Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
The world is being forged into 10 supernations HIDDEN AGENDA BEHIND THE UNREST IN NORTH AFRICA & MIDDLE EAST...
-
Political upheaval has hit Finland, and it’s merely a foreshadowing of bigger changes ahead. The core issue is whether Finland ought t...
-
NEW.EURO-MED.DK : East-west theatre II T he following shows how the NWO actors play a deceptive game to delude us into their Lucifer...
-
More bollocks from the unBritish Brainwashing Corporation. The BBC do everything they can to undermine any kind of ...
-
The Slog : C onfessions of a non-violent extremist T here are three things in the way of cultural progress, and they all end in ‘y’. ...
-
Q Alerts : SEAL MAN UPDATE; WAR WITH RUSSIA HAS ALREADY STARTED - US SERVICE MEN AND WOMEN TO BE STUCK OVERSEAS Friends and family are ...
-
There is a manageable cohesive system in place to operate from after the destruction, and this is the New World Order, just as you have se...
-
“We all know why Joe Biden is rushing to falsely pose as the winner , and why his media allies are trying so hard to help him: they don’t wa...
-
Coasta de Fildeş este sub agresiune politică, economică, mediatică şi militară internaţională, principalul factor al acestei agresiuni fii...
-
Steve Cooper The Conservative Monster.com Fox News just reported that bin Laden is dead. A few thoughts about this: Why did Obama k...
3 comentarii :
Cred ca este pentru prima oara cand se vorbeste despre COLONIZARE -pe fata.
Am inghetat !
Mai vorbeau şi alţii. Unul a murit otrăvit cu arsenic pe Sf. Elena, altul s-a împuşcat în gură cu un Walther PPK, şi apoi i-au dat foc cu benzină, iar al treilea a murit în împrejurări ciudate şi a avut funeralii de stat în Piaţa Roşie.
"La trecutu-ţi mare, mare viitor!"
Trimiteți un comentariu