Doi într-o barcă: România şi Bulgaria (III)

Planul Valev al URSS-ului presupunea România şi Bulgaria ca producători exclusiv agricoli, planul UE le-a transformat deja în anexe de consum din import (inclusiv agricol).

În asemenea circumstanţe, confruntările electorale nu au de fapt o miză reală, căci nu rezolvă nimic. Bulgarii nemulţumiţi, mai ales cei tineri, nu au (ca şi românii) cu cine vota de fapt! Nici un partid principal nu le prezintă o autentică alternativă, ci doar acelaşi drum cu alte figuri! O alternativă reală n-ar putea oferta decât o forţă politică cu un program având tente de eliberare naţională de sub colonialism, şi nu nişte partide care nu au altă preocupare decât să-şi îmbogăţească liderii şi, ca o garanţie în acest sens, să cumpere oblăduirea stăpânilor de la Bruxelles.

Ilie Şerbănescu (articol în Jurnalul Naţional; partea I; partea a II-a): 

Doi într-o barcă: România şi Bulgaria (III) 

Mişcările de stradă din Bulgaria sunt primele contestări anticolonialiste din UE pornite de jos! Primele, pentru că acelea anterioare din Grecia, au avut un alt caracter. Au izvorât din frustrarea faţă de tăierile din ceea ce exista la dispoziţie. Dar acest ceva la dispoziţie fusese luat de la alţii şi nu era din sudoarea sau competitivitatea proprie. Fusese luat de la alţii cu minciunele sau pur şi simplu cu împrumut. A fost supărarea că a cam înţărcat bălaia. La bulgari însă a fost din mânie, mânia de a-i lua omului de la gură, din munca lui! Este o mare deosebire!

Impactul pe care îl pot provoca aceste mişcări şi revendicările lor este superior discursurilor anticolonialiste ţintite ale guvernului Orban de la Budapesta şi măsurilor anticolonialiste luate de acesta (naţionalizarea sistemului de pensii private, suprataxarea băncilor, telecomului, retailului şi distribuţiilor de energie, toate confiscate ca şi în România de capitalul străin). Este superior pentru că vine de jos şi nu de sus!

Impactul, cu o posibilă contagiune în Est, produce fiori reci la Bruxelles. Mai ales că în primele rânduri ale protestelor au fost tinerii, conştienţi că în ţara lor nu-i aşteaptă decât sărăcia şi umilirea de către străini.

 
În asemenea circumstanţe, confruntările electorale nu au de fapt o miză reală, căci nu rezolvă nimic. Bulgarii nemulţumiţi, mai ales cei tineri, nu au (ca şi românii) cu cine vota de fapt! Nici un partid principal nu le prezintă o autentică alternativă, ci doar acelaşi drum cu alte figuri! O alternativă reală n-ar putea oferta decât o forţă politică cu un program având tente de eliberare naţională de sub colonialism, şi nu nişte partide care nu au altă preocupare decât să-şi îmbogăţească liderii şi, ca o garanţie în acest sens, să cumpere oblăduirea stăpânilor de la Bruxelles.

Similaritatea României cu Bulgaria duduie şi în această privinţă. România a putut evita deocamdată protestele de stradă de amploare pentru că în plan politic lucrurile s-au învârtit de o asemenea manieră încât nemulţumirile – de fapt şi pe fond aceleaşi cu cele ale bulgarilor – au fost absorbite de înfruntarea dintre forţa politică ce a impus austeritatea şi forţele politice pe care soarta le-a ocrotit prin faptul că atunci erau în opoziţie. La alegeri, prima a pierdut în mod strălucit, în favoarea celor din urmă care au preluat neuzualul 70% din voturi. Ajunsă la guvernare, fosta opoziţie nu poate face de fapt nimic pentru a combate marile nemulţumiri ale românilor, care sunt aceleaşi cu cele ale bulgarilor: sărăcia, umilinţa de la Bruxelles, practicile coloniale ale monopolurilor (bănci şi companii) vest-europene care au luat în stăpânire ţara. Este de discutat în termenii „nu poate” doar admiţând că ar vrea! Dar, de fapt e mult mai rău: nici nu vrea să facă ceva, fiindu-i mai comod politic să nici nu crâcnească, probabil considerând că, făcând sluj la Bruxelles, îşi asigură spatele la Bucureşti.