Schema de compensare a energiei verzi aruncă România în aer!

Ilie Şerbănescu (la Jurnalul Naţional):

În condiţiile amânării implementării şi nu reducerii severe a schemei de supracompensare a investiţiilor în energia verde, nu este deloc adevărat ceea ce susţine ministrul energiei că astfel s-ar crea condiţii pentru reducerea facturilor. Se obţin condiţii doar pentru o stopare temporară a creşterii facturilor! Supracompensarea de până acum a energiei verzi este deja inclusă în facturi şi nu mai poate fi scoasă. O eventuală scădere a facturii, de care vorbeşte ministrul Niţă, ar fi doar forţată politic şi ar intra de altfel în contradicţie cu programul de creştere de tarife decurgând din aşa-numita liberalizare a preţurilor în energie, impusă de FMI şi CE. Să adăugăm că amânarea creează presiuni dramatice de ordin energetic, economic şi financiar în perioada de după 2017-2018, echivalente unor noi curbe de austeritate.

În sfârşit, dar poate cel mai important, nu se înlătură nici măcar cu un centimetru pericolul creat de schema supracompensatorie la adresa securitărţii sistemului energetic, de departe cea mai gravă problemă a momentului şi a anilor ce vin. Este o consecinţă directă a discontinuităţii obiective, din cauze naturale, a furnizării de electricitate din surse de energie verde. Preluarea în sistemul energetic naţional integrat a energiei eoliene, de pildă, înseamnă ca atunci când bate vântul să fie scoşi din sistem alţi furnizori (din surse fie termo, fie hidro, fie nucleare), căci acesta nu se poate juca cu nevoile după cum bate vântul! Iar, atunci când vântul nu bate, să se introducă alţi producători în sistem.

Acest „uite-nu e” nu este doar foarte costisitor, dar poate fi şi foarte periculos. De aceea, inserţia de eolian se poate face doar în sisteme integrate foarte puternice şi extrem de bine utilate pentru asemenea branşări/debranşări. Se estimează că, în sistemul energetic românesc, ar fi nevoie de investiţii de câteva miliarde euro pentru asigurarea unor preluări fără probleme în sistem a unui cuantum semnificativ de energie intermitentă. Investitorii privaţi nu bagă banii în aşa ceva, iar cel care răspunde – statul – nu are bani! Sunt investiţii pe care de altfel le preiau în sarcină tot consumatorii, ca şi costul certificatelor verzi. În orice caz, un sistem energetic integrat nu poate prelua energie verde decât într-un cuantum pentru care există un nucleu-tampon de capacităţi de producţie în energie convenţională prin care să se realizeze reglajele. Transelectrica, ce are în grijă sistemul energetic naţional integrat, sugerează că s-ar putea prelua fără probleme în România cam 3 000 Mw instalaţi în energie verde. Numai că schema de supracompensare a atras deja proiecte de 20 000 Mw!

Să fie clar: fără unităţi de energie convenţională capabile să apere sistemul de caracterul intermitent al energiilor verzi, securitatea energetică este în pericol. Dar schema caraghios şi periculos de generoasă pentru investitorii în energia verde din România este de natură să înlăture orice investitor în energia convenţională! Si răul a fost deja făcut!