„Coaliţia GRIVCO a lui Vîntu, Patriciu şi Voiculescu - vorba lui Băsescu - şi-a găsit corespondenţă în „societatea civilă“. Numai că „non-profiţii“ sunt legaţi, prin fire văzute sau nevăzute, de exact aceeaşi Coaliţie Anti-Băsescu, constituindu-se practic, în prag de alegeri, într-o veritabilă coloană a cincea: a „Societăţii Civile GRIVCO“. Patru organizaţii pretins neguvernamentale şi apolitice - Agenţia de Monitorizare a Presei, Asociaţia Pro Democraţia, Centrul pentru Resurse Juridice, Transparency Romania - au cerut ieri Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu convocarea referendumului pentru Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari, anunţă Mediafax. Societarii în civil invocă o pretinsă fraudă electorală şi un abuz din partea şefului statului, Traian Băsescu. Presa aservită Coaliţiei KAZ-GRIVCO-FNI a titrat imediat, cu litere de-o şchioapă: „Societatea civilă din Romånia împotriva lui Băsescu“. De unde pånă unde, cåteva asociaţii, pe care poţi să le numeri pe degetele unei måini făcute pumn - în interiorul căruia se ascunde degetul mare plimbat prin buzunarele mogulilor - poate fi considerată „societatea civilă din Romånia“? Ce repere morale sunt personajele extrem de gălăgioase care se aruncă în această operaţiune politic-electorală în sprijinul Coaliţiei anti-Băsescu? Nu cumva sunt chiar „civilii“ Coaliţiei Grivco? Ţinta acestei campanii zgomotoase a aşa-zisei „societăţi civile“ este, după cum se vede, sabotarea democraţiei şi atacul la Traian Băsescu. E bine să se ştie că „societatea civilă“ a fost creată şi stimulată în Romånia chiar de către un cadru GRU, Silviu Brucan, ca o contrapondere, de „dialog social“, a puterii, reprezentate atunci de Frontul Salvării Naţionale al lui Iliescu-KGB.
Toma şi kalaşnicovurile ruginite ale lui Vîntu
Cadrele societăţii în civil au ieşit la drumul mare, cu kalaşnicovuri ruginite ca Mircea Toma şi compania, pentru a-şi deservi patronii materiali. Haideţi să vedem cât de civili sunt câţiva dintre diversioniştii de serviciu de ieri, azi şi, sperăm, nu şi de mâine. Mircea Toma, cu a sa Asociaţie de Monitorizare a Presei - care, în loc să se preocupe de drepturile încălcate ale jurnaliştilor, o ţine într-un bairam politic -, nu poate fi civil: el este militar. Fost psiholog al MApN al RSR pentru piloţii de pe avioanele armatei şi, în mod special, pentru aeronavă lui Ceauşescu. Un cadru de răspundere care, în ianuarie 1990, a primit noi ordine, devenind din militar activ, pasiv. Acum e un biet soldăţel aflat în pragul pensionării şi în slujba lui Sorin Ovidiu Vîntu (şi nu numai) la „Academia Caţavencu“, unde actorul Florin Călinescu afirmă că se intră în pas de gaşcă, exact ca în Piaţa Roşie, după care se schimbau uniformele mai de la Răsărit cu altele, mai neaoşe, dar tot cu multe table pe umeri. Aşadar, Toma este indisolubil afiliat Trustului Vîntu & craii de la răsărit.
Pârvulescu şi Weber, răspândacii minciunilor PNL
Despre Cristian Pårvulescu, de la Pro Democraţia, preşedintele Traian Băsescu a spus, după legiferarea înşelătoriei de „lege a uninominalului“ de către Cabinetul PNL-UDMR: „Concluzionez că a fost o minciună promovată de Guvern şi de domnul Pårvulescu. Din acest moment, personal o să-l mai cred pe domnul Pårvulescu şi în analizele domniei sale, când soţia să nu va mai fi salariată la Guvern. Cât timp rămâne în Palatul Victoria, să nu mai vândă analize politice nimănui“. Adică, soţia să lucra, menţinută de 16 ani!, la sectorul „non-profit“ al Guvernului PNL-UDMR în timp ce Pårvulescu reprezenta acelaşi sector „non-profit“. Pårvulescu a fost atât de iubit de PNL, încât fostul prim-ministru i-a oferit, drept recompensă pentru serviciile aduse, nici mai mult, nici mai puţin decåt Premiul I.C. Brătianu, care, săracul, s-a făcut deja titirez de cât s-a răsucit în mormânt. Un alt treilea „OMG“, Centrul de Resurse Juridice (CRJ), a fost moşit de Renate Weber (foto cu Bogdan Olteanu), fostă şefă a SOROS, fostă consilieră demisionară la Cotroceni, actualmente europarlamentar PNL, pe spezele vânzătorului Rompetrol, Dinu Patriciu.
Omul-orchestră al Coaliţiei Soros-GDS
Cristian Pårvulescu este omul-orchestră al societăţii civile antrenate de GDS şi stipendiate de Soros: editorialist simultan în trei-patru ziare şi nenumărate săptămânale şi lunare, prezent în toate show-urile tv posibile, pe orice temă, de la ciorapi de damă la piaţa muncii, ocupat cu dirijarea Asociaţiei Pro Democraţia, membru şi creator al tuturor coaliţiilor anti-pro ceva, acum şi preocupat cu „profesionalizarea“ României, nu ştim, zău, când mai are timp să-şi încaseze şi cecurile de la cele trei-patru bănci şi casierii la care este arondat.
Crescut în curtea GDS, în prezent decan al SNSPA, moştenitoarea Academiei de Partid „Ştefan Gheorghiu“, Cristian Pårvulescu poate fi considerat, pe drept cuvânt, mai tare ca Voronin şi aproape la fel de tare ca Iliescu. Dacă Voronin nu a reuşit să schimbe Constituţia şi să devină preşedinte într-un al treilea mandat, în ciuda înăbuşirii revoltei tinerilor anticomunişti, Pårvulescu a reuşit. Dat jos din funcţia de preşedinte al Asociaţiei Pro Democraţie cu scandal şi bătăi, la propriu, după două mandate de patru ani, Pårvulescu a trecut uşor peste moment pentru a da o lovitură de maestru şi a se întoarce în funcţie după eliminarea contestatarilor de la Clubulurile APD din ţară. Astfel, el conduce organizaţia al cărei buget anual de consum depăşeşte 1 milion de euro, „pro-democratic“, de 10 ani, iar de la anul îl va depăşi şi pe Iliescu. În tot acest timp, soţia sa a ocupat, întâmplător, un post la Guvern, exact la sectorul „asociaţii neguvernamentale“.
Alistar - figurant de lux cu iz de DIE
Despre Transparency International România şi impostura lui Victoraş Alistar, consilier de bază al baronilor PSD, propus de Mircea Geoană la funcţia de ministru al Justiţiei, s-au scris în ultima perioadă tone. De la încălcarea flagrantă a legii ANI la BMW-ul „patologic“ de 100.000 de euro şi numere de Ministerul Justiţiei, de la falsul în declaraţii la tupeul sau nemăsurat. Ce nu s-a aprofundat, încă, este posibila legătură a Transparency cu fosta Securitate, respectiv cu Departamentul de Informaţii Externe şi cu „omul de afaceri“ Dan „Felix“ Voiculescu. Pentru că preşedintele real al Transparency International nu este Alistar (star-penal), cum se crede; el este doar figurantul băgat în faţă pentru a-l acoperi pe adevăratul „patron“, Marian „Mike“ Popă. Un personaj care, după părerea experţilor, nu are cum să nu fi făcut parte din structurile DIE, ca fost preşedinte al Departamentului de relaţii externe al Camerei de Comerţ a Republicii Socialiste România, între 1976 şi 1983, după care, din 1988(!) şef al Rank Xerox România. Despre „Mike“ Popă, cunoscătorii ştiu că este asociat cu Dinu Patriciu şi că a lucrat „pentru ţara“ şi buzunarul său, inclusiv împreună cu „Felix“ Voiculescu.
