Buluceala de la BNR

Ilie Şerbănescu (la Jurnalul Naţional):

În tumultul politic dus până la absurd de către partidele din România, aproape a fost trecută cu vederea votarea, în ultimă instanţă tot în cheie politică, a noii componenţe a Consiliului de administraţie al BNR, în frunte cu guvernatorul. Vot în iunie, într-un moment de tensiune politică majoră, cu toate că noua conducere a BNR trebuia să intre în pâine abia din octombrie! Vot de convergenţă maximă! De mirare nu este, pentru că era vorba de o decizie dintre acelea agreate (citeşte comandate) extern, pe care forţele politice din România, indiferent dacă în dispută între ele, le urmează cu scrupulozitate.

Ba se poate spune că episodul a fost montat astfel pentru a demonstra devotamentul liniar de la stânga la dreapta al periferiei dâmboviţene faţă de comenzile venite de la centru, aşa cum se cade pentru o colonie autentică, punându-se clar în evidenţă că disputele politice în care părţile par gata să se înjunghie sunt de fapt menite să abată diversionist atenţia publică de la marile probleme care sunt sociale şi în a căror ascundere sunt interesate atât centrul cât şi servanţii acestuia de la periferie.

Dar nu numai din acest punct de vedere alegerea în devans şi componenţa noului Consiliu de administraţie al BNR sunt simbolistice pentru România politică şi social-economică actuală, pentru statutul ei în UE şi în lume. Aproape emblematică este buluceala pentru acest Consiliu. Economişti cu reputaţie, pe care o câştigaseră în funcţii publice sau în mediul academic, s-au îmbulzit pur şi simplu să prindă un loc în noul Consiliu. S-ar zice normal, având în vedere notorietatea şi prestigiul acestui organism. Dar, „reputaţii” ştiau prea bine că nu propria carte de vizită îi aducea acolo, ci blagoslovirea din partea unui partid politic, ceea ce în actuala stare a lucrurilor echivala cu blagoslovirea lui Dumnezeu de către Satana. Încă şi mai bine, „reputaţii” ştiau că a merge în consiliul cu pricina însemna nimic altceva decât văcsuirea gheteleor capitalului străin. Căci nu poate fi în mod obiectiv vorba de altceva în măsura în care întregul sistem se află sub controlul băncilor străine. Că este aşa o dovedeşte cel puţin indirect şi faptul că îmbulzeala noilor „reputaţi” a lăsat pe dinafară tocmai pe singurul dintre cei vechi care susţinuseră în spaţiul public de mai multe ori nevoia unei bănci strategice româneşti, care să contribuie la dezvoltarea ţării şi nu la subordonarea firavului capital public din sistem jocurilor capitalului străin. Dar cel mai trist lucru este că „reputaţii” nici nu ar avea unde să-şi exercite reputaţia, întrucât bănci româneşti care să lupte pentru dezvoltarea ţării nici nu există, iar demnităţile publice tot în acest spaţiu al derivei naţionale se mişcă. Si atunci, dacă tot nu-i rost de altceva decât de văcsuirea unor ghete străine, măcar să stai la căldurică şi să mai ai timp să scrii şi niscai cărţi despre mântuirea capitalistă a României!