14 iunie 2014

Are totuşi dreptate Severin, chiar dacă acum pledează "pe interes"


Gata, Severin nu mai vrea "Statele Unite ale Europei" ?   

Este schizoid, spre final îşi contrazice propriul titlu: "Personal sunt de acord cu organizarea unui parchet european. Cred că UE are nevoie de o justiție de tip federal."


Iată faptele! Trageți concluziile! Renaționalizarea justiției 

[...] Combaterea corupției este de interes public; și trebuie recunoscut că, în timpul liber, DNA se ocupă și de corupții autentici. Uneori loviturile procurorilor DNA sunt chiar admirabile. Ele nu ating, însă, niciodată fondul fenomenului românesc. Aceasta întrucât nu sunt concepute în contextul intereselor românești ci sunt doar o acoperire pentru justiția selectivă și politizată.

Tot de interes public este și combaterea atacurilor la adresa securității naționale prin compromiterea elitelor politice românești și înlocuirea liderilor politici români prin lideri politici având doar pașaport românesc. Este drept că acest interes este exclusiv românesc. Pe acesta DNA nu îl apără; căci lupta împotriva corupției nu este scopul său ci mijlocul pentru promovarea unor agende geo-politice străine.

Dna Monica Macovei a explicat că reprezentanții UE și SUA au toată legitimitatea pentru a inspecta și ghida activitatea unor instituții precum DNA, întrucât ele le-au proiectat și finanțat. Așa este. Oficial DNA nu este, însă, o instituție federală sau internațională, ci una națională. Aceasta înseamnă că o instituție cu competență eminamente națională a fost creată și este condusă de factori externi, în mod inevitabil potrivit agendei lor. Pentru acești factori externi interesul public românesc nu contează decât dacă el coincide cu interesul lor. Restul trebuie sacrificat. Or, aceasta este deopotrivă periculos, scandalos și inadmisibil.

Cazul pe care l-am pus în lumină – întâmplător chiar cazul meu – exact acest lucru spune: DNA nu apără interesul național în integralitatea sa, nu are instinct național și cu atât mai puțin agendă națională. Pentru DNA corupți sunt toți cei care se opun colonizării României. Lucrul riscă să devină valabil pentru justiția română în ansamblul său.

Personal sunt de acord cu organizarea unui parchet european. Cred că UE are nevoie de o justiție de tip federal. CEDO este începutul unui asemenea sistem. Pentru a se integra într-un sistem judiciar pan-european de tip federal România trebuie să aibă, însă, în primul rând, propriul sistem național.

România are nevoie de o justiție națională. Bună sau rea dar finanțată de români – nu suntem, totuși, atât de săraci ca să nu ne-o permitem; ordonată de români – nu suntem totuși atât de proști ca să nu știm cum să o facem; pusă în serviciul României – nu suntem, totuși, atât de inconștienți încât să nu o cerem. Este nevoie urgentă, deci, de renaționalizarea justiției; în primul rând de naționalizarea DNA. Nu pentru că nu ne plac străinii, nu pentru că suntem xenofobi ci pentru că în nici o țară legea, ordinea și cinstea nu pot fi impuse de străini, nu pot fi garantate din afară. Altminteri va trebui măcar să schimbăm numele DNA în DAA; adică Direcția Antinațională Atotcorupătoare.

http://adrianseverin.com/iata-faptele-trageti-concluziile-renationalizarea-justitiei/

Un comentariu :

Riddick spunea...

Adrian Severin, 2001 ("IDENTITATE EUROPEANÃ – IDENTITATE NAŢIONAL STATALĂ"): "După ce Europa unită dotată cu o suprastructură politică reprezentativă va lua ființă, România îsi va păstra libertatea de decizie esențială în cadrul sistemului subsidiarității globale care va realiza echilibrul între vechile identități naționale și noua identitate europeană. Momentul de ruptură se va anunța singur: politicienii și elita românească în general vor ști când am depășit cu totul faza în care identitatea politică naționalã nu mai este în nici un fel pusă în cauză si cînd putem deci să investim această identitate în cadrul unui stat federal european".

http://www.mdrl.ro/_documente/info_integrare/romania_si_viit_europei/identitate.htm


Adrian Severin, 2008: "Dacă acest proces continuă, Europa va plonja înapoi în feudalism. Formaţiunile statale liliputane care rezultă din dezagregarea complexelor naţionale civice, nefiind apte a juca un rol semnificativ în reglarea echilibrului de forţe care circumscrie dinamica ordinii mondiale, vor fi obligate să renunţe la democraţia internă, unica soluţie pentru garantarea securităţii individuale fiind încredinţarea destinului personal în mâna potentaţilor locali. Statele europene se pot salva doar în cadrul unei federaţii de naţiuni civice, sub forma cărămizilor alcătuind edificiul unei democraţii transnaţionale, al unei naţiuni cosmopolite europene. Geografia fizică, cea culturală şi cea politică se vor reconcilia astfel reconciliind securitatea individuală şi colectivă, naţională (culturală) şi geostrategică (internaţională). "Demosul" nu înseamnă popor în sens etnic, ci o comunitate de persoane unite în promovarea unui proiect comun rezultat din dezbaterea publică organizată într-un spaţiu comun. Negarea dreptului la existenţă a "demosului" european echivalează astăzi cu sinuciderea statelor-naţiune. Între europenizare şi feudalizare, naţiunile europene au o singură ieşire: Statele Unite ale Europei''.

http://www.jurnalul.ro/editorial/adrian-severin-statul-natiune-intre-europenizare-si-feudalizare-134951.htm


Adrian Severin, 2010: "Nu mă ascund şi voi repeta mereu această formulă, a Statelor Unite ale Europei, pentru că este singura şansă pe care o avem. Obiectiv vorbind, printre susţinătorii acesteia trebuie să se numere şi România. În general, ţările noi membre, care aparţin Europei Centrale şi de Est, sunt primele interesate în Europa federală".

http://www.timpul.md/articol/europarlamentar-razboi-in-europa--nu-este-exclus-17236.html


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: