demonstratie de mare abilitate politica si foarte buna negociere.
Nu vorbesc aiurea,stiu ce spun cand vorbesc despre arta negocierii.
Trimiteți un comentariu