21 mai 2013

Doi într-o barcă: România şi Bulgaria (III)


Planul Valev al URSS-ului presupunea România şi Bulgaria ca producători exclusiv agricoli, planul UE le-a transformat deja în anexe de consum din import (inclusiv agricol).
În asemenea circumstanţe, confruntările electorale nu au de fapt o miză reală, căci nu rezolvă nimic. Bulgarii nemulţumiţi, mai ales cei tineri, nu au (ca şi românii) cu cine vota de fapt! Nici un partid principal nu le prezintă o autentică alternativă, ci doar acelaşi drum cu alte figuri! O alternativă reală n-ar putea oferta decât o forţă politică cu un program având tente de eliberare naţională de sub colonialism, şi nu nişte partide care nu au altă preocupare decât să-şi îmbogăţească liderii şi, ca o garanţie în acest sens, să cumpere oblăduirea stăpânilor de la Bruxelles.
Ilie Şerbănescu (articol în Jurnalul Naţional; partea I; partea a II-a): 

Doi într-o barcă: România şi Bulgaria (III) 

Mişcările de stradă din Bulgaria sunt primele contestări anticolonialiste din UE pornite de jos! Primele, pentru că acelea anterioare din Grecia, au avut un alt caracter. Au izvorât din frustrarea faţă de tăierile din ceea ce exista la dispoziţie. Dar acest ceva la dispoziţie fusese luat de la alţii şi nu era din sudoarea sau competitivitatea proprie. Fusese luat de la alţii cu minciunele sau pur şi simplu cu împrumut. A fost supărarea că a cam înţărcat bălaia. La bulgari însă a fost din mânie, mânia de a-i lua omului de la gură, din munca lui! Este o mare deosebire!

Impactul pe care îl pot provoca aceste mişcări şi revendicările lor este superior discursurilor anticolonialiste ţintite ale guvernului Orban de la Budapesta şi măsurilor anticolonialiste luate de acesta (naţionalizarea sistemului de pensii private, suprataxarea băncilor, telecomului, retailului şi distribuţiilor de energie, toate confiscate ca şi în România de capitalul străin). Este superior pentru că vine de jos şi nu de sus!

Impactul, cu o posibilă contagiune în Est, produce fiori reci la Bruxelles. Mai ales că în primele rânduri ale protestelor au fost tinerii, conştienţi că în ţara lor nu-i aşteaptă decât sărăcia şi umilirea de către străini.
 
În asemenea circumstanţe, confruntările electorale nu au de fapt o miză reală, căci nu rezolvă nimic. Bulgarii nemulţumiţi, mai ales cei tineri, nu au (ca şi românii) cu cine vota de fapt! Nici un partid principal nu le prezintă o autentică alternativă, ci doar acelaşi drum cu alte figuri! O alternativă reală n-ar putea oferta decât o forţă politică cu un program având tente de eliberare naţională de sub colonialism, şi nu nişte partide care nu au altă preocupare decât să-şi îmbogăţească liderii şi, ca o garanţie în acest sens, să cumpere oblăduirea stăpânilor de la Bruxelles.

Similaritatea României cu Bulgaria duduie şi în această privinţă. România a putut evita deocamdată protestele de stradă de amploare pentru că în plan politic lucrurile s-au învârtit de o asemenea manieră încât nemulţumirile – de fapt şi pe fond aceleaşi cu cele ale bulgarilor – au fost absorbite de înfruntarea dintre forţa politică ce a impus austeritatea şi forţele politice pe care soarta le-a ocrotit prin faptul că atunci erau în opoziţie. La alegeri, prima a pierdut în mod strălucit, în favoarea celor din urmă care au preluat neuzualul 70% din voturi. Ajunsă la guvernare, fosta opoziţie nu poate face de fapt nimic pentru a combate marile nemulţumiri ale românilor, care sunt aceleaşi cu cele ale bulgarilor: sărăcia, umilinţa de la Bruxelles, practicile coloniale ale monopolurilor (bănci şi companii) vest-europene care au luat în stăpânire ţara. Este de discutat în termenii „nu poate” doar admiţând că ar vrea! Dar, de fapt e mult mai rău: nici nu vrea să facă ceva, fiindu-i mai comod politic să nici nu crâcnească, probabil considerând că, făcând sluj la Bruxelles, îşi asigură spatele la Bucureşti.

16 comentarii :

Gogu spunea...

http://www.in-cuiul-catarii.info/2013/05/21/drama-armatei-romane-4080

Riddick spunea...

Borfaşi. Şi cine i-a pus în funcţii, de asemenea.

Crystal Clear spunea...

La noi nu initiaza nimeni un mars contra colonizarii

Riddick spunea...

Cine, "papionagiii" ? Ha !

PDL şi Forţa Civică au dat comunicate cum că neprivatizarea CFR Marfă "este un eşec", "nu se respectă acordul cu FMI" (Boc a băgat CFR Marfă în acord, iar USL uzează de acest alibi, în loc de a-l scoate de acolo).

Crystal Clear spunea...

