România ca instrument geopolitic

Titlul din Cotidianul spune aproape totul. 

Ce aş accentua eu ar fi elemente precum: 
- extragerea unor cantităţi excedentare nevoilor interne (chiar ajungând la 50%!), cu o "motivare" a cărei legătură cu orice interes românesc este inexistentă sau cel puţin dubioasă
- ...mai ales fiindcă veniturile obţinute de statul român sunt doar o fracţiune din ceea ce i s-ar cuveni; redevenţele a căror mărire a fost promisă (de USL, iniţial) încă din 2012 rămân aceleaşi pentru exploatările offshore
- ...şi punând în pericol viitorul acces la gaze ieftine (interne), zăcămintele fiind totuşi epuizabile
- "pregătirea" opiniei publice s-a făcut prin construirea gazoductului "pentru Republica Moldova" care însă poate fi prelungit către Ucraina şi chiar dublat/triplat cu alte conducte (capacitatea iniţială ar asigura doar consumul Repmoldova minus Transnistria)
- toate acestea pentru sprijinirea regimului din Ucraina, impus de UENATOSUA şi prin inacţiunea lui Putin din 2013-2014
- niciun partid nu denunţă jaful, România este sufocată de un establishment de tip colonial

*   *   *

Gazul românesc împotriva Rusiei

Americanii care deţin concesiuni de gaze naturale în Marea Neagră se pregătesc asiduu să exporte producţia pe care o vor scoate începând cu 1 iunie 2019. Aceasta este data la care Black Sea Oil&Gas, deţinută de gigantul Carlyle Group, a anunţat că ar urma să înceapă producţia. De altfel, pentru această dată, BSOG a şi solicitat Transgaz aviz de conectare la Sistemul Naţional de Transport. Ceilalţi americani care deţin concesiune de gaze în Marea Neagră, ExxonMobil (în parteneriat cu Petrom), încă nu au anunţat data de începere a operaţiunilor de exploatare, decizia fiind aşteptată pentru anul următor.

Peste doi ani, pentru prima dată, Marea Neagră va începe să îşi ofere gazele pentru exploatare României sau, mai precis, firmelor americane care au primit licenţă de exploatare. Iar gazele de aici ar putea fi chiar mai importante decât credem, pentru că nu au doar o componentă comercială, ci şi geostrategică.

Lovitură geopolitică

Data de 1 iunie 2019, aleasă de americani pentru începerea producţiei de gaze în Marea Neagră, nu este chiar întâmplătoare. În acelaşi an, Transgaz este obligată de Comisia Europeană să asigure reverse flow pe Tranzit 1, altfel România va intra sub infringement. Acesta este un lucru foarte important şi unic în ultimele trei decenii, pentru că ţevile de gaze ce tranzitează România prin Dobrogea erau închiriate exclusiv de Gazprom încă din perioada comunistă, aceasta fiind calea de export către Europa de Sud a ruşilor. Cu alte cuvinte, fluxul de gaze nu va fi doar dinspre Rusia, via Ucraina, prin România, către Bulgaria şi Turcia sau Grecia, ci şi invers. Adică firme din România vor putea pompa gaze pe această conductă, cu o capacitate mare – 7 miliarde metri cubi pe an, către Bulgaria sau oriunde altundeva găsesc clienţi, poate chiar în Ucraina. Spunem Ucraina pentru că este o piaţă cu un consum enorm de gaze, peste 40 miliarde metri cubi anual, şi care acum are o dificultate în aprovizionare după ce a limitat drastic importurile din Rusia, în urma crizei din Crimeea. Or, dacă americanii, fie ei BSOG ori Exxon, pot prelua alimentarea, chiar şi parţială, a Ucrainei, acest lucru înseamnă şi o lovitură geopolitică, nu numai comercială. Pentru că, tradiţional, aceste pieţe din Est erau în totalitate ale ruşilor.

Cum se „leagă“ lucrurile

Lucrurile par să se îndrepte exact în această direcţie, mai ales dacă observăm ultimele mişcări din piaţă. Mai întâi, Guvernul a adoptat un proiect de lege care prevede că firmele ce exploatează gaze şi petrol în Marea Neagră vor beneficia de un regim normal de redevenţă, adică cel valabil şi în prezent, şi sunt exceptate de la plata impozitului pe veniturile suplimentare din dereglementarea preţurilor (OUG 7/2013), impozit plătit, în schimb, de companiile care extrag gaze on shore (zăcămintele clasice). Avantaj considerabil BSOG, Exxon şi Petrom, care devin astfel competitive în regiune.

