Verde-n faţă

Analize dure la Sputnik, secţiunea în limba... "moldovenească". Nu le veţi găsi pe siteuri UEfilizate sau pe cele în limba română ale agenturilor media ale statelor (sanchi...) "prietene". Sună urât, "slugi" - dar ce facem ca să nu mai părem aşa ? Şi nu-i deloc întâmplătoare "transformarea" recentă a lui EuroBăse, de la unul care cerea crearea Statelor Unite ale Europei (2011), la "naţionalist(-soft)".

Poporul român - un popor de slugi

La încrucişarea Asiei cu Europa printr-o mare, fie ea şi neagră de vicisitudinile istoriei, nu există cale de mijloc. Aici nu ai de ales niciodată între două variante; aici ori dispari din istorie, ori eşti buricul pământului dacă ai şcoala negocierii şi ştii să joci tare între imperii cu ce poate să producă românul.

Editorial de Ilie Catrinoiu

Un lucru e cert: românii nu mai au conştiinţă naţională. Suntem singura ţară din Europa care nu are pe val un partid naţionalist. Vedem Germania, Franţa, Austria, Elveţia, nu mai zicem de Marea Britanie, toate sunt ţări în care naţionalismul este pe val cu câte un lider sau un partid puternic; numai românii dorm pe ei.

Politică nu avem, doar politicianism şi ceartă, o ură fără direcţie, o ură întoarsă pe dos. Presă nu avem, doar propagandă de îndobitocire; şi rezultatul se vede — nu există masă critică în România. Publicul este total needucat, nevaccinat împotriva intoxicaţiilor de orice natură. Românii nu ştiu să citească eseuri, studii sau editoriale de valoare. Ştim, peste tot există prostie şi analfabetism; dar nicăieri în lumea civilizată nu există absenţa masei critice.

Cine ar fi crezut că în era Internetului şi a informaţiei libere, când bibliotecile sunt online şi gratis, o ţară poate ajunge mai închisă şi mai izolată de lume decât în vremea dictaturii comuniste?

Douăzeci şi şase de ani de liberalism sălbatic au ucis orice urmă de demnitate, onoare şi spirit critic la români. Tineretul român? O masă gelatinoasă, sictirită de plictis, care nici să scrie româneşte nu mai ştie.

Geografic suntem situaţi în cea mai bună zonă climatologică, avem toate formele de relief, dar nu ne iubim deloc ţara şi nu ne cunoaştem istoria; dar, vai, nici nu vrem s-o cunoaştem pentru că o ştim — aşa am fost dintotdeauna! E mai simplu! Cu siguranţă s-a produs o mutaţie genetică în fibra noastră de nu mai avem nimic în comun cu umanul.

Geopolitic suntem în cea mai complexă şi exigentă zonă a Planetei. La încrucişarea Asiei cu Europa printr-o mare, fie ea şi neagră de vicisitudinile istoriei, nu există cale de mijloc. Mulţi au zis că aşezarea geografică a României este în defavoarea poporului, că suntem rău plasaţi de Dumnezeu. Alţii au zis că din contră, handicapul acesta ar trebui să ne fie rampă de lansare în istoria lumii. Adevărul este că aici nu ai de ales niciodată între două variante; aici ori dispari din istorie, ori eşti buricul pământului dacă ai şcoala negocierii şi ştii să joci tare între imperii cu ce poate să producă românul.

Ni s-a stins instinctul urii. Pe vremuri, ciobanul ştia să plesnească cu măciuca fix între ochii barbarului; atunci, în negurile timpului, ştiam să urâm cu fanatism departele şi să iubim aproapele. Noi eram civilizaţia şi restul era barbaria. Am încetat să fim civilizaţi din momentul în care am socotit, împotriva firii, că soarele răsare de la apus şi lumina vine dinspre vest. Din acel moment am devenit barbari şi am început să ne urâm pe noi înşine.

Civilizaţia industrială, adusă de departe, ne-a întors ura pe dos. Acum ne iubim departele şi ne urâm aproapele. Mai rău decât atât, după dispariţia comunismului, ura şi revoluţia au devenit cuvinte interzise în vocabularul cotidian al modelului de urmat. Nu degeaba se întâmplă acest fenomen. Ni se spune mereu din partea scribilor puterii, veniţi de departe, să nu urâm, să nu facem revoluţie, să nu fim "comunişti". Moderaţia ar fi singura cale de urmat.

Dar ura are virtuţile ei vindecătoare când e bine înrădăcinată şi orientată. Ura fanatică, ura din pasiune, ura viscerală împotriva departelui ascute intelectul individual şi colectiv. Ura e creatoare de cultură. Uitaţi-vă cum îi urăsc francezii pe americani. Ar trebui să învăţăm ceva din ura cu care limba franceză colonizează şi traduce orice nume propriu din altă limbă.

