27 martie 2014
"Voi lupta"
Un posibil viitor europarlamentar al PMP anunţă cum va lupta el... pentru a impune în România condiţii dezavantajoase şi pentru a o face şi mai subordonată faţă de UE. Individul e pion german, europeist fanatic, fost asistent de-al lui Macovei la "parlamentul european", şi e trimis pe lista PMP din "centrala" PPE.
"Voi lupta ca noile reguli economice care limiteaza datoria publică să fie aplicate de toate ţările UE, inclusiv de România." (= limitarea dezvoltării pe datorie, prin dogma "limitei de deficit").
"Voi lupta să aducem România în zona euro, iar până atunci mă voi angaja să fim luaţi în seamă în deciziile privind viitorul euro."
"Iar în al treilea rând, vom fi un bun membru al Uniunii Europene: vom contribui pozitiv la proiectele principale ale UE; vom apăra Europa de populişti şi extremişti şi vom vorbi despre avantajele Europei pentru oameni."
"Calităţile de care ai nevoie pentru fi un bun om politic pe plan european sunt diferite de calităţile de care ai nevoie la nivel naţional sau local."
"Aspir să lucrez în Comisia de Afaceri Economice şi Monetare, cu care lucrez şi în această perioadă din funcţia de consilier principal al PPE şi care se preocupă în această perioadă de dezvoltarea zonei euro, întărirea guvernanţei în această zonă."
"Ne-a lipsit în ultimii ani aspiraţia de a fi o voce şi pe priorităţile UE, preşedintele a făcut acest lucru foarte bine la Consiliul European, dar trebuie să facă şi miniştrii dacă sunt capabili şi trebuie să facă şi europarlamentarii."
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
De prin primăvară (17 mai 2010) circulă zvonul că România ar avea de recuperat o datorie istorică de la Germania , evaluată la circa 19 ...
-
În luna iunie 2010, Consiliul UE a făcut public documentul cu titlul Project Europe 2030 – Challenges and Opportunities ( Proiectul ...
-
...varianta integrală a melodiei de la header : Who's Your Little Who-Zis ( The Knickerbockers, 1932)
-
Cristian Moisoiu: „Comisia Europeană nu mai are bani de investit pentru infrastructura țărilor din Est.” [ * hmmm, de parcă pân-acu' ...
-
Precizări ale Administraţiei Prezidenţiale cu privire la desemnarea preşedintelui Traian Băsescu ca membru de onoare al Academiei Oamenilor...
-
Răspunsul preşedintelui la întrebarea ziarului Ekonom: Care sunt (cum le-aţi defini) interesele naţionale cehe? A vorbi despre intere...
-
Scriam în postarea anterioară despre uciderea cameramanului care a filmat în apropierea epavei avionului polonez prăbuşit la Smolensk. ...
-
Monica Macovei: Comisia trebuie să aplice sancţiuni descurajatoare în cazuri de corupţie şi fraudă cu fonduri europene ( link ) Monic...
-
Interviul președintelui pentru săptămânalul polonez Do Rzeczy După două mandate consecutive veţi părăsi președinția. Care este pentru dum...

2 comentarii :
Un trădător !
PPE şi-a trimis controllerul.
Trimiteți un comentariu