La anchetarea lui Alistar de către ANI, colegul sau de impostură, Pårvulescu - acum şi membru al „Alianţei Profesioniştilor pentru Progres“ alături de nume că Dan Puric, Sergiu Celac sau Mircea Maliţa - a susţinut nici mai mult, nici mai puţin decât că „ar putea fi vorba despre un atac concertat la adresa societăţii civile“ în urma „eforturilor pe care Victor Alistar le-a depus în ceea ce priveşte corecta dezbatere şi respectarea procedurilor privitoare la cele două Coduri.
Misiunea „Distrugeţi România“
Activitatea principală a celor patru ONG-uri a fost, în ultimul an, contestarea Codurilor, Civil şi Penal, în aşa-zisa Coaliţie „Opriţi Codurile“, prin care se urmărea de fapt introducerea căsătoriei între homosexuali şi posibilitatea „cuplurilor“ de homosexuali şi lesbiene de a adopta copii. Aceleaşi organizaţii au luptat şi împotriva religiei şi a icoanelor din şcoli. Societatea civilă romånească a reacţionat imediat la atacul clonelor în civil. Asociaţia Familiilor din România sintetiza misiunea duşmanilor României astfel: „Toate aceste asociaţii sunt finanţate ori de către Uniunea Europeană, din fonduri alocate luptei împotriva discriminării şi drepturilor omului, ori de magnaţi afiliaţi unor cercuri de interese transnaţionale. Aceste asociaţii se folosesc de idealuri universal acceptate amestecându-le cu „valorile“ lor şi prezentându-le publicului şi factorilor de decizie spre avizare. Sub aceste două titluri generale - antidiscriminarea şi drepturile omului - se desfăşoară acţiunile acestui mănunchi de asociaţii pentru reconfigurarea radicală a societăţii româneşti.
Trebuie menţionat că în numai câţiva ani de la căderea comunismului, aceste organizaţii străine de spiritul şi valorile românilor au reuşit să capete vizibilitate, erijåndu-se în voci ale cetăţenilor. Astăzi, reprezentanţii lor sunt invitaţi la radio şi televiziune, în talk-show-uri în care îşi desfăşoară viziunea lor asupra societăţii, iar canalele media îi servesc maselor că pe nişte oracole supreme. Cine sau ce le dă dreptul acestor „analişti“ să traseze norme sociale pentru un întreg popor? Din punct de vedere valoric, absolut nimic. Din punct de vedere practic, banii care îi finanţează. Sunt nişte impostori care pretind că vorbesc în numele poporului, dar slujesc intereselor altcuiva.
7 comentarii :
BUNĂ ŢARĂ, REA TOCMEALĂ -Cleptocrati, oengisti si bobor vegetal
octombrie 30, 2009 in Uncategorized (Edit)
Ieri,îl slujeau pe Ceauşescu
vorbind gângavi,despre popor
sau socialism biruitor.
Apoi,schimbară brusc macazul
dorind o ţară doar a lor,
Au cerut şi li s-a dat
fabrici ,
bănci ,
uzine,
mine ,
conturi de valută pline ,
acces liber la furat .
Unii au făcut averi
cărînd rulmenţi cu desaga,
scoţînd fete la produs
sau vânzînd blugi la tarabă,
Alţii , căpuşară statul
privegheaţi de Iliescu ,
ajutaţi de politruci ,
Cum e cazul cu Patriciu,
miluit de Tăriceanu
Cu ce câştigă la Haga
Anonimul Aurescu.
BUNĂ ŢARĂ, REA TOCMEALĂ
MAMA EI DE SOCOTEALĂ.
Azi,noi nu avem o ţară
decât în suflete şi minte,
Lăcustele au dat năvală
Furând tot ce e de furat,
inclusiv morţii din morminte .
Lacomi,cu suflet pustiu
lupii, puşi paznici la stână
au dat iama în mioare
Şi s-au dedulcit la miei
BUNĂ ŢARĂ, REA TOCMEALĂ
MAMA EI DE SOCOTEALĂ.
Toţi au vrut o albă pâine
Pentru lacomele guri
Şi să aibă slugi la masă
Care să îi preaslăvească,
Pentru a primi în schimb
şi ei,măcar firimituri
Sau să li se arunce un os
Pe care –l ronţăie greţos.
BUNĂ ŢARĂ, REA TOCMEALĂ
MAMA EI DE SOCOTEALĂ.
Unii ies la înaintare ,
dornici să se bage în seamă
şi fac hărmălaie mare .
Cel ce –a fost informatorul ,
adorat de tuşa SECU,
azi,un biet argat la VÎNTU,
Mă refer la Mircea Toma ,
Zice de prefraudare ,
Cum să nut e-apuce voma ?
BUNĂ ŢARĂ, REA TOCMEALĂ
MAMA EI DE SOCOTEALĂ.
Oengistul Pârvulescu
ce se erijează în guru ,
Se simte în drept să vie
Şi,scuipînd televizorul
să spună ce vrea poporul,
Să dea naţiunii tâmpe
Lecţii de democraţie.
BUNĂ ŢARĂ, REA TOCMEALĂ
MAMA EI DE SOCOTEALĂ.
Dornic să parvină în viaţă ,
de legi neavând habar ,
dornic să –şi sporească banii ,
lecţii de democraţie
ne dă astăzi Alistar ,
cel investigat de ANI,
pentru fals în declaraţii.
Fonfii , hâzii şi guşaţii
Se pretind a fi aleşii ,
Salvatorii bietei naţii.
BUNĂ ŢARĂ, REA TOCMEALĂ
MAMA EI DE SOCOTEALĂ.
:))) :))) :)))
OLE !!!
Eu nu inteleg cum Florin Calinescu s-a pacalit anul trecut cand a candidat pentru PNL ????
Băsescu-şah prezidenţial cu REGINA Macovei
Geoană,Crin şi Marko Bela
într-un suflet au chemat
senatorii,deputaţii ,
Prin miniştrii lui Croitoru
Vrând să-i dea lui Băse MAT.
Docţi şi plini de importanţă
ei au pus rahat pe clanţă,
punînd întrebări tembele ,
Ne mai aşteptând răspuns.
Nedormiţi de grija ţării
şi de ce va vrea poporul,
deputaţii,senatorii,
Au muncit cu sârg şi ieri
chemînd la audieri
pe miniştrii lui Croitoru.
Împinşi de dragostea de ţară
au fost extrem de exigenţi
uitînd acele vremi în care
Unii au fost BIREPETENŢI
Mânaţi de dragoste de ţară
s-au dus şi la o vrăjitoare,
Cerîndu-i ace să înfigă
în cap unei păpuşi de ceară
purtînd tricou de marinar.
Apoi, bătrîna vrăjitoare
Privind în globul de cristal
Le-a spus că totul e-n zadar.
Băsescu este iar pe val,
Zadarnic este ce fac ei,
La vot de va cădea Croitoru
Băse dă şah cu Macovei .
http://anonymusgerula.wordpress.com/2009/10/30/basescu-sah-prezidential-cu-regina-macovei/
Nu ma mai intorc la postarea precednta ca sa comentez,dar am si eu o intrebare:
Exista si un plan North Stream in care este bagata Rusia?
Da' ce bine dacă se alegea ! Erau doar 253, nu 254 ! :)
Pâi North Stream este iniţiativă rusească. Postare nouă !
Trimiteți un comentariu