Tăriceanu (ALDE) a escaladat intenţionat, ţinta fiind coaliţia şi nu "problema Tudose"

Ca să fie sigură "terminarea lucrării". Să decurgă aproape firesc tranziţia spre o majoritate manufacturată, eventual cu un program contrar celui cu care s-au câştigat ultimele alegeri. Pâi când vii cu ultimatumul că ieşi din coaliţie dacă a rogue element din rândul aliaţilor tăi - Tudose - îţi face probleme (îţi demite ministrul "penal" pentru care ai votat o rezoluţie de susţinere totală la nivel de partid), e clar că vrei o escaladare. Care în acest caz continuă inevitabil prin spargerea coaliţiei guvernamentale: unde tragi tu cu tunul, în Cartierul General propriu ori în punctul de comandă al puciştilor?! O majoritate în jurul PSD pare a (mai) fi posibilă, însă cu "mai mult UDMR" şi fără alternativa la PnL numită ALDE. Şi iese din discuţie suspendarea / demiterea lui Iohannis dacă "interimarul" este tot Tăriceanu, preşedintele Senatului şi inevitabil candidat prezidenţial al coaliţiei (dacă referendumul de demitere "trece"). Deci un avantaj în plus pentru omul care-i declarase astă-iarnă că "va porni un război total cu PSD".

ARADON:

(nu sunt de acord cu concluzia din final - "revenirea lui Ponta, ca soluţie")

Pas cu pas, spre ţinta finală

Imediat după alegerile parlamentare, văzând piedicile şi contrele puse de către Iohannis şi Cioloş pentru tărăgănarea instalării noului Guvern, spuneam că PSD, dacă îşi imaginează că va putea coabita cu Iohannis face cea mai cruntă greşeală.

Mai spuneam că preşedintele va lupta prin orice mijloace pentru ca la jumătatea lui 2018, cel mai târziu, Guvernul PSD-ALDE să fie doar o amintire, Dacian Cioloş urmând să revină la butoane, ca premier, cu un cabinet în care PSD să fie cel mult partener, alături de PNL- USR şi, poate, UDMR. Nu ştiu dacă, avansând acel termen, nu am fost prea optimist, ceea ce se întâmplă acum semănând izbitor a pregătire de artilerie în vederea atacului decisiv. Este limpede că premierul Tudose a fost asmuţit împotriva lui Dragnea, care trebuie să cadă, iar locul său să fie luat de către cineva gata pregătit pentru formarea unui Guvern aşa zis de uniune naţională.

Existau nenumărate indicii că, la început, acest rol îi era atribuit tocmai lui Liviu Dragnea, în înţelegere cu Iohannis, care i-a promis că îl scapă de puşcărie. Se pare, însă, că Dragnea, dându-şi seama că va fi tras pe sfoară, a decis să se facă luntre şi punte, folosind la maximum partidul creditat cu o uriaşă susţinere populară şi Guvernul pentru a-şi croi costumul de preşedinte al României. Iar Iohannis, simţind pericolul, a dat drumul haitei pe care, în bună parte, o stăpâneşte, să-l sfâşie, să-l transforme în personaj nefrecventabil, atât în interior, cât şi pe plan extern.

Sincer, credeam că premierul Tudose este decis să acţioneze pentru înlăturarea lui Dragnea, singura soluţie de salvare a guvernării şi a partidului. Un mic amănunt, însă, mă face să cred că Tudose acţionează la comanda lui Iohannis, atât împotriva lui Dragnea cât şi a partidului, dorind să distrugă coaliţia. Pretextul remanierii a cinci miniştri a fost acela că respectivii nu au dat rezultatele scontate, însă faptul că printre ei se află Viorel Ilie, desemnat de către ALDE, ar putea fi interpretat ca o forţare a ieşirii ALDE de la guvernare. Pentru că, e limpede, Viorel Ilie, ca ministru al relaţiei cu Parlamentul, nu avea cum să nu se achite de nişte sarcini mai mult formale, singura lui „vină” fiind apartenenţa la ALDE. Partidul lui Tăriceanu a anunţat explicit că nu îşi va retrage ministrul, iar dacă Tudose nu va ţine cont de decizia conducerii coaliţiei se va pune inclusiv problema ieşirii ALDE de la guvernare. Adică, exact ceea ce doreşte Iohannis, care, înainte de formarea Guvernului, i-a spus direct lui Tăriceanu că nu peste mult timp se vor produce schimbări dramatice şi nu ar fi bine ca acestea să-l găsească în tabăra nepotrivită. Dealtfel, premierul Tudose a zgândărit ALDE în nenumărate rânduri, promovând măsuri economice care se bat cap în cap cu ceea ce promitea Tăriceanu în campania electorală, tocmai pentru a-l forţa pe acesta ca, în numele principiilor liberale ale partidului, să iasă de la guvernare.

Pe alt palier, mazilirea lui Shaideh şi a Rovanei Plumb nu este pusă pe seama lipsei de rezultate, ci a problemelor pe care le au cu justiţia, care, cică, strică imaginea României în exterior, conform retoricii lui Iohannis. Nici nu contează că dosarele acestora au fost fabricate sau conţin elemente reale, este cert că au fost deschise la comandă, pentru a forţa eliminarea celor doi, care chiar dădeau semne că vor reuşi să ducă absorbţia de fonduri europene la cote de nesperat. Or, aşa ceva nu poate fi admis, România trebuie să rămână la absorbţie cât mai aproape de zero, sarcină pe care Dacian Cioloş şi echipa sa paraşutată de la Bruxelles şi Berlin au îndeplinit-o cu maximă scrupulozitate. Iar după plecarea lui Cioloş, în aşteptarea revenirii sale, misiunea a rămas pe umerii lui Merklaus. Care, se pare, şi-a găsit un vajnic soldat în persoana lui Tudose, posesorul unui CV garnisit cu tot felul de schelete numai bune de exploatat de către sistemul ajuns în slujba preşedintelui.

Trebuie spus că principalul vinovat pentru tot ce se întâmplă este Liviu Dragnea, care, pentru a-şi salva pielea şi a-şi spori puterea a sacrificat partidul şi sunt semne că nu va ezita să sacrifice inclusiv România. La ora actuală, toate manevrele lui Iohannis, la fel de imorale ca şi ale lui Dragnea, dar şi, în plus, profund antiromâneşti, ar putea fi stopate prin demisia lui Dragnea de la cârma partidului şi revenirea lui Victor Ponta. Sunt sigur că acesta ar putea redresa partidul şi repara monumentalele inepţii guvernamentale în pregătire sau deja puse în practică, fără a accepta supunerea totală faţă de stăpânii de la Bruxelles şi Berlin.

„Singura soluţie pentru contracararea manevrelor lui Iohannis şi salvarea PSD ar fi demisia lui Dragnea”