Postări
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
-
Iniţiatorii referendumului pro familia normală demască impostura politicienilor, care doar simulează sprijinul pentru normalitate (şi în g...
-
Şi eu care ziceam că disidenţii din PSD, care perfect previzibil vor pierde congresul , ar face bine să sară din mers în PAN. Din 4000 de...
-
Procesul antidemocratic aflat în desfășurare - şi tolerat de partidele politice standard - aparent nu poate fi oprit prin mijloacele democr...
-
PDL, în ultima vreme, este reprezentat în platoul Realitatea TV de... Oajdea şi de Paleologu.
-
Naţional : Ai noştri ca brazii, cu mucii pe piept, au apărat legile represiunii Ati vazut, cum sa nu vedeti mitingul tefelistilor! Ai n...
-
- Trezirea, PDL ! - Evenimentul zilei are azi un articol - PDL face planuri de excludere a lui Preda - din care aflăm că "exclu...
-
În artele vizuale se numeşte fundal. În imagologie, mesaj subliminal * . Care vizează statul naţional unitar român. Aşa, ca de Centenar .... -
Nici unul dintre motivele invocate obișnuit în campaniile de ațâțare a popoarelor nu m-ar fi putut face să lupt cu ură și cu dorința de a u...
4 comentarii :
”Chipărușul” este un dans cu măști care se practica în toată Vrancea Arhaică, de la Nereju până la Bîrsești și Vidra. El se practica de sătenii care veneau la priveghi la cei care mureau de moarte naturală. Acest obicei purta nume diferite, doar în Nereju obiceiul purta numele de ”Chipărușu” și a fost păstrat în comunitate până undeva la mijlocul anilor 1970. Acum el este interpretat doar în scopuri cultural-artistice de Ansamblul ”Chipărușul” din Nereju, un ansamblu de artiști amatori care funcționează pe lângă Căminul Cultural Nereju.
Conform tradiției, bărbații vin la priveghi la bătrânii satului care au murit de moarte bună pentru a face ”Chipărușu”. Acest obicei ritualic nu era practicat la copiii care mureau de mici sau la persoane care mureau în urma unui accident sau comiteau suicid.
”Chipărușu era și o bucurie că cel care a murit a scăpat de chinurile bolii. Era o bucurie pentru mort dar și o bucurie pentru familie că nu se mai chinuia nici ea să îl tragă, să îi facă diverse leacuri. Dacă mortul era și împărtășit, atunci bucuria era și mai mare”, ne-a spus Pavel Lupașcu, meșter popular din Nereju, artizan de măști tradiționale.
După ce ajungeau la priveghi, bărbații mascați evocau personalitatea celui mort, povestind lucrurile bune și cele rele din viața acestuia, apoi jucau în jurul focului. Focul care se aprinde în mijlocul curții reprezintă focul purificator și era făcut din obiecte personale ale mortului sau porțiuni din gardul gospodăriei, resturi lemnoase ale sicriului. Mascații se legau între ei cu un lanț, iar cel care era în capul șirului (starostele) avea în mână un ciomag, cu un cap cu două fețe reprezentând binele și răul, ziua și noaptea, viața și moartea.
Dansatorii erau așezați unul în spatele altuia și de obicei erau legați cu un lanț – lanțul vieții. Cel din spate ține pe cel din fața lui. Cel din cap și cel din coada șirului erau, de obicei, cei mai voinici. După ce se așezau începea dansul, alergând înainte, după muzică: pași simpli, săriți, pași adăugați, bătăi în acord. De la o vreme cei din spatele șirului începeau să smucească în dreapta și în stânga – joacă neregulat – căutând să facă astfel încât să-i trântească pe cei din capul șirului pe foc. Când nu izbutesc, cei din capul șirului o cotesc spre stânga, spre înapoi, vrând să ajungă cu tot șirul la cel din urmă. Dacă ajung acolo, încep să izbească cu ciomagul la cei din urma șirului. Aceștia negreșit caută să fugă și, neavând încotro, trebuie să sară peste foc. Se sugerează ideea nevoii de purificare prin foc și fum – incinerație.
”Chipărușul” este un obicei care aparține Patrimoniului Cultural Imaterial din România, regăsindu-se în repertoriul naţional.
https://www.buletindecarei.ro/2017/01/priveghi-cu-masti-traditionale-chiparusul-dans-care-apartine-patrimoniului-cultural-imaterial-din-romania.html
"Vine de la daci"
https://adevarul.ro/locale/botosani/de-radeau-dacii-inmormantare-In-ritualul-funerar-isi-petreceau-raposatii-banchete-sacrificii-1_604b5db15163ec4271d1f664/index.html
https://adevarul.ro/locale/hunedoara/ritualurile-funebre-dacilor-radeau-petreceau-inmormantari-femeile-aruncau-rugurile-erau-arsi-credeau-moartea-aduce-fericire-1_554ce3b3cfbe376e35fd0657/index.html
S-au intalnit la marginea satului, pe-un deal impadurit, au asteptat pana s-au strans toti, s-au cunoscut, apoi s-au acoperit cu mastile mari din lemn cioplit. Cand cel mai batran dintre ei, care purta toiagul, a facut semnul, au pornit. Legati cu sfoara unul de altul, mergeau unul in spatele celuilalt, insirati pe cararea ce ducea in sat. Mersul le era greu, pasul apasat, miscarile invaluite intr-o incetineala tulbure, dictata de toiagul ce batea surd in pamant. Veneau de dincolo de marginea satului si-a lumii cunoscute, de dincolo de viata, si inaintau fara vorba, in umbra serii, caci fiecare stia ce are de facut, unde trebuie sa mearga si de ce. Nu s-au rasfirat nici cand au ajuns in ulita larga. Erau tot unul dupa altul, la fel cum au pornit. Insirati ca anii, lunile si zilele, care se urmeaza fara sa se poata vreodata depasi, fara sa poata trece una inaintea alteia. Vazuti de departe, parea ca trag dupa ei umbra uriasa si intunecata a padurii peste pietrele si nisipul drumului. Dar nu era umbra padurii aceea care se latea in spatele lor. Era umbra mortii, care-i urma indeaproape.
Cu ea aveau de luptat in noaptea care tocmai sta sa inceapa. Ei nu mai sunt acum Ion si Gheorghe, ori Vasile, ori Petre, ei sunt acum Unchesii neamului, Strabunii lui, chemati de jalea celor ramasi, raspandita in sunetele clopotelor peste toate vaile si dealurile. Ei vin la focul de priveghi, pe inserat, ca sa-l apere pe cel mort de duhurile necurate, sa-l lumineze si sa-l ajute sa porneasca in lungul drum din viata catre moarte. Ei joaca barbateste in jurul focului, un pas mare inainte, doi, trei mai mici sariti pe loc. Miscarile sunt dictate de cel care este in frunte, starostele, si urmate intocmai de cei ce-l urmeaza. Si-l urmeaza, pentru ca n-au incotro: sunt legati unii de altii cu sfoara, asa cum sunt legate toate in viata unui om: bune si rele, mohorate sau luminate. Fac pasul mare cu dreptul si bat marunt ritmul cu stangul, tropotind saltaret. Isi misca intr-o parte si alta chipurile mascate in Bucurie si Tristete, Jale si Invidie, Mandrie si Amaraciune, Incredere si Suferinta si canta grav, cu voci care vin de foarte departe, colinda pentru mort: "Omule - pomule,/ Omule - pomule,/ Cine pleaca? - Om bun!/ Cine-l izgoneste? - Viata!/ Noi suntem aicea/ De cand lumea si pamantul,/ Pamantul ne rabda/ Pamantul ne rabda/ Inaintea noastra fost-a,/ Numai soarele si vantul!/ Chip-chip-chiparus/ Zabala curge printre maluri/ Si-n ea sunt pesti cu solzi de aur...//" Hora lor are capetele desfacute, nu e o hora inchisa, de bucurie. Printre marginile ei, in golul care ramane intre primul si ultimul Unchias, pe-acolo, ca printr-o strunga ingusta, trebuie sa treaca sufletul celui dus in alta lume, ca sa poata iesi impacat din lumea aceasta, imbarbatat si insotit de mosii si stramosii lui, care-au venit sa-l primeasca in matca neamului lor. Si cand toate ale jocului sunt implinite, cand curtea intreaga este tropotita marunt, unchesii sar peste foc, ca sa arda raul, sa alunge pacatele, sa stinga viata din lumea aceasta si s-o poata incepe pe aceea noua, de dupa moarte, pe aceea noua care se naste miraculos chiar acolo si chiar atunci, in fata lor, din scanteile focului urias, ce se inalta inspre stele in mijlocul curtii de priveghi: "Omule-pomule,/ nu te milui,/ nu te jelui,/ bucura-te bucura/ ca radacina ta/ murind in pamant/ a prins in cer/ si lutul tau/ s-a incurat/ de unde-a venit/ in vis linistit./ Bucurati-va bucurati/ si voi ceilalti/ oamenilor-pomilor/ femei si barbati/ beti si mancati,/ cantati si jucati,/ ca Ion n-a rapus/ e numai dus,/ e numai intors/ in lumea ce-a fost."// Si dintr-o data, ca si cum si-ar fi scuturat de pe umeri o mare greutate, jocul Unchesilor se face vioi si hazliu, si ei alearga unul dupa altul, jucandu-se ca niste copii si tragandu-se peste focul care invie strafulgerat, inainte de-a se micsora si-a sfarsi intr-o gramada de cenusa. [...]
[...]
In luna mai a anului doua mii unsprezece, Chiparusul, hora Unchesilor albi, a Unchesilor mascati, nu se mai joaca la mort, in satele din Vrancea. Nici macar in cele mai izolate sate, cum e Chiricari, privegherea mortilor nu se mai face la focul din curte. Obiceiul a disparut, a murit, cum dispar si mor toate pe lumea asta. A mai ramas doar in amintirile batranilor care stiu sa-l povesteasca.
Stafeta catre lumea de dincolo.
Il mai joaca doar cei care se duc la festivaluri populare, iar mastile colorate le mai vezi doar in targuri si la colindatorii de Anul Nou. Pe vremuri, imi spune mesterul Serban, daca ajungeai seara in sat si vedeai ca arde foc mare intr-o curte, stiai ca acolo a murit un om, un om batran, caci jocul nu se juca la tineri, si mai stiai ca toti cei din jurul lui, neamurile, vecinii, asteapta Unchesii care sa-l ajute sa se rupa de lumea in care a trait. "Si eu am jucat Chiparusul, demult, si-ar trebui sa-l jucam iar, pentru ca jocul acesta este un joc de viata, de bucurie, de alungat supararea care vine odata cu moartea.
Cum e oare cand vine moartea? Cum se apropie ea de tine? Cum te incolteste oare? Ca o catea vicleana care sta la panda printre ierburi, ori se apropie tiptil, tacut, misterios, ca un peste unduindu-se intre valuri? Cum e cand simti ca in spatele tau si in fata ta e pustiu si e gol, un gol atata de mare, cum n-ai mai simtit niciodata? Iar la dreapta si la stanga nimeni de care sa te sprijini, nimeni care sa-ti intinda o mana, un brat vanjos, care sa te treaca santul, ori apa, ori prapastia, un brat cald care sa te ajute. Cum e cand iti da tarcoale un frig care te lasa dintr-o data foarte singur? Cum e cand n-ai un foc la care sa-ti incalzesti sufletul speriat? Cat de bine e sa fii luat de mana si ajutat sa treci dincolo, cat de linistit esti cand ii vezi cum joaca, cum se bucura, cum se copilaresc in curtea ta, la focul tau, si cum iti canta, ca sa poti adormi si sa vezi si tu, omule, neomule, cu sufletul intre doua lumi, cu sufletul in flori, omule inca, neomule inca, sa poti sa visezi si sa vezi asa cum n-ai mai vazut niciodata, pestii cu solzii de aur, care inoata in susul apei, tot in sus, numai in sus.
http://arhiva.formula-as.ro/2011/973/acasa-1/stafeta-catre-lumea-de-dincolo-13845
Trimiteți un comentariu