Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
UPDATE Moderatorul (Miron Manega) a menţionat pe siteul său că emisiunea a fost cenzurată : P.S. Emisiunea a fost cenzurată. Au fost...
-
La National Vanguard . "A doua venire/aducere a Îmbârligăturii "... cum ar veni. The Second Coming of Trumpery, part 1 link T...
-
Mutările aparent inexplicabile din politică trebuie citite şi în cheia bipartitismului. Facţiunea aflată la putere îşi regizează o o...
-
mai 1. USL are de gând "să dea cep" bugetului USL anulează planul de investiţii de 4 de miliarde de euro, d...
-
via Conu Mişu: Strepezeli Ușa se deschise. - Mînuel Bîrrrusu e aici ? întreabă figura acră a unui chelios, cu un inconfundabil a...
-
Numit "referendum pentru revizuirea Constituţiei". Deşi a fost anunţat şi planificat pe două zile, sunt şanse ca să nu se mai aj...
-
Cum am mai spus : ori cineva l-a setat pe Ponta pe uzură rapidă , ori tactica folosită de PSD spre a-şi atinge obiectivele electorale in...
-
Sub un singur nume sunt de fapt prezentate trei revoluţii: cea "anarhist-proletară" din 1905 (cu ramificaţii în armată - cuirasatu...
-
"Eu am o învăţătură. Este cam pesimistă. Deci eu nu vreau să mai crească rezerva de aur, personal, sunt aici peste 100 de tone, pentr...
-
28 iunie 1914 Sună ciudat, dublat în portugheză, dar este titrat RO. De văzut şi Colonelul Redl , şi de acolo mai ales scenele: "direc...


9 comentarii :
Am auzit ca Glenn Beck a violat si ucis o fata in 1990..
Ma intreb de ce nu iese Glenn Beck public sa opreasca acest zvon daca nu e adevarat... Adica de ce nu dovedeste ca nu e el cel care a violat si ucis o fata in 1990.
Daca el cere dovezi din partea lui Obama ca nu este marxist si ca este nascut in SUA, sa dovedeasca si el ca nu e cel care a violat si ucis o fata in 1990. E logic, nu? Sa aduca cel putin O dovada ca nu e adevarat acest zvon socant!!!
http://gb1990.com
Acum am auzit de chestia cu fata, ştiam doar că a avut ceva probleme cu alcoolul.
Cel mult ar putea să zică că n-a făcut-o, nu trebuie să dovedească nevinovăţia. În toate sistemele de drept, acuzarea trebuie să dovedească vinovăţia.
La Obama, nu se găseşte măcar un salariat care a lucrat la spitalul din Honolulu (unde pretinde că s-a născut) care să-şi amintească de Ann Dunham - mamă albă cu copil de culoare.
Pai si Obama trebuie sa-si dovedeasca "nevinovatia"?
E vina lui ca nu se mai gasesc salariati in viata de la un spital din Honolulu care sa-si aduca aminte de un copil nascut acu 50 de ani?
Oricum, dupa logica lui Glenn Beck e normal sa poti pune intrebari.. Deci ma intreb si eu, in spiritul aceleiasi logici: daca nu a violat si omorat o fata in 1990, de ce nu vine sa dovedeasca faptul acesta?
M-am uitat la linkul pe care l-ai dat, sus în stânga scrie "this site is 100% parody", am dat click pe anunţul ăla şi a apărut un disclaimer.
La Obama, din câte ştiu, este o acţiune în justiţie în legătură cu certificatul de naştere.
Normal ca e o parodie... E o parodie facuta pentru a pune oamenii pe ganduri vizavi de logica lui Glenn Beck. El e cel care o foloseste in fiecare emisiune...
Uita-te pe-aici la cat de buna e logica lui: http://www.thedailyshow.com/videos/?term=glenn+beck&start=0
Nu-mi da mie exemple cu Jon Stewart:
'Stewart openly declared during the 2004 presidential campaign that he would vote for Democrat John Kerry and called the war in Iraq a mistake.
Stewart's style of humor tends to be relatively gentle when poking fun at Democrats, but more pointed with regard to Republicans. While he regularly focuses a bemused sardonic eye on the foibles of conservatives, his chief criticism of Democrats tends to be that they are not liberal enough, or that they confront and oppose Republicans too weakly.'
http://www.discoverthenetworks.org/individualProfile.asp?indid=1939
Asa si? :) fox news era pro administratia bush, acum e impotriva celei obama... care e diferenta?
stewart e putin nebun de felul lui, dar nu fabuleaza... prezinta comparatii intre reactii ale celor de la fox news la o situatia din timpul mandatului lui bush si exact aceeasi situatie acuma la obama... standard dublu, atunci totul era ok, acum totul e marxist comunist si nazist, glenn beck crezand ca nazistii ( national socialistii ) era de stanga... mai mult de atat ce sa spui...
e timpul sa se hotarasca: obama e urmasul lui karl marx sau al lui hitler caci nu se poate ambele cum sustine el
:)
Trebuie sa ies circa 30/40 de minute din online, dar pe fugă pot să spun că Obama este mai catastrofal decât Jimmy Carter. Revin.
Vreau doar sa spun ca nu trebuie crezut fiecare cuvant spus de Glenn Beck and co., mai ales ca ei se vor luptatori pentru dreptate, libertate si pentru ceea ce e frumos si bun in SUA...
Jon Stewart face satira, prezentand ipocrizia celor ce se dau impartiali. Atat Fox News cat si MSNBC.
Trimiteți un comentariu