Noi, de vreo trei secole popor de sclavi, din contră, împrumutăm şi imităm de departe mode, culturi, doctrine politice şi economice, cuvinte, tehnologii. Aşa nu se mai poate continua.

Ilie Catrinoiu este critic social, membru fondator şi vicepreşedinte al Ligii Distributiste Române Ion Mihalache; el scrie despre politică, economie şi cultură dintr-o perspectivă creştină şi transdisciplinară.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă neapărat cu opinia Redacției Sputnik.

http://sputnik.md/moldova_romania_columnists/20160719/8163082.html


Premierul Băsescu, un antidot strategic al NATO

Răspunsul pregătit de NATO pentru România nu este liberalismul așa cum cred cei mai mulți, ci o ofertă conservatoare care să mascheze sub tușele stridente ale unor personaje cu rol secundar, precum Băsescu, o schimbare de formă.

Editorial de Răzvan Papasima

Cu mai puțin de o lună de zile în urmă, orice referire la revenirea primadonei Traian Băsescu pe scena politică dâmbovițeană în calitate de jucător important, ar fi fost privită ca o lipsă totală de realism politic. Nu doar faptul că fostul președinte, după părăsirea fotoliului de la Palatul Cotroceni, a început să-și exerseze noul repertoriu pe la orice colț de Facebook, ci și faptul că, lipsit de un control minimal al unor consilieri, discursul său balansa grotesc între diverse extremisme, populisme și conservatorisme, mai mult sau mai puțin simulate. Radicalizarea coafată a lui Traian Băsescu era se pare parte a unei strategii de joc politic în care actori mult mai importanți își pregăteau piesele. Este îndeajuns să ne amintim de poziția lui Traian Băsescu din ultimul an față de construirea moscheiei de la București și replica sa către Erdogan, de reacția sa privind refugiații din Siria sau diferitele intervenții privind apărarea economiei românești în fața cotropitorilor străini.

Pare tot mai evident că miza acestui tip de discurs e o încercare de a construi un tip de naționalism care să se plieze perfect pe planurile Capitalului consolidat. Statele Unite și NATO au nevoie de o Românie ca aliat strategic, cu atât mai mult cu cât în apele tulburi ale Mării Negre se joacă în cele din urmă nu stabilitatea regiunii, ci controlul asupra unor poziții dominante.

În fața unei oferte ideologice conservatoare venite din Eurasia răspunsul pregătit de NATO pentru România nu este liberalismul așa cum cred cei mai mulți, ci o ofertă asemănătoare care să facă alegerea practic imposibilă și să mascheze sub tușele stridente ale unor persoane cu rol secundar, precum Băsescu, o eventual necesară schimbare de formă, dar în nici un caz de fond.

Cu atât mai mult acum, când Turcia pare să fi lăsat Statele Unite și NATO în poziția de actori care și-au uitat replicile, România devine scena de luptă între diferite discursuri mai mult sau mai puțin radicale, mai mult sau mai puțin asemănătoare, mai mult sau mai puțin atractive în perspectiva alegerilor din toamnă. Faptul că în urma fuziunii cu UNPR-ul, un partid "sectă a serviciilor" (formularea îi aparține lui Traian Băsescu) fostul președinte a reușit să formeze al treilea cel mai mare grup parlamentar din Camera Deputaților nu este o mutare care reconfirmă statutul de animal politic al lui Traian Băsescu, ci ne relevă reconstruirea unor opțiuni politice menite să evite pe cât posibil electoratul, dar care să asigure o poziționare strategică într-o viitoare alianță de guvernare.

În acest rol, de antidot, Băsescu are nevoie de un post cheie. Și ce post ar putea fi mai potrivit decât acela de premier. Cu un președinte inexistent, precum Klaus Iohannis, practic prim-ministrul Traian Băsescu ar conduce nestingherit, mai ales că în această poziție s-a simțit cel mai confortabil chiar și pe vremea când era președinte. Dar cel mai important lucru ar fi acela că România ar asigura flancul estic al Alianței Nord-Atlantice, motiv pentru care însuși Traian Băsescu știe că în ciuda faptului că nu e luat în serios, are avantajul că poate lucra în liniște pentru a-și atinge scopul.

Răzvan Papasima este doctorand în Sociologie la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, cu o teză despre Proprietate și Financializare în România Post-Comunistă.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției Sputnik.

http://sputnik.md/moldova_romania_columnists/20160721/8222668.html