12 aprilie 2010

Semn de alegeri anticipate ?

De multe ori, problemele complicate au soluţii simple.

 

Premierul Boc a solicitat ca termenele procedurale de aprobare a legilor promovate de Executiv să fie respectate şi în birourile permanente ale Parlamentului, arătând că nu crede că mai există o ţară în care un Guvern cu susţinere parlamentară să nu aibă sprijin majoritar în birourile permanente.

Solicitarea a fost adresată şefului Departamentului guvernamental pentru Relaţia cu Parlamentul, Valentin Iliescu, în şedinţa de luni a Guvernului.

Premierul a amintit că Parlamentul trebuie să adopte rapid atât proiectul legii pensiilor, cât şi actele normative care reglementează Codurile de procedură penală şi civilă.

"Nu ştiu unde mai există în lume o ţară în care Guvernul care are susţinere parlamentară să nu aibă susţinere majoritară în birourile permanente. Este o situaţie mai delicată pe care o avem şi, de aceea, aş ruga să cereţi încă o dată respectarea termenelor procedurale pe care le-am convenit, astfel încât (legile-n.r.) să fie adoptate în termen", a spus Boc.


14 comentarii :

Despina spunea...

Alta solutie nu exista.Altfel o lalaim su n-ajungem nicaieri.


De pe dreapta.net

Ballada Katynska

http://www.youtube.com/watch?v=brSWMfhABlQ&feature=player_embedded

Riddick spunea...

Mulţam, văzusem clipul.

PNL-ul nu se lasă până nu este adus la cota lui reală, 8-10 %.

Despina spunea...

Nu stiu daca ai vazut.
diseara T Basescu la B1TV

Riddick spunea...

Da, ştiam. Să vedem.

Despina spunea...

Si ce spuneai tu mai demult:

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7119968-mihail-gorbaciov-intalneste-miercuri-bucuresti-ion-iliescu-emil-constantinescu.htm

Riddick spunea...

A, deci şi Ţapu'... (ce mă mai ofticam când îi ziceau aşa !).

Internaţionala Roşie.

George spunea...

Pana atunci sa-i tinem pumnii stransi lui TEO ! Cred ca e VITALA izbanda ! Si-da'-maxim 9% penalii la ALEGERILE ANTICIPATE ca urmare a blocarii de catre opozitie a reformei constitutiei ! Mi se pare importanta MOTIVATIA convocarii alegerilor:pana cand jigodiile pot sfida referendumul din noiembrie trecut?

Riddick spunea...

E complicat, George. Data optimă a alegerilor ar fi în septembrie.

Pentru asta trebuie căderea guvernului şi dizolvarea parlamentului în iunie. Tocmai la sfârşitul sesiunii parlamentare.

Despina spunea...

Nu se mai poate lungi la nesfarsit situatia asta.

Nemernicii fac tot ce pot ca sa blocheze.
Nu vedeti a inceput sa se mearga pe lichidarea fizica a dreptei-metode clasice rusesti.
Sunt din ce in ce mai agresivi

Riddick spunea...

Să vedem. Vor avea o surpriză neplăcută în-caz-că.

Despina spunea...

Ai vazut asta?

http://www.hotnews.ro/stiri-international-7122139-dmitri-medvedev-atac-israelului-asupra-iranului-putea-duce-izbucnirea-unui-razboi-nuclear.htm

Riddick spunea...

Israelul va ataca până în noiembrie (estimez iulie-august), cu sau făra americani, cu sau fără armament nuclear.

Despre deadline november am citit undeva pe net. Ştiam despre articol, l-am citit în engleză mai înainte.

Despina spunea...

De ateva luni ai spus asta.
Iti dai seama ca vor reactiona rusii.
Probabil ca ceea ce s-a intamplat cu polonezii este un avertisment ..
Ma duc la Nasul

Riddick spunea...

Lui Bibi nu îi este frică de NIMENI. Asta nu înţeleg "unii".


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: