Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Geoană este consemnat zi-lumină la Senat Scris de Dana Iliescu, Sebastian Rusu în Curentul Adio vizite inopinate la Mo...
-
http://www.europalibera.org/content/article/1973896.html Ideea unui oleoduct care sa traverseze Azerbaidjanul şi Georgia spre Marea Neagr...
-
" - Hai, ţaţo, la Union ! " Am aşteptat cu postarea ca sa fiu sigur că Traian Băsescu nu va veni la şuşa de lansare a ...
-
O postare interesantă pe un blog : euroscepticul incomod Kaczynski, eliminat într-un complot mai vast ? Avionul tip Tupolev 154 a avut ...
-
PNL joacă din ce în ce mai prost comedia anticomunismului, probabil că pentru acea treime din votanţii lui Antonescu care nu l-au votat pe...
-
De prin primăvară (17 mai 2010) circulă zvonul că România ar avea de recuperat o datorie istorică de la Germania , evaluată la circa 19 ...
-
O propunere controversată a fost lansată joi de comisarul european pentru Economie, Olli Rehn (ALDE, Finlanda), la o reuniune a think-ta...
-
Avionul principal folosit de Preşedinţia României este un Boeing 707 vechi de peste 36 de ani, tip de avion care are restricţii de ateriz...
-
Mărturisesc că nu bănuiam această latură a lui Gregoar (ştiţi... el e băiat de la ţară, cu fotbalu' mai mult, cu cancanuri, alea-alea...
-
Este un scenariu PSD-PnL-PC-PDL-UDMR, de fapt: reinventarea unei opoziţii tot din componentele eurocartelului, cam cum a guvernat PSD în 20...


6 comentarii :
iar a vomat creierul acestui pitecantrop de origine pseudo-liberala...se pare ca stramosii acestei specii se scarpinau in cur cu degetu', il duceau la nas si spuneau: noi nici cacat nu am mancat si nici gura nu ne pute...rusine tuturor liberalilor ce au votat cu aceasta dejectie a mogulilor...
De la o vreme, îl privesc ca pe un caz clinic, nu mă mai miră nimic.
Liberalii sunt printre cei mai abjecti reprezentanti ai societatii
Vad ca-i mare agitatie cu greva fiscala.Stela Popescu si A Arsinel mari revolutionari.
Nu le este oare rusine ?
Anul trecut , in avion spre sora-mea era si SP cu Opera comica si am inteles cam cati bani castiga ,mai ales in strainatate ,fara sa stie nimeni si fara sa plateasca impozite!Este inimaginabil !
Ieri am auzit cum continua sa se ocoleasca fiscul si la exporturi.
Am ajuns la concluzia ca numai PROSTII platesc impozit.
Smecherii fac greva fiscala ...
Când îl văd pe Arşinel cu burdihanul ăla şi cu guşa revărsată, schimb canalul.
Nişte geamparalagii pomanagii.
Paiatze !
Trimiteți un comentariu