În mod deliberat, s-au făcut "omisiuni" majore. Validate cu complicitatea "opoziţiei".

Bizonii votanţi "de" PSD au înghiţit (aparent?!) găluşca "necesităţii" trecerii guvernului PPE-Iohannis pe voturile PSD. Cum ar fi fost invers, ce reacţii ar fi avut haştagii şi tefeleii la învestirea unui guvern PSD pe voturi PnL-USR-PMP? Dar probabil "anomalia asta" nici nu există în manualul de exploatare a coloniei RomEUnia, direcţia e unică şi o şi vedem. Una peste alta, avem două categorii de catastrofe umane - cele două electorate - "datorită" cărora se va alege praful de tot şi de toate, în mod durabil.

Dar să nu creadă ăştia că nu suntem destui cei care vedem, înţelegem şi ţinem minte, trecem la răboj şi-i aşteptăm la cotitură. Răbdare, vine ea Ziua Răfuielii...

"Ciripoi":

O fi fost lovitură de stat?

În sfârșit, crizei politice i s-a pus capăt. Într-o oarecare măsură. Avem din nou, după o lungă pauză, un Guvern care are împuterniciri depline. Guvernul Orban 2. Orban 2 și jumătate. Statul este pe cale să se organizeze. Și să se mobilizeze, pentru a face față crizei pandemiei și crizei economice globale. S-a decis în sfârșit, după ce s-a gândit neîngăduit de mult, și Klaus Iohannis. Peste câteva ore, România intră în stare de urgență. Speranța românilor e că redevenim capabili să luăm în piept urgia. Dar cu ce preț? O fi fost lovitură de stat?

La Cotroceni nu au avut loc niciun fel de consultări. Președintele a ignorat pur și simplu două propuneri care i s-au făcut privind nominalizarea viitorului prim-ministru. Și a mințit cu nerușinare opinia publică. Afirmând că doar PNL a propus un premier și, în consecință, merge pe mâna acestui partid. Nu este o simplă minciună. Este o minciună extrem de gravă. Pentru că ea poate face diferența dintre democrație și autocrație. Și lucrurile se compică și mai mult.

Cu o zi înainte ca să aibă loc „consultările” fulger, ce credeți că a făcut Ludovic Orban? A trimis pur și simplu Camerelor reunite un document extrem de important pentru decizia care urma să fie luată în Parlament. A trimis programul de guvernare Orban 2. A făcut-o chiar în ziua în care PNL urma să decidă dacă menține sau nu candidatura lui Ludovic Orban pentru poziția de premier. Atenție deci. Orban încă nu era confirmat de propriul partid. Teoretic, PNL putea nominaliza pe oricine altcineva. Iohannis, la rândul său, încă nu inițiase simulacrul de consultări. Și pe biroul celui de-al treilea om în stat, președintele provizoriu al PSD, Marcel Ciolacu și președinte al Camerei Deputaților, a aterizat programul de guvernare al unui anumit domn Ludovic Orban. Iar Marcel Ciolacu nu a sărit în sus. I-a dat număr de înregistrare și l-a pus la dosar, pentru viitoarea ședință a plenului reunit. Ca și când scamatoria cu Orban era deja bătută în cuie. E tare, nu? După care PSD respinge mai mult de jumătate din membrii Guvernului în comisiile de specialitate, iar apoi votează cu entuziasm noul Executiv, la pachet cu programul de guvernare, în care Ludovic Orban a omis orice referire la modul încare Guvernul înțelege să se implice în combaterea pandemiei.

Acest Guvern Orban 2 și jumătate a trecut ca prin brânză. Parlamentarii au uitat că în baza unei moțiuni de cenzură au demis Guvernul Orban 1. Au uitat și de decizia Curții Constituționale, care a stabilit că după dărâmarea Guvernului Orban 1 printr-o moțiune de cenzură, președintele Klaus Iohannis nu avea dreptul constituțional să-l desemneze premier tot pe Ludovic Orban. Și ce au mai uitat parlamentarii? Au uitat că Ludovic Orban a demisionat din poziția de premier desemnat. Deci înaintea simulacrului de teleconsultări de la Cotroceni, Ludovic Orban era demis și demisionar. Și, cu toate astea, în mare viteză, sub pretextul pandemiei și a crizei economice globale, Orban redevine prim-ministru.

Oare s-a schimbat ceva fundamental? Dincolo de faptul că acum avem din nou un Guvern ne-castrat, există vreun indiciu măcar că Guvernul Orban doi și jumătate nu va mai repeta greșelile din trecut? Care au determinat debarcarea sa de către Parlament? Nu, nu există nicio garanție în acest sens. Există măcar o garanție că Parlamentul va susține măsurile luate de Orban, chiar și în condițiile în care le va considera antinaționale și periculoase pentru România? Nu, nu există nicio garanție. Există vreo garanție oricât de mică asupra faptului că Orban nu va da din nou o ordonanță de urgență pentru alegerile locale în două tururi, ignorând din nou atât poziția oficială a Uniunii Europene, cât și pe cea a Curții de la Veneția? Nu. Nu există. La fel cum nu avem nici cea mai mică ceritudine că, măcar în acest caz, va fi respectată decizia CCR. Și cu toate astea, sub șantajul situației în care ne aflăm, Iohannis ni l-a vârât pe gât pe Ludovic Orban. La numai o zi după ce l-a determinat pe Florin Cîțu să demisioneze din funcția de premier desemnat cu zece minute înainte de votul final.

Ce naiba se întâmplă? Mie îmi miroase a lovitură de stat. Și dacă îmi miroase, ce să fac? Să mă abțin? Să nu spun? Să stau cu capul în nisip?

Peste câteva ore vom avea și stare de urgență. Este o măsură necesară. Pe care Iohannis trebuia să o ia de mult. Dar ce ne facem dacă același Iohannis, cel care ne-a vârât pe gât Guvernul Orban doi și jumătate, va profita de regimul stării de urgență, pentru a-și promova propriul regim? Și pentru a bloca democrația? Și pentru a pune pumnul în gura presei? Ce ne facem dacă Iohannis îl va încuraja pe Marcel Vela să aplice partea bună a stării de urgență, iar el își va asuma, împreună cu SRI și alte instituții de forță, partea rea? Cea a reprimării drepturilor și libertăților fundamentale exclusiv din interes politic?