Cu drag, din România capturată

Guvernul, înainte de a se lansa în aceste programe energetice, ar trebui să ne spună ce vom face cu atâta energie. Să construim noi industria, că atunci vom şti să punem şi problema energiei - de ce nu?! - inclusiv din gaze de şist. 

Cum, "ce vom face" ? Export de gaze, au şi recunoscut ! (de la 17 mld Nmc consum anual de gaze prin 2006-2007, s-a ajuns la 13 mld acum). Exportă alţii, "OMV-urile" şi cei care cumpără pe bucăţi Romgazul, iar redevenţele cică "le vor mări" doar din 2015. "Se duc tratative pentru a se mări din 2014, dar...".

Curierul Naţional:

Dacă iniţial ne-am fi gândit că în 1989 am doborât o dictatură pentru a o înlocui cu o democraţie, faptele sunt cele care ne spun că trebuie să ne revizuim perspectiva. Mai degrabă ni se demonstrează, an de an, lună de lună, zi de zi, eveniment cu eveniment, că am scăpat de un sistem în care un dictator hotăra singur (bine sau greşit) ceea ce el credea că este în interesul naţional cu un agrenaj în care decizia este difuză, însă rezultatul este mai întotdeauna în paguba ţării şi întru câştigul unor categorii privilegiate nelegitime. Urmărirea interesului naţional pare a fi fost definitiv abandonată, iar de putere se spânzură nişte păpuşi manevrate, mai mult sau mai puţin direct, de puteri străine.
Statul român este unul capturat! Nu reprezintă mai mult de o infrastructură de spoliere a populaţiei băştinaşe (impunere de până la 50% pe muncă, TVA 24% pe orice consumi, o avalanşă de taxe speciale) în folosul unor entităţi particulare care beneficiază de ajutorul unor instituţii aparent legitime pentru a-şi atrage câştiguri, foloase şi poziţii necuvenite. Am fi tentaţi să spunem că dacă statul român ar fi desfiinţat mâine - cu toate mijloacele sale de coerciţie şi cu toate încrengăturile sale de relaţii nepotrivite interne şi externe - interesul naţional ar fi de poimâine mai puţin vătămat.

La jumătatea acestei săptămâni am fost plesniţi de realitate pentru a ni se arăta că România este o ţară cu un stat capturat. Cetăţenii care protestează nu merită mai mult de un coridor de jandarmi, iar instituţiile ţării nu mai pot da verdicte profesionale în măsura în care acestea ating angajamente luate fără vreun mandat popular de liderii politici. Ieşirea în stradă a ţăranilor din Pungeşti, îngroziţi (îndreptăţit sau nu) de perspectiva exploatării gazelor de şist şi demiterea şefului Institutului Geologic Român, Ştefan Marincea, după ce acesta a fost neabătut în exprimarea unor puncte de vedere profesionale legate de proiecte de exploatare a resurselor naturale ale ţării pot fi privite în aceeaşi cheie: efortul pentru o democraţie sucombă în faţa intereselor care parazitează un stat capturat.

Sunt printre cei care nu ştiu unde este raportul dintre risc şi recompensă pentru România în ceea ce priveşte exploatarea gazelor de şist pe teritoriul naţional. Temeritatea pentru accesarea altor surse de energie poate cataliza intensificarea activităţii economice, însă nu cunoaştem care pot fi efectele secundare asupra unor zone cu densitate mare a populaţiei. Un lucru ştiu sigur: dacă nu există consens, nu este cazul să siluim opinia publică sau să îi şicanăm pe localnici. Gazele de şist sunt acolo din alte ere geologice şi, dacă nu le scoatem, vor mai fi acolo şi peste alte sute de ani. Aşadar, putem aştepta 10-20 de ani pentru a ne lămuri cu toţii ce este bine şi ce nu. La scară istorică nu înseamnă nimic. Şi să nu îmi spună vreun politician că pierdem vreun tren economic pentru că nu îl cred. O mulţime de trenuri ne pleacă din gară şi abia dacă ne sinchisim...
Precipitarea concesiunilor pentru gaze de şist, fără o consultare publică şi fără un mandat clar din partea electoratului este, mai degrabă, un abuz din partea clasei politice. Prin urmare, ieşirea localnicilor din localitatea Pungeşti, judeţul Vaslui, pentru a bloca utilajele de prospecţiuni venite pe pămâturile lor, reflectă o nelinişte îndreptăţită. O goarnă a unei revolte faţă de nesocotirea autorităţilor... Este o ironie a sorţii că după ce răscoala de la 1907 a izbucnit într-o localitate cu nume predestinat - Flămânzi -, o mişcare de protest faţă de cedarea exploatării resurselor naturale ale ţării fără mandat popular să prindă avânt într-o comună numită Pungeşti. Să vină de la punga de gaze? Să fie de la faptul că suntem conduşi de pungaşi? Să fie simptomatic pentru faptul că am ajuns la fundul pungii?
Se spune că ţăranii din Pungeşti sunt neinformaţi... Probabil că nu au estimări realiste cu privire la pericolul asupra mediului sau asupra sănătăţii familiilor lor; se gândesc la faptul că ar putea să nu mai poată face agricultură pe acele pământuri şi poate se înşală. Într-o privinţă, cu siguranţă, au, însă, dreptate: ştiu că nu vor câştiga nimic. Poate că riscul este mare, mediu sau mic. Atât timp cât beneficiile sunt zero pentru ţăranii din Pungeşti, prea puţin contează pentru ei. Sintagma "independenţă energetică" nu are reverberaţii acolo. Nici faptul că neexploatarea unor resurse s-ar răsfrânge negativ asupra economiei. Ei trăiesc oricum în evul mediu târziu (cu plug de lemn, căruţe trase de cai şi veceu în curte). Perspectiva că ar putea fi aruncaţi în evul mediu timpuriu nu apare din acel punct - probabil - într-atât de înspăimântătoare.
Guvernul, înainte de a se lansa în aceste programe energetice, ar trebui să ne spună ce vom face cu atâta energie. Să construim noi industria, că atunci vom şti să punem şi problema energiei - de ce nu?! - inclusiv din gaze de şist.
Aducerea a 300 de jandarmi ca să îmbrâncească 400 de protestatari spre a face loc utilajelor unei companii private în scopuri la fel de private reprezintă un abuz simptomatic pentru statul capturat. Te întrebi de ce banii contribuabililor merg către Jandarmerie pentru ca aceasta să funcţioneze ca oaste de strânsură pentru capitalul privat străin...
Un alt eveniment care ne pune pe gânduri faţă de existenţa statului capturat este demiterea directorului Institutului Geologic Român, Ştefan Marincea. Este greu să nu pui demiterea sa în conexiune cu poziţiile acestuia - atât în faţa unei comisii parlamentare, cât şi în media - faţă de proiecte de exploatare ale unor zăcăminte naturale. Exprimarea răspicată a acestuia faţă de soluţia tehnică a proiectului de la Roşia Montană şi faptul că a expus posibilitatea ca activitatea seismică intensificată din zona Galaţi să aibă legătură cu forajele petroliere din apropiere ar putea să fi fost cea care i-a atras demiterea prin fax. Proverbul că "adevărul umblă cu capul spart" pare a primi confirmare după confirmare în România capturată.
Semnale ne apar că în fruntea instituţiilor ar fi nevoie mai degrabă de oameni de paie, maleabili moral, oricând capabili de rabat de la profesie. Castrate, astfel, instituţiile nu ar fi decât instrumente în mâna unor interese particulare sau a entităţilor interne şi externe care parazitează economia naţională. Când simţi că instituţiile nu te mai reprezintă, deşi sunt susţinute cu banii colectaţi din taxele tale, ce mai este de făcut?! Îţi vine să îţi iei lumea în cap pe dealurile de la Pungeşti... sau de la Flămânzi.