10 martie 2014
PDL "nu ştie" că Ponta şi Băsescu au majoritate la CCR
Da, s-a extins Echipa de la CCR, acum e 8:1 (se pare).
SUD-EST FORUM :
Duios, PDL trece prin opoziţie, sedus şi abandonat de Băsescu
[...] Încă o dată, urmându-și interesul, Traian Băsescu i-a înșelat pe cei de la PDL care și-au asumat, la sugestia sa, alături de PMP, contestația pentru Curtea Constituțională. I-a manipulat, aducându-i la același nivel cu partidul Elenei Udrea – o formațiune aflată la dispoziția sa, altfel neluată în serios de nimeni – după care i-a abandonat.
Spre deosebire de liberali, care au dat subiectului exact dimensiunea pe care o merita, Blaga și ai săi s-au lăsat atrași în capcana președintelui. S-au abandonat la dispoziția lui. În loc să se înțeleagă direct cu PSD, să negocieze politic, ceva, orice, s-au lăsat folosiți pe post de instrument de presiune menit să-l aducă pe Victor Ponta în postura de a trata cu ocupantul de la Cotroceni. Ceea ce s-a și întâmplat.
Acum, Băsescu trage foloasele, pentru el și PMP, în timp ce PDL pică în derizoriu, cu o contestație lipsită de obiect la Curtea Constituțională. Indiferent de soluția ce va fi dată.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Ştire Realitatea.net : Prefectul Capitalei a anunţat că va ataca în instanţă o autorizaţie de construcţie emisă de Primăria sectorului...
-
La National Vanguard . "A doua venire/aducere a Îmbârligăturii "... cum ar veni. The Second Coming of Trumpery, part 1 link T...
-
28 iunie 1914 Sună ciudat, dublat în portugheză, dar este titrat RO. De văzut şi Colonelul Redl , şi de acolo mai ales scenele: "direc...
-
Am redescoperit un articol din numărul mai-iunie 1991 al revistei Meridian , revistă bilunară (director - Dorin Tudoran, redactor as...
-
Informaţia ajunge în locurile unde trebuie să se ia decizia, dar chiar acolo este cauza neacţionării sau a trecerii sub tăcere. Cei din su...
-
După Vântu-TV, aşa ar fi. Eu unul nu prea cred, este sub arest în Siria. Nu, nu cred. Să vedem ce mai iese... http://www.evz.ro/artic...
-
Sub un singur nume sunt de fapt prezentate trei revoluţii: cea "anarhist-proletară" din 1905 (cu ramificaţii în armată - cuirasatu...
-
De ce Ucraina (şi patronii săi) ţin să acrediteze povestea cum că primul F-16 ucrainean a fost doborât de o instalaţie Patriot proprie , ş...

3 comentarii :
"1" fiind "omul PnL-ului" ?
mari papagali, pedeleii astia!
de fapt, mitomaniaku si diktatoru s'au intzeles cit trebuie sa fure fiecare, pentru a urca scroafa udrista.n copac si pentru a'i lasa pe buldog si pe crinolin fara partide
Cu furatul le iese, cu restul - mai greu.
Lumea s-a cam prins de manevră, îi percepe "lipiţi", ca fraţii siamezi.
Trimiteți un comentariu