03 martie 2010

Taxa pe libera opinie la P.E. - 3000 de euro



Eurodeputatul britanic Nigel Farage a primit marţi o amendă de 3.000 de euro pentru că l-a comparat pe preşedintele UE, Herman Van Rompuy , cu „o cârpă udă de şters pe jos” şi i-a insultat ţara de origine, Belgia, a anunţat Parlamentul European. „Cine eşti dumneata? Nu am auzit vorbindu-se de dumneata vreodată, nimeni din Europa nu a auzit de dumneata”, a mai spus el. „Vii din Belgia, care este o non-ţară”, a mai strigat eurodeputatul. În replică, preşedintele PE, Jerzy Buzek, a spus că „astfel de atacuri personale nu sunt tolerate” în această incintă, iar liderul grupului socialist, Martin Schulz, i-a cerut lui Farage să renunţe la mandat. În consecinţă, Buzek a decis să suspende pentru zece zile indemnizaţiile parlamentare pentru Farage. Indemnizaţiile înseamnă 298 de euro pe zi. - replicaonline.ro

Acelaşi subiect, tratat de EUobserver.


"Scuze către funcţionarii de la bănci"

"When MEPs hooted and jabbered like stricken animals at the President of the Czech Republic, who happened to oppose the Lisbon Treaty, no action was taken (see here). When the then Liberal leader, Graham Watson, said that pro-referendum campaigners reminded him of Russian Communists and German Nazis, he was roundly applauded. When Martin Schulz, the Socialist leader, said that Euro-sceptic MEPs made him think of him of Adolf Hitler, the Euro-MPs behind him nodded sagely (See here. Weirdly, the clip of Shulz’s remarks can no longer be accessed on the EP website.)"

(Europarlamentarul Daniel Hannan, blogul de la Telegraph)

15 comentarii :

Despina spunea...

Farage nu poate sa conteste amenda asta?
Ar trebui sa i se alature si alti europarlamentari,sa-l sustina.

Este o mare mizerie !

Riddick spunea...

Vom vedea ce se întâmplă.

Atmosfera se încinge.

amanda13 spunea...

a spune despre tara cuiva ca e non-tara e cam nasol. imi pare rau ca nu a fost vadim cel care a primit amenda, vad ca asta se pronunta aiurea numai in tara.

Riddick spunea...

A cam sărit calul. Dar se referea la faptul că Belgia are cam 60% flamanzi (olandezi, de fapt), şi 40% valoni (francezi), iar belgia a fost creată în 1830 la iniţiativa marilor puteri de atunci, în condiţiile în care valonii doreau să facă parte din Regatul Franţei, iar flamanzii din Regatul Ţărilor de Jos (Olanda).

Vroia şi o paralelă la UE, fără o identitate.

Despina spunea...

Ce au in comun flamanzii si valonii ?
Flamanzii vorbesc olandeza,valonii franceza.-se dispretuiesc unii pe ceilalti

In trecut a fost Reganul unit al Tarilor de Jos-(inclusiv Olanda)-deci
Farage a stiut exact ca nu greseste cand a spus cea spus.
Mai ales fata de ceea ce scrie mai sus
"When MEPs hooted and jabbered like stricken animals at the President of the Czech Republic, who happened to oppose the Lisbon Treaty, no action was taken (see here). When the then Liberal leader, Graham Watson, said that pro-referendum campaigners reminded him of Russian Communists and German Nazis, he was roundly applauded. When Martin Schulz, the Socialist leader, said that Euro-sceptic MEPs made him think of him of Adolf Hitler, the Euro-MPs behind him nodded sagely (See here. Weirdly, the clip of Shulz’s remarks can no longer be accessed on the EP website.)"
Sa nu uitam ca au pus Irlanda sa voteze de doua ori,pana i-a prostit

Riddick spunea...

Spunea Farage în clip: "acum vorbesc pe faţă despre guvern european, se cred deja câştigători".

Iese scandal mare. danezii şi suedezii nu vor sa renunţe la monedele lor naţionale, citeam ieri. S-ar putea totuşi ca guvernul suedez sa impuna totuşi euro, în Danemarca cer referendum pentru euro.

Ţările care nu sunt în zona euro au scăpat mai ieftin din criză.

Despina spunea...

In principiu si eu as vrea euro-pentru ca se fac niste misculatii de te doare capul cu gazele, energia, importurile in general
Cand ai euro, importi, si vinzi in aceeasi valuta -pretul este transparent
Pe de alta parte, daca decide nu stiu cine de la Bruxelles politica noastra monetara nu-mi convine
Nu-mi convine in principiu ceea ce este dictat de altii pentru Romania.
Trebuie sa facem asa cum credem noi ca este mai bine nu cum cred altii

Riddick spunea...

Euro se clatină, nu se ştie ce va fi în Spania şi Irlanda, o iau pe urmele Greciei.

Despina spunea...

Zapatero e socialist,nu-i asa?
In POrtugalia cum e?

Riddick spunea...

Este socialist, da.
La portughezi este ceva-ceva mai bine decât la spanioli, dar nu prea mult.

Despina spunea...

Sa te uiti pe 4pred

Riddick spunea...

???

Despina spunea...

adica:
patruped.net
:) :)

Riddick spunea...

Aha, acum am înţeles. Da, m-am uitat mai înainte. Era bine dacă se reunea tot trio-ul la Rahova, nu doar Chiţac şi Stănculescu.

Despina spunea...

Sa vedem ce fac Tismaneanu+Stanomir


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: