Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Şi nimeni (dintre politicieni) nu protestează; ba-l şi văd înregistrat "legal". De ce nu se face o razie la această oficină separ...
-
PDL, în ultima vreme, este reprezentat în platoul Realitatea TV de... Oajdea şi de Paleologu.
-
- Trezirea, PDL ! - Evenimentul zilei are azi un articol - PDL face planuri de excludere a lui Preda - din care aflăm că "exclu...
-
"Elefantul nu a consumat carne din cauză foamei, ci pentru că a vrut să se răzbune pe oameni" Un elefant `canibal` a fost împu...
-
La întâlnirea cu Herman van Rompuy, Traian Băsescu a declarat : "Cred că domnul preşedinte Herman van Rompuy a acoperit toată ...
-
Assange a fost arestat în Marea Britanie pe baza unui mandat de arestare emis de Suedia pentru "viol, agresiune sexuală şi coerci...
-
- Băse - Soros - niku_elektriku - Alina Mungiu-Pippidi - Mr. Blogary - Theophyle - sunt un impertinent (n'aşa ? ;-) ...
-
Revista AGERO Psiholog - Cercetător drd. Gabriel Ungureanu „Ploaia care va veni le va potopi pe toate, Să încercăm să facem noi...
-
The Germanization of Europe 2011/02/14 BERLIN - "Pactul UE pentru Competitivitate" propus de către Germania şi Franţa ...
-
NEW.EURO-MED.DK : East-west theatre II T he following shows how the NWO actors play a deceptive game to delude us into their Lucifer...
13 comentarii :
si "revolutionarilor" ilegalisti le-a dat statul comunist o serie de pomeni...statul "democrat" de astazi nu face altceva decat sa perpetueze "obiceiul pamantului", acela de da pomeni unor putori ordinare...
Mă uitam şi la "hartişti" şi la ăia din presă, cum strâmbă din nas că trebuie să plătească impozit pe drepturile de autor... de parcă ei ar fi mai egali decât alţii !
La "revoluţionari" le-a dat nas Ilici, ca să îi aibă ca masă de manevră. Cum ar fi să dai drepturi pentru sute de mii de oameni care au ieşit în stradă (unii au facut mai mult de atât) ?
Nu stiu de ce se pierd comentariile azi
Scrisesem ca ne rad in nas "smecherii" de revolutionari.
Ai dreptate ar trebui sa raman doar cei invalizi si urmasii.
Eu platesc la stat de ma usuc
Nu ştiu nici eu, se pare că platforma Blogger l-a "mâncat" (am căutat şi nu este nimic).
Unii "revoluţionari" au primit terenuri pe alese (Snagov, etc), bineînţeles ca din dreptul adevăraţilor proprietari, cărora li s-a spus că este teren insuficient.
Mi-am adus aminte de altă măgarie: în 1991, la Legea Fondului Funciar, s-a trecut cu vederea peste faptul că membrii CAP erau teoretic proprietarii terenului cu care au intrat în cooperativă, conform statutului CAP (deşi acţiona principiul indiviziunii).
Deci, cei care au primit mai puţin teren, se cheamă că au fost furaţi.
Da, sunt niste tipi pe-aici( lumpeni-care n-au muncit niciodata si sunt folositi ca "paznici" de diversi alesi locali) carora li s-a dat terenul+ casa care apartinea vechiului CAP si care erau de fapt proprietatea unei tipe din Voluntari.A umblat tipa cu procese ani de zile.Pana a venit "legea Voiculescu" care i-a facut proprietari pe lumpenii astia.In acelasi timp Voiculescu si i-a facut loiali pentru toata viata !!
Eu am cumparat terenul in 1997 de la un "revolutionar" care-l primise gratis de la primarie.
In acest moment suntem egali ca proprietate: lumpenii cu furatul eu cu muncitul.
Este absolut imoral ceea ce s-a intamplat.
S-a incurajat nemunca.
S-a facut, de fapt reimpartirea proprietatii
Asa ca prostii muncesc si au aceleasi rezultate ca hotii.
Ar trebui desfiintate toate privilegiile revolutionarilor
S-a dat semnalul ăsta nenorocit, că poţi accede la o proprietate sau la o funcţie fără muncă şi fără merit, aici este rădăcina eşecului la nivel naţional.
Da, da-exact asta am vrut sa spun,ai sesizat foarte bine.
Toti analfabetii se dau egali cu mine ,vor sa ne batem pe burta, iar altii imbogatiti cu terenuri mai au nitel si-mi spun: degeaba ai invata si muncesti, tot eu sunt mai bogat.
Este de neiertat
Ai vazut asta ? :
http://nikuelektriku.blogspot.com/2010/07/violentza-legitima.html
Speculatii ?
Iar a disparut comentariu-vine mesajul
Error 404
Noroc ca am inceput sa dau copy inainte de a posta
Nu este doar atât, dar este descurajată munca şi libera întreprindere ("de ce să trag ca prostu', mai bine fac o combinaţie cu cine trebuie, şi m-am scos !").
Adepţii acestui tip de mentalitate nu conştientizează că îşi fură singuri căciula, nu există destulă avere sau funcţii pentru toţi pomanagii, în schimb prin atitudinea lor favorizeaza infractorii, în cel mai penal mod posibil.
Am citit, l-aş strânge de gât pe Frunda, pâna m-aş plictisi.
Noapte buna,
Ne citim maine :)
Am citit ultimul mesaj.
Ai dreptate .Acum trebuie luat de la capat cu restabilirea valorilor.
Va fi foarte greu.
Frunda-el este un tradator ..
Nu stiu cei cu Balotestiul.
Glumeste Nicu?
Niku se cam ia după cine nu trebuie, o pun pe seama emotivităţii... :)
Bleen a fost internat la Baloteşti, hernie de disc, anul trecut.
Mă aştept să apară Piratu' chiar mâine.
Ma culc linistita...
:lol:
Noapte bună ! :)
Trimiteți un comentariu