Ilie Şerbănescu: Contraagenda prezidenţială

(I) Scadenţele

Mai multe probleme – nou apărute sau mai vechi dar ajunse la scadenţă – se vor insinua pe agenda preşedintelui Iohannis, indiferent de dorinţa domniei sale, alcătuind un fel de contraagendă, căci se interpun în calea proiectelor sale, cel puţin a acelora făcute cunoscute public.

O problemă ce va începe să-şi arate colţii este legată de faptul că desaga cu active de stat s-a cam golit. Pentru capitalul străin deja instalat în România şi mai ales pentru cel nou, tocmai pe a cărui venire se mizează în urma ajungerii la Cotroceni a “neamţului” Iohannis, va fi o situaţie nouă. Accesul la resurse şi active se va scumpi, căci numai statul român vinde practic gratis! Până acum se băga mâna în desagă. Costa puţin şi o rată fabuloasă de profit era asigurată. Populaţia românească nu prea resimţea imediat efectele, întrucât se lua de la stat. De-acum, proprietarii privaţi care au preluat deja controlul economic îl vor vinde scump. Pentru a se ajunge la aceleaşi resurse sau active va trebui să se cheltuiască cu mult mai mult decât până acum, iar ratele de profit pe unitate de investiţie vor scădea. Spre compensare, capitalul străin în ansamblu, pentru a se îndestula în continuare la ratele la care s-a obişnuit, va trebui să ia direct de la gura oamenilor.

Ca urmare, presiuni uriaşe vor fi resimţite în domeniile care au legătură nemijlocită cu nivelul de viaţă şi care, nu întâmplător, ori sunt deja dominate de capitalul străin (utilităţile publice, retailul alimentar şi nealimentar) ori sunt vizate spre confiscare totală de către acesta la dispoziţia sa (cheltuirea banului strâns prin impozite pentru sănătate, absorbţia unei părţi mereu mai importante din banul colectat pentru pensii prin sistemul pensiilor private). Presiunile, de acum înainte directe, ale capitalului străin asupra populaţiei se vor resimţi mereu mai puternic şi, inevitabil, problema va ajunge pe masa preşedintelui, chiar dacă rezolvarea nu este treaba acestuia şi chiar dacă domnia sa ar încerca să evite implicarea. De pildă, nu cândva în viitor ci imediat, va fi greu de vorbit despre lucrul bine făcut celor vreo 200.000 de mici întreprinzători români, cu nu se ştie câte sute de mii de alţi români în salarizare antreprenorială sau în întreţinere familială, care din 2015 vor trebui să plătească substanţial mai scump gazele, şi nu pentru că ar exista vreun temei economic, ci doar pentru faptul că aşa au decis, în virtutea unei aşa-zise liberalizări, nişte birocraţi de la Bruxelles şi Berlin, care confundă economia de piaţă cu jaful de tip colonial al bogaţilor din centru pe seama săracilor de la periferii. În faţa unei asemenea situaţii, nu te spală nici postările pe Facebook! Acestea mai merg doar pentru cei de prin afară, căci aceia nu plătesc gazele în România! (va urma).

http://jurnalul.ro/editorial/contraagenda-prezidentiala-i-scadentele-685286.html


(II). Justiţia

O problemă se poate spune complet nouă care va bate la uşa preşedintelui Iohannis o constituie consecinţele intrării masive în acţiune a justiţiei din România. Aceasta are o problemă în economie: furtul abominabil, care datează de ani de zile şi s-a amplificat cu timpul. Pentru a da o dimensiune fenomenului, se poate arăta că transferul de la stat către privat a economiei – transformare de esenţă în trecerea de la comunism la capitalism – s-a realizat în proporţie de cel puţin 80% prin furt, printr-o gamă întreagă de instrumente dintre care foarte puţine reprezintă jaf material în sine, iar cele mai multe sunt montaje şi malversaţiuni financiare din arsenalul retrocedărilor frauduloase, al subevaluării activelor când statul este vânzător şi supraevaluării activelor când statul este cumpărător. Deci, un teren integralist pentru justiţie! Din păcate, justiţia – pentru a nu fugi de cuvinte – n-a “deranjat” acest proces. Acum, după ani şi ani, parcă se trezeşte şi intră masiv în acţiune. Începe acum să facă ceea ce trebuia să facă de cel puţin 10-15 ani. Se află în vizor spre investigare un “teren” de circa 40-50 miliarde euro în termeni anuali!

Din imensul prejudiciu adus ţării, justiţia n-a reuşit până acum decât recuperări derizorii. Deoarece, chiar şi în acţiunea în forţă din ultimul timp, n-a ajuns la marii prejudiciatori, iar în cazul unor personaje sonore s-a limitat la cauze de rangul 14: personajul vânduse ţara şi a fost “luat” pentru nişte termopane! Cea mai tulburătoare disfuncţie este că, în timp ce capitalul străin a ajuns de departe principalul evazionist fiscal, este, probabil ca nou stăpân al României, ocolit de justiţie care se poartă cu acesta precum cu un bibelou de porţelan.