Posta Romana e adusa in faliment pas cu pas. Pana si plicurile de la CEC BANK- (banca romaneasca) vin cu Total Post ( posta straina, privata).
Toata reteaua de reparatii lifturi, service benzi rulante este tot in mana unor firme straine.
Pana si anunturile de diverse servicii ( reparatii masini de spalat, instalatori, electricieni)pe internet sunt in mana unor fimre ciudate.Marfa din piata e vanduta de tigani... Atmosfera a devenit irespirabila

Gogu spunea...

Constatari, constatari si senzatii !!!
Nici o intentie de actiune !!!
A propos de CFR Marfa; primul care behaia ceva despre privatizarea companiei ce, ''chipurile'' nu mai era in stare sa faca fata concurentei, era Berceanu-Bercovici ! Va mai amintiti ? Echipa veche a lui Roman, consingeni de-ai acestuia !
O mina de ''romani'' au distrus tot: basescu, liberalul roman, bercovici etc. Romanii au ajutat sau au stat pasivi !
Treziti-va dracului o data ca si drumurile se privatizeaza; vor circula numai aia cu bani si masini bengoase, ca ei se grabesc ! Voi prin hirtoape, ca asa merita argatii !
Se imparte tara sub nasul vostru si voi plutiti !
Au modificat legea referendumului sa le fie mai usor sa-l masluiasca, inclusiv daca nu veti merge la vot !
Tavalugul distruge tot si voi priviti ca la un spectacol al altor actori !
Se vede treaba ca pina nu tisneste singe nu va treziti !

Riddick spunea...

Gogu, ce "acţiune", noi ăştia care scriem şi citim pe aici ? Când va fi să fie acţiune, trebuie făcută cu sute de mii/milioane de oameni în stradă !

Cu drumurile - văzusem un album de picturi ale unui pictor rus de pe la 1900 (aproximativ), în care una dintre ele arăta ţărani desculţi ajunşi la oraş (Moscova), care nu mergeau pe trotuar, ci pe caldarâm, pe lângă rigolă, iar un poliţai se uita atent la ei. Se pare că n-aveau voie pe trotuar(?), unde apăreau pictate nişte cucoane cu umbreluţe de soare. Asta era explicaţia notei scurte de sub tablou - "n-aveau voie".

La CFR am mirosit că ceva nu-i în regulă de când s-a spart SNCFR în Marfă şi Călători. Aia cu Berceanu-Bercovici nu a trecut de nivelul speculaţiei, nu etnia certifică ticăloşia, ci faptele, când ele există.

Crystal Clear spunea...

Chiar mă gândeam că iar se chinuie unii să găseasca vinovaţi "evreii", aşa în general.
Interesant este că am întâlnit şi provocatori evrei care întreţin acest timp de ură rasială.Îi jignesc pe români ca acestia să reactioneze şi apoi să demonstreze că românii sunt antisemiti...
Te doare mintea până unde au ajuns cu încercările de compromitere,de aţâţare.. Unii numai din asta trăiesc

Riddick spunea...

Sunt chiar şi organizaţii evreieşti care cer desfiinţarea statului Israel. :)

Gogu spunea...

Oameni buni, nu am nimic, DAR ABSOLUT NIMIC, IMPOTRIVA VREUNEI NATII DE PE ACEASTA PLANETA !
Imi plac negrii, arabii, asiaticii, am unguri in familie, iar evreii mi-au marcat(in bine)copilaria si adolescenta, fiindca era gata, gata, sa ma insor cu o evreica !
Asa se face ca, pina mai acum citiva ani, un evreu in virsta, cu care ma intelegeam de minune, mi se confesa spunindu-mi ceva de neconceput, daca ar fi iesit din gura unui neevreu :,, Sa vedeti d-le X, ca mafia jidaneasca va distruge Romania'' !
Era un evreu 100%, care suferise ceva pe timpul dictaturii regale si al guvernarii legionare si care a murit la azil neavind rude aici, iar cele de afara i-au intors spatele.
O fi avut dreptate, macar partial, regretatul meu prieten evreu !?
Eu nu ma straduiesc sa fac vreo vina speciala unei etnii, dar nu e rasponsabilitatea mea ca multi dintre cei care ne-au adus( cu ajutor copios romanesc) la situatia mizera din prezent apartin acelei categorii pe care o ''ilustra'' dur prietenul meu evreu !
Daca gresesc sa-mi fie cu iertare !

Crystal Clear spunea...

Problema este a noastra, a romanilor. Eu ii invinuiesc pe tradatorii de aici.Ei trebuie opriti si judecati.
Imi spunea o data un olandez cand ma plangeam ca sunt exploatata : " Pai ,daca accepti "

Crystal Clear spunea...

Apropos de antisemitism.
Chiar acel olandez care tot incearca sa ma exploateze la maximum ( de ex. sa-i platesc eu transportul Romania, )acum se plange ca situatia economica dezastroasa din tara lui se datoreaza tot "evreilor"...
Aşa, că....

Riddick spunea...

Când favorizezi o entitate străină în dauna statului român, ca demnitar sau funcţionar, trădezi.

Crystal Clear spunea...

INALTA TRADARE !

Gogu spunea...

Ca sa vezi ce antisemit e olandezul ! Olandez pe care eu nu-l cunosc !
Cind sint mai multi care sugereaza un pui de somn, de regula e bine sa le urmezi sfatul !!!
Asta, asa, la modul general !

Crystal Clear spunea...

Propaganda nazista spune la fel...


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: