- Have you ever seen a Portal ? (replică din film)
30 noiembrie 2021
Corona-Halloweenul permanent
CORONA - aici la filmul din 2001, "cu sens de coroană solară (de radiaţii)". Dar mai ar fi şi un alt sens, iar Donnie vine de la Donald (urmăriţi până la capăt primul clip, chiar dacă exact înainte de final apare o vreme doar un ecran negru). Despre simbolistica lui 88 (des apărută insidios în film şi arătată explicit în primul "clip descriptiv") puteţi afla aici. Mai apare şi simbolul 911 ("9/11"), filmul fiind lansat în 2001 dar în luna ianuarie...19 (119 !). Programare predictivă?
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Iohannis declara în scris la PRO TV : "Voi fi preşedintele care în orice întreprinde va avea în vedere numai interesul României...
-
Statele Unite ale Europei, o inventie a lui Hitler (X) Cecil von Renthe-Fink: Nota pentru domnul Ministru de Externe al Reichului, 16 n...
-
Textele şi link-urile sunt în limba engleză, selectaţi "Romanian" la caseta de traducere de pe coloana din dreapta a blogului...
-
The Irish Savant : Shortly after Trump was elected in 2016 I asked if he actually believed in his campaign rhetoric or alternatively had he ...
-
P entru că nici un patriot nu va fi tratat ca un egal în relația cu Rețeaua Soroș! Pentru că nici un patriot nu este la adăpost de Rețeaua...
-
They aren't going to defund the police. Just the opposite. They are going to use these manufactured riots to continue to overfund the ...
-
De văzut şi viitoarea traiectorie a lui Hrebenciuc: dacă PSD nu-l scuipă afară - şi repede! -, atunci şi Centrala PSD acţionează conform. Co...
-
Sub un singur nume sunt de fapt prezentate trei revoluţii: cea "anarhist-proletară" din 1905 (cu ramificaţii în armată - cuirasatu...
-
Ieri s-a inaugurat "statuia" Traian cu lupoaica , amplasată pe treptele Muzeului Național de Istorie. Este vorba despre un kit...
2 comentarii :
https://creepycatalog.com/donnie-darko-explained-analysis/
https://www.spiritualityandpractice.com/films/reviews/view/3458
Trimiteți un comentariu