Nimeni nu ştie de fapt ce consecinţe concrete va avea, pe plan imediat şi pe termen lung, intervenţia masivă, dar deocamdată selectivă şi oricum tardivă, a justiţiei în acest hătiş economic infracţional. Pornind de la faptul obiectiv că “mai bine mai târziu decât niciodată”, există desigur un tronson puternic de consecinţe pozitive, ceea ce se va concretiza în anumite recuperări din prejudiciile trecutului şi poate mai ales în descurajări ale infracţionalităţii viitoare. Totuşi, nu sunt de ignorat consecinţele să le zicem colaterale, respectiv reacţii de dezangajare – fugă de răspundere, evitarea preluării de responsabilităţi, ocolirea funcţiilor – care pot duce la blocaje în administraţie, îndeosebi la nivel local, dar şi la nivel central. Este foarte posibil ca, pe termen scurt, consecinţele pe linie de blocaj să apuce să cântărească mai greu până ce vor ajunge să fie resimţite consecinţele pozitive.

Fără să vrea, toate aceste probleme se vor strânge pe masa preşedintelui. Cu atât mai mult cu cât, ca fenomen nou, nu există instituţional nimeni care să fie împuternicit şi pregătit să gestioneze în echilibru asemenea probleme. (va urma)

http://jurnalul.ro/editorial/contraagenda-prezidentiala-ii-justitia-685532.html


(III) Ardealul

O problemă pe care agenda prezidenţială n-o va putea ocoli este legată de procesul nerecunoscut public al “reconfigurării” orbitei economice a Ardealului. în spaţiile fără graniţe economice – precum este şi UE – regiunile orbitează economic în mod obiectiv în jurul polilor de putere economică existenţi sau în dezvoltare, indiferent de graniţele politice. Pentru Ardeal, Bucureştiul este cel mai slab pol de putere economică din zonă. Budapesta şi Viena sunt mult mai puternice şi mult mai aproape. În plus, de ani de zile, Bucureştiul parcă face tot ce este posibil pentru a se depărta de Ardeal, evitând pur şi simplu să construiască o arteră de comunicaţie modernă (autostradă, drum expres) care să treacă munţii fie spre Braşov, fie spre Sibiu. În tot acest timp, Ardealul s-a apropiat de Ungaria/Austria, autostrăzile venind dintr-acolo spre graniţele României şi din Ardeal înaintând spre Vest. Bucureştiul este tot mai izolat. Investiţiile străine, atâtea câte sunt, se cantonează în Ardeal, nici n-au prea auzit de Moldova sau Oltenia. Iar investiţiile germane – pe a căror “invazie” se mizează în condiţiile venirii la putere a lui Iohannis – se opresc toate la arcul carpatic. Câteva zboruri săptămânal leagă Timişoara sau Clujul de Bucureşti, câteva zeci de zboruri săptămânal leagă aceste oraşe de Budapesta, Viena, Franktfurt. Si politicul urmează până la urmă economicul! “Desprinderea” politică a Ardealului de Bucureşti este probabil o chestiune doar de timp! Sorocul poate cădea în timpul mandatului actualului preşedinte. Pe fond n-are vreo importanţă că acest preşedinte este un etnic minoritar. Poate că tocmai acest lucru va fi un impediment în calea “desprinderii”, căci dl Iohannis va fi “apăsat” oricum de faptul că dacă aşa ceva se întâmplă cumva, s-ar întâmpla pe vremea unui etnic minoritar, deşi Ardealul l-a adus pe domnia sa, prin vot, în fruntea ţării şi nu ştim ce aşteaptă exact Ardealul de la domnia sa! Poate aşteaptă chiar “desprinderea” de Bucureşti, întrucât teza principală a etnicilor români majoritari din Ardeal, şi nu a altcuiva, este că ei muncesc şi le toacă banii miticii de la Bucureşti! Dar, evident, o desprindere politică a Ardealului de Bucureşti depinde în esenţă de contextul internaţional şi de aranjamentele, de acum în negociere, dintre marile puteri. După cum s-a dovedit, Bucureştiul este un simplu spectator. La orice! Detaşarea Ardealului nu va face excepţie! Bucureştiul şi-a cedat străinilor resursele naturale, industriile, banii, băncile, pădurile, pământurile. Care este deosebirea de va ceda şi niscai teritorii?! Cu numele evident, căci faptic controlul economic a fost cedat demult! Bucureştiul va pierde Ardealul! N-a făcut nimic să-l păstreze. Adevăratul păcat este însă că nu-l va pierde în luptă, în faţa superiorităţii adversarului. îl va pierde în linişte, pe Facebook!

http://jurnalul.ro/editorial/contraagenda-prezidentiala-iii-ardealul-685807.html