Apoi, Transgaz se mişcă repede în a realiza conexiunea între ţărmul Mării Negre, localitatea Vadu, acolo unde vor ajunge gazele scoase din larg de către BSOG, cu Tranzit 1. Pe 13 octombrie, monopolul de stat al transportului de gaze a anunţat că are deja raportul de mediu pentru conducta Vadu – Tranzit. Practic, ultimul pas înainte de construcţia propriu-zisă. Lucrurile se aliniază cum nu se poate mai bine pentru americani, având în vedere că acest racord la sistem este prevăzut a se face până în 2019, astfel încât BSOG să poată furniza gaze pe Tranzit 1, care era acontată de decenii exclusiv de ruşi. Dar acest racord nu se potriveşte bine doar planurilor BSOG de a vinde gaz în Est, ci şi celor ale Exxon. Gigantul american este aşteptat să ia o decizie privind investiţia comericală în Marea Neagră anul viitor. Dacă aceasta va fi pozitivă, producţia va începe în 2020-2021. Iar Exxon va aduce gazele la ţărm la Tuzla, la doar câţiva kilometri de Vadu, deci şi ei pot pompa gaze pe Tranzit 1.

Sincronizare „ideală“

„Odată ce intră gazul pe conductă, poate ieşi aproape imediat prin punctele principale (către Ucraina şi Bulgaria – n.r.). Conexiunile sunt proiecte europene. Gazele se duc unde sunt cumpărători, adică inclusiv în Ucraina. Dar din 2019-2020“, spune o sursă din Transgaz. Întrebată cum explică potrivirea de interval de timp a reverse flow-ului cu începerea producţiei de gaze din Marea Neagră, sursa a mai comentat sec: „Ideal“.

Există trei concesiuni majore de gaze în Marea Neagră, cu rezerve estimate şi cumulate de peste 130 miliarde metri cubi: Exxon – Petrom, circa 84 miliarde metri cubi, BSOG, circa 10 miliarde metri cubi, şi Romgaz – LukOil, cu rezerve estimate de 30 miliarde metri cubi. Consorţiul Romgaz – LukOil este singurul care nu a anunţat posibila dată de începere a producţiei, ultimele date de la ei fiind că se sapă noi sonde de prospecţiune.

Problema cu redevenţele

Redevențele pentru gaze naturale sunt calculate sub formă de cote procentuale din valoarea producției brute extrase, acestea fiind de 3,5% pentru zăcăminte care produc sub 1 milion de metri cubi/trimestru, 7,5% pentru zăcăminte care produc între 1 și 5 milioane de metri cubi/trimestru, 9% pentru zăcăminte care produc între 5 și 20 de milioane de metri cubi/trimestru și 13% pentru zăcăminte care produc peste 20 de milioane de metri cubi/trimestru.

De la începutul acestui an, o comisie interministerială, condusă de la Ministerul Economiei, are în lucru stabilirea noilor cote de redevenţe, care au rămas la acelaşi nivel încă din 2004. Din moment ce, iată, redevenţele pentru exploatările offshore rămân la fel, este de văzut dacă se schimbă măcar cele pentru exploatările onshore – de uscat.

Gazele din Marea Neagră ar putea să nu ajungă deloc în România şi să fie vândute doar în Vest, prin BRUA, via Ungaria, sau în Est, prin Tranzit 1. Aceasta, pentru că producţia actuală a României este mai mult decât suficientă pentru asigurarea consumului intern, cu excepţia câtorva luni de iarnă, când apar importurile. Romgaz şi Petrom produc anual 11 miliarde metri cubi, necesarul de consum fiind de aproape 12 miliarde metri cubi. Începând cu 2019, 0,5 până la 1 miliard de metri cubi vor intra suplimentar în SNT. Când însă va începe producţia Exxon, încă 4-6 miliarde metri cubi vor fi pompate, mult peste ce poate consuma România. Drept urmare, aceste gaze vor trebui să îşi găsească clienţi în altă parte.

Interconexiunile SNT cu Vestul sunt o prioritate şi la Bruxelles, dovadă fiind faptul că BRUA este cofinanţată